DECIZIE Nr.
705 din 11 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) si
alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) si art. 259 alin. (7) lit. b) si alin.
(8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si ale
art. 91 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 736 din 31 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi
alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 89
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Ileana Butar în Dosarul nr. 1.179/108/2007 al Tribunalului
Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 756D/2007, având obiect identic, excepţie ridicată de Maria Benceu în
Dosarul nr. 1.237/108/2007 al Tribunalului Arad -Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de
neconstituţionalitate, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării
cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 756D/2007 la Dosarul nr.
715D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată,
considerând că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor
constituţionale invocate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 24 aprilie 2007 şi 8 mai 2007,
pronunţate în dosarele nr. 1.179/108/2007 şi nr. 1.237/108/2007, Tribunalul
Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b)
şi art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Ileana
Butar şi Maria Benceu, cu prilejul soluţionării cererilor de anulare a
deciziilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Arad privind plata
contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
In motivarea excepţiei, autorii acesteia
susţin că art. 208 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 este contrar dispoziţiilor
constituţionale care garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii, întrucât
condiţionează accesul la serviciile medicale de dobândirea calităţii de
asigurat. Alin. (3) lit. e) al aceluiaşi articol, care prevede obligativitatea
contribuţiei la asigurările sociale, este neconstituţional faţă de dispoziţiile
art. 47 alin. (2) din Constituţie care consacră dreptul cetăţenilor de a
beneficia de măsuri de asistenţă socială. In acelaşi timp, alin. (6) al art.
208 încalcă principiul constituţional al libertăţii individuale, întrucât, deşi
permite funcţionarea unui sistem alternativ de asigurare medicală, nu lasă
posibilitatea cetăţenilor de a alege doar pe cel considerat mai convenabil. In
ceea ce priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006,
autorii excepţiei susţin că acesta este contrar principiului constituţional al
egalităţii în drepturi, deoarece obligă persoanele care realizează venituri din
activităţi independente să contribuie la asigurările sociale de sănătate cu cel
puţin contribuţia corespunzătoare salariului minim pe ţară, deşi veniturile
realizate ar putea fi mai mici decât acest prag. In acelaşi timp, acest text de
lege este inechitabil şi pentru că, dat fiind specificul activităţilor
independente, contribuţia lunară are un cuantum diferit, însă pachetul de
servicii medicale asigurat este acelaşi. Referindu-se la dispoziţiile art. 259
din Legea nr. 95/2006 şi art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, autorii
excepţiei arată că aceste
texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1), art. 53 şi art. 15 alin. (2) din
Constituţie. Astfel, consideră că statul se află într-o poziţie privilegiată
faţă de contribuabili, întrucât drepturile sale de creanţă se prescriu într-un
termen mai lung, respectiv de 5 ani. In sfârşit, în opina lor, este încălcat şi
art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, în cazul în care acţiunea s-ar
judeca în fond şi s-ar stabili că termenul pentru care casa judeţeană de
asigurări de sănătate poate să calculeze retroactiv contribuţia este de doar 3
ani, corespunzător termenului de prescripţie aplicabil drepturilor de creanţă
ale contribuabililor, atunci s-ar schimba şi suma datorată către Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Tribunalul Arad - Secţia comercială şi de contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece textele de lege criticate
sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale, fapt confirmat şi de
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, referindu-se la
art. 322 din Codul de procedură civilă, arată că stabilirea unor motive expres
şi limitativ prevăzute de lege în care o cale de atac extraordinară se poate
exercita, precum şi limitarea admisibilităţii ei numai la anumite hotărâri
judecătoreşti nu îngrădesc liberul acces la justiţie, prevederile criticate
fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie,
referitoare la stabilirea prin lege a competenţelor instanţelor judecătoreşti,
şi cu cele ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. In ceea ce
priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate de autorul excepţiei, Guvernul,
invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arată că acestea nu
contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Avocatul Poporului consideră
că toate textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea nu
contravin, ci, din contră, exprimă preocuparea statului pentru ocrotirea
igienei şi sănătăţii publice, fără a institui măsuri discriminatorii şi fără a
aduce atingere dreptului la libertate individuală ori siguranţei persoanei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6),
art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
Curtea constată că ulterior sesizării sale prevederile
art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 264/2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, iar, în noua redactare, soluţia legislativă
criticată de autorul excepţiei se regăseşte în alin. (7) lit. b) al art. 259 din
lege. In ceea ce priveşte alin. (8) al aceluiaşi articol, Curtea constată că,
în mod asemănător redactării anterioare, şi acesta face trimitere la termenele
de prescripţie privind obligaţiile fiscale, păstrându-se astfel soluţia
legislativă criticată de autorii excepţiei.
De asemenea, autorii excepţiei critică şi prevederile
art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, text de lege care, în urma republicării acestui act normativ în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31
iulie 2007, a devenit art. 91.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 208 alin. (1), alin. (3)
lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006:
„(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă
principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură
accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.[...]
(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii
şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se
realizează pe baza următoarelor principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate; [...]
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude
obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.";
- Art. 257 alin. (2) lit. b): „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub
forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care
desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă
acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu
poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară,
lunar;";
- Art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8): „(7)
Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata
contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [...]
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de
prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată
asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale
accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au
realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; [...]
(8) Pentru situaţiile
prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se
calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor
medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea
persoanelor în vederea dobândirii calităţii de asigurat, după caz.";
- Art. 91 din Codul de procedură fiscală: „(1) Dreptul
organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani,
cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie
a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă
legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se
prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data
săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o
hotărâre judecătorească definitivă."
In opinia autorilor excepţiei, textele de lege
criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivităţii legii; art. 16 alin. (1) şi (2) privind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări; art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea
libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei; art. 34 alin. (1) privind
garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii; art. 47 alin. (2) privind dreptul
cetăţenilor la asigurări sociale şi la măsuri de asistenţă socială; art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi; şi art. 56
referitor la contribuţiile financiare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6),
precum şi cele ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 au mai
constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la
aceleaşi texte constituţionale şi sub aspectul aceloraşi critici ca şi în
prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că aceste texte de
lege nu contravin art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 34 alin. (1), art.
47 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie şi a respins, în consecinţă,
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut că sistemul
asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal
datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel că art. 208 alin. (1),
alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă de fapt o
expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii
şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a
cetăţenilor.
In ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege
criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat
că „respectarea obligaţiilor
ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privită ca o
violare a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei".
Referindu-se la constituţionalitate art. 257 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 95/2006, prin aceeaşi decizie Curtea a arătat că „este
firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în
funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă
şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care
realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse,
precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi
utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de
sănătate".
De asemenea, Curtea a reţinut că „principiul
constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea
cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care
realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată
procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa
valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".
In sfârşit, Curtea a reţinut că „legiuitorul, având în
vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în
funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament
juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte
contribuţia lunară" şi a constatat că „nu doar în cazul persoanelor care
obţin venituri din activităţi independente minimul veniturilor faţă de care se
calculează contribuţia îl reprezintă salariul de bază minim brut pe ţară, ci şi
persoanele prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 se
află în aceeaşi situaţie".
Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente
noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât
şi considerentele deciziei invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta
cauză.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
adusă dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr.
95/2006 coroborate cu cele ale art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003,
Curtea constată că autorii excepţiei au în vedere diferenţa dintre termenele de
prescripţie a drepturilor contribuabililor şi a celor ale instituţiilor
publice.
In ceea ce priveşte diferenţa de regim juridic pe care
legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice
şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea apreciază că sunt
relevante considerentele Deciziei nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, în care a reţinut, în esenţă, că
respectarea exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese
naţionale, de interes general, ce se sprijină pe contribuţiile prin impozite şi
taxe la cheltuielile publice ale cetăţenilor, justifică poziţia privilegiată a
statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei
acordate drepturilor de creanţă.
In speţă, Curtea observă că instituţiile publice care
asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea
unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti
sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată
drepturilor de creanţă ale acestor instituţii.
In sfârşit, analizând susţinerile autorilor excepţiei,
referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii
legii, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate prevăd obligaţia
plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în
sarcina celor care aveau această obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Astfel,
Curtea reţine că obligarea la plata contribuţiei prevăzute de lege şi anterior
nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257
alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 91 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Ileana Butar şi Maria Benceu în dosarele nr. 1.179/108/2007 şi nr.
1.237/108/2007 ale Tribunalului Arad - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea