DECIZIE Nr. 70
din 15 octombrie 2007
cu privire la posibilitatea
contopirii de catre instantele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru
infractiunea care a facut obiectul judecatii cu pedepse aplicate infractiunilor
concurente pentru care infractorul a fost condamnat definitiv, in cazul in care
contopirea nu a fost efectuata mai intai de catre instanta de fond.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 539 din 17 iulie 2008
Dosar nr. 40/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibilitatea
contopirii de catre instantele de control judiciar a
pedepsei aplicate pentru infractiunea care a facut obiectul judecatii cu
pedepse aplicate infractiunilor concurente pentru care infractorul a fost
condamnat definitiv, in cazul in care contopirea nu a fost efectuata mai intai
de catre instanta de fond.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu
Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că
instanţele de control judiciar nu au competenţa de a efectua contopirea
pedepselor direct în căile de atac, deoarece această operaţiune nu se poate face
fără a se aprecia asupra însuşi fondului cauzei.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de soluţii în legătură cu posibilitatea contopirii de către
instanţele de control judiciar a pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a
făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru
care infractorul a fost condamnat definitiv în alte cauze, în situaţia în care
contopirea nu a fost efectuată mai întâi de către instanţa de fond.
Astfel, în cadrul unui punct de vedere s-a considerat
că instanţele de control judiciar pot dispune direct în căile de atac
contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii
cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare
definitivă, iar contopirea nu a fost dispusă de prima instanţă.
Dimpotrivă, în cadrul unui alt punct de vedere s-a
considerat că instanţele de control judiciar nu sunt competente să efectueze
contopirea direct în căile de atac, deoarece aceasta nu poate fi dispusă fără a
se aprecia însuşi fondul cauzei, apreciere în cadrul căreia instanţa are
posibilitatea să aplice un spor de pedeapsă conform prevederilor art. 34 din Codul penal.
Acest din urmă punct de vedere corespunde cerinţelor de
interpretare şi aplicare corectă a legii.
Pluralitate de infracţiuni există atât în situaţia în
care o persoană săvârşeşte mai multe infracţiuni înainte să fie condamnată
definitiv pentru vreuna dintre ele, cât şi atunci când o persoană săvârşeşte
din nou o infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru o altă
infracţiune.
Or, în cazul concursului de infracţiuni este posibil ca
două sau mai multe infracţiuni concurente să nu fie judecate deodată şi de
către aceeaşi instanţă, după cum nu este exclus ca instanţa să nu cunoască în
momentul judecăţii că inculpatul a mai săvârşit şi o altă infracţiune sau chiar
mai multe infracţiuni concurente ori chiar să cunoască această situaţie, dar să
fie nevoită să le judece separat, datorită complexităţii deosebite a cauzei sau
unor alte împrejurări care ar atrage întârzierea nejustificată a judecăţii.
De asemenea, în frecvente cazuri judecarea
infractorului pentru infracţiuni concurente se face de instanţe diferite.
Este adevărat că, în asemenea situaţii, infractorul
este condamnat definitiv, prin hotărâri diferite, la mai multe pedepse pentru
infracţiuni concurente, putându-se afla în situaţia să execute separat aceste
pedepse, ceea ce ar contraveni regulilor instituite de lege cu privire la aplicarea pedepsei în caz de
concurs de infracţiuni.
Dar, pentru astfel de ipoteze, legiuitorul a creat
instituţia contopirii pedepselor.
Astfel, potrivit art. 36 alin. 1 din Codul penal, dacă un infractor condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o
infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35 din acelaşi cod.
Totodată, în conformitate cu alin. 2 al art. 36 din
Codul penal, dispoziţiile art. 34 şi 35 din acelaşi cod sunt incidente şi
atunci când, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată
că persoana condamnată suferise şi o altă condamnare definitivă pentru una sau
mai multe infracţiuni concurente.
Este de observat, deci, că situaţia reglementată în cadrul
alin. 2 al art. 36 din Codul penal se referă numai la hotărâri de condamnare
definitive, iar contopirea pedepselor stabilite, pentru fiecare dintre
infracţiunile concurente, nu se poate realiza decât în faza ulterioară
rămânerii definitive a acestora, aceea a executării.
Ca urmare, pentru efectuarea operaţiunii de contopire
în această din urmă ipoteză trebuie să se recurgă la procedura reglementată în
art. 449 din Codul de procedură penală, în cuprinsul căruia se prevede, la
alin. 1, că „pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în
executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza
unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a)
concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) acte care intră în conţinutul
aceleiaşi infracţiuni," iar la alin. 2 că „instanţa competentă să
dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei
hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în
executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei rază
teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută
pedeapsa".
Or, această reglementare procedurală cu caracter
imperativ impune soluţionarea numai de către instanţele la care se face
referire în mod limitativ, prin art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală,
a chestiunii contopirii pedepsei stabilite pentru infracţiunea ce face obiectul
judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare
definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată de prima instanţă.
A considera altfel ar însemna să nu se respecte o
dispoziţie procedurală expresă referitoare la competenţă şi să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica,
pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul
operaţiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil.
In această privinţă, în raport cu limitele învestirii
sale prin căile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitării
prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze şi să dea o
nouă apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au
format obiectul unei judecăţi anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar
încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de
atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, instituit prin art. 129 din
Constituţia României.
De aceea, câtă vreme examinarea cauzei de către
instanţa de control judiciar, în cadrul operaţiunii de rejudecare, nu poate
depăşi ceea ce a constituit obiectul judecăţii anterioare, finalizată prin hotărârea împotriva
căreia s-a exercitat calea de atac, pentru că un atare procedeu ar echivala cu
o extindere nejustificată a competenţei sale funcţionale, înseamnă că nu este
posibilă nici efectuarea, de către acea instanţă, a contopirii pedepsei
stabilite în cauza la care se referă calea de atac cu pedepse aplicate
infracţiunilor concurente, pentru care condamnarea este definitivă, decât dacă
prima instanţă însăşi a dispus contopirea sau dacă, fiind legal învestită, a
omis să se pronunţe în această privinţă.
Evident, în situaţia în care calea de atac a fost
exercitată numai de inculpat, cu atât mai mult nu s-ar putea face aplicarea
dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal direct de către instanţa de
control judiciar, întrucât s-ar încălca şi principiul neagravării situaţiei în
propria cale de atac.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al
art. 4142 din Codul
de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se
stabili că instanţele de control judiciar nu pot dispune, direct în căile de
atac, contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul
judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există
condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu s-a efectuat de către
însăşi prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi stabilesc:
Instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în
căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut
obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care
există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă
de către prima instanţă.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,15 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei