Decizia Nr.706 din 27.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 885 din 26 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor „MediaSind“ în Dosarul nr. 13.051/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 409D/2015.2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Alina Vîlcu pentru Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi asupra faptului că părţile Societatea Română de Radiodifuziune şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, deoarece ambele legi criticate au fost adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţie în urma angajării răspunderii Guvernului.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 383 din 23 martie 2011 şi nr. 574 din 4 mai 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Sentinţa civilă nr. 10.967 din 20 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 13.051/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în ansamblul său, precum şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011, în ansamblul său. Excepţia a fost invocată de Federaţia Română a Jurnaliştilor „MediaSind“ într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind constatarea încetării existenţei şi a efectelor Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006-2007.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că cele două legi criticate, în ansamblul lor, sunt neconstituţionale, deoarece se prezintă fără una dintre părţile constitutive esenţiale şi obligatorii, de structură, a actului normativ, respectiv fără acea parte constitutivă denumită „formula de atestare a autenticităţii actului normativ“. Obligaţia de menţionare în conţinutul oricărui act normativ, inclusiv în conţinutul unei legi, a formulei de atestare a autenticităţii era cuprinsă, la data adoptării celor două legi, la art. 40 şi art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, potrivit art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000, „În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2) ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.“8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile celor două legi criticate sunt constituţionale, arătând că faţă de motivele pentru care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv încălcarea unor norme de tehnică legislativă, acestea nu au valoare constituţională.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii nr. 40/2011 şi ale Legii nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de părţi, susţinerile orale ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, precum şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2011.14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 40/2011 şi Legea nr. 62/2011 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, prin care, analizând o situaţie similară de încălcare de către Parlament a normelor de tehnică legislativă, Curtea Constituţională a reţinut că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, respectarea acestora concură la asigurarea uneilegislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la admisibilitatea unei critici de neconstituţionalitate formulate din perspectiva unor prevederi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, că acestea pot fi avute în vedere în exercitarea controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens este jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, prin care Curtea a statuat că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.16. Referitor la critica privind lipsa formulei de atestare a autenticităţii Legii nr. 40/2011 şi a Legii nr. 62/2011, Curtea reţine că art. 46 din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu denumirea marginală „Atestarea autenticităţii actului normativ“, prevede la alin. (6) formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată în fiecare Cameră, la alin. (7) formula de atestare a legalităţii adoptării legii, iar la alin. (8) că, „În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2) ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.“ Acest text de lege are în vedere procedura legislativă clasică, obişnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în şedinţa comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituţie. Or, cele două legi a căror neconstituţionalitate se invocă în cauza de faţă au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri speciale, în cadrul căreia Guvernul îşi angajează răspunderea, putând fi demis în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010).17. Astfel, Curtea reţine că cele două legi criticate, respectiv Legea nr. 40/2011 şi Legea nr. 62/2011, conţin în finalul lor formula potrivit căreia acestea au fost adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din 8 martie 2011, respectiv din data de 18 aprilie 2011. Or, potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, „la legi este obligatoriu ca în finalul actului să se facă menţiunea despre îndeplinirea dispoziţiei constituţionale privind legalitatea adoptării de către cele două Camere ale Parlamentului“. Având în vedere specificitatea procedurii angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, această formulă reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 21.18. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate a celor două acte normative din cauza lipsei formulei solemne, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece respectarea legii, înţeleasă ca act normativ lato sensu, este o obligaţie ce revine fiecărui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul actului normativ ce instituie regulile sociale cărora subiectul de drept trebuie să se conformeze. Ca atare, nu se poate pretinde că lipsa precizării cu privire la caracterul legii - organică sau ordinară - ar fi de natură să afecteze calitatea acesteia, cu toate componentele sale, respectiv accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, precitată, paragraful 22).19. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor „MediaSind“ în Dosarul nr. 13.051/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean