Decizia Nr.705 din 27.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38, art. 39, art. 41 şi art. 43 din Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 880 din 24 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38, art. 39, art. 41 şi art. 43 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Baroga în Dosarul nr. 3.304/4/2014 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 405D/2015.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei.4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 24 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.304/4/2014, Judecătoria Giurgiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38, art. 39, art. 41 şi art. 43 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Baroga într-o cauză având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prevederile criticate exclud aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 12 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi, în acest sens, a invocat excepţia de neconstituţionalitate, „pentru a restabili echitatea şi pentru a [se] ajunge la o rezolvare unitară, omogenă, rezonabilă şi nediscriminatorie în privinţa aplicării legii penale mai favorabile“.7. Judecătoria Giurgiu - Secţia penală apreciază că normele penale criticate sunt constituţionale şi nu exclud aplicarea prevederilor art. 10, art. 12 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012, astfel cum susţine autorul excepţiei. Mai mult, arată că articolele criticate din Codul penal nu au legătură cu art. 12 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36, art. 38, art. 39, art. 41 şi art. 43 din Codul penal, care au următorul conţinut:Art. 36: Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă(1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.(2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.(3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată.“; Art. 38: Concursul de infracţiuni(1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.(2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.“; Art. 39: Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:a)când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b)când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c)când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d)când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; e)când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). (2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.“; Art. 41: Recidiva(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.(2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă.(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.“; Art. 43: Pedeapsa în caz de recidivă(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5). (7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. 12. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor al egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 relativ la înfăptuirea justiţiei, cât şi prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că normele procesual penale criticate reglementează tratamentul penal aplicabil infracţiunii continuate şi complexe [art. 36 din Codul penal] şi cadrul legal al pluralităţii de infracţiuni [art. 38-43 din Codul penal], respectiv concursul de infracţiuni şi recidiva, cu referire la condiţiile de existenţă şi tratamentul sancţionator al acestor forme ale pluralităţii de infracţiuni.14. Curtea reţine că neconstituţionalitatea prevederilor art. 36, art. 38, art. 39, art. 41 şi art. 43 din Codul penal este argumentată prin faptul că acestea exclud aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 12 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.15. Analizând prevederile precitate, cuprinse în Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, Curtea observă că acestea reglementează cu privire la aplicarea şi executarea sancţiunilor penale, art. 10 stabilind expres tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în ipoteza în care o parte din infracţiunile concurente au fost comise în timpul activităţii Codului penal din 1969, iar cel puţin o infracţiune concurentă sa comis ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal, art. 12 reglementând aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedepsele complementare şi accesorii în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar art. 16 reglementând cu privire la măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969.16. În aceste condiţii, având în vedere faptul că, în prezenta cauză, autorul excepţiei se află în executarea pedepsei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru infracţiuni comise în timpul activităţii Codului penal din 1969, Curtea reţine că prevederile din Legea nr. 187/2012 nu sunt aplicabile speţei, neavând relevanţă în soluţionarea cererii acestuia având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Aşadar, Curtea constată că motivarea autorului excepţiei nu are nicio legătură cu normele penale criticate, iar „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate“ (în acest sens, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). În legătură cu acest aspect, instanţa de contencios constituţional a statuat, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.17. Aşa încât, având în vedere că, în prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla enumerare a dispoziţiilor legale criticate, fără a prezenta motive sau argumente pertinente în susţinerea excepţiei, şi cum din această formulare a excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate nu poate fi reţinută.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 38, art. 39, art. 41 şi art. 43 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Baroga în Dosarul nr. 3.304/4/2014 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu