DECIZIE Nr. 70*) din 20 iunie 1994
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 312 din 9 noiembrie 1994
*) Definitiva prin nerecurare.
Viorel Mihai Ciobanu - presedinte
Mihai Constantinescu - judecator
Antonie Iorgovan - judecator
Florentina Geangu - magistrat-asistent.
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, constata:
Prin Incheierea din 9 martie 1994, pronuntata in Dosarul nr. 1546/1994,
Judecatoria Sectorului 2, Bucuresti, a sesizat din oficiu Curtea
Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederii
art. I pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, pe motiv ca aceasta
prevedere a fost emisa prin exces de putere, cu incalcarea limitelor abilitarii
acordate prin Legea nr. 4/1994. In acest sens, se sustine ca, modificandu-se
art. 37 din Legea nr. 32/1968, prin precizarea obligatiei de citare si a
organului care a aplicat sanctiunea sau a altor persoane interesate, s-ar fi
reglementat mai mult decat o problema "de competenta de rezolvare a
plangerilor", cu care fusese investit Guvernul prin legea de abilitare.
In baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte
de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, sustine ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata intrucat prin modificarea art. 37 din
Legea nr. 32/1968, in sensul obligarii instantei de a cita atat pe cel care a
facut plangerea, cat si organul care a aplicat sanctiunea, se asigura aplicarea
principiului contradictorialitatii, specific procesului civil, care este de
natura sa garanteze o justa solutionare a cauzei. In consecinta, se apreciaza
ca modificarea adusa art. 37 din Legea nr. 32/1968 prin Ordonanta Guvernului
nr. 12/1994 nu depaseste puterile conferite acestuia prin Legea nr. 4/1994,
care trebuie interpretata atat in spiritul, cat si in litera ei.
Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, prevederea de la art. I pct. 3 din Ordonanta
Guvernului nr. 12/1994, Legea nr. 4/1994, precum si dispozitiile Constitutiei
si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Prin art. 1 lit. n) din Legea nr. 4/1994, Guvernul a fost abilitat de a
emite ordonante cu privire la modificarea Legii nr. 32/1968 privind stabilirea
si sanctionarea contraventiilor, sub aspectul majorarii limitelor amenzilor
pentru contraventiile de competenta Guvernului si modificarii acestor limite
intre 50.000 si 1.000.000 lei, precum si al modificarii competentei de
rezolvare a plangerilor.
In temeiul legii de abilitare, Guvernul a emis Ordonanta nr. 12 din 14
ianuarie 1994, prin care a modificat unele dispozitii ale Legii nr. 32/1968. In
acest sens, prin dispozitiile art. I pct. 3 al ordonantei a fost modificat art.
37 din Legea nr. 32/1968 astfel: "Plangerea impreuna cu dosarul cauzei se
trimite de indata judecatoriei competente, care citeaza pe cel care a facut
plangerea, organul care a aplicat sanctiunea, precum si orice alta persoana in
masura sa contribuie la rezolvarea justa a cauzei".
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prin
modificarea art. 37 din Legea nr. 32/1968, Guvernul a depasit limitele
abilitarii acordate de Legea nr. 4/1994, care se refera numai la cuantumul
amenzii si competenta de rezolvare a plangerilor, or citarea este o problema de
procedura.
Curtea constata ca, intr-adevar, abilitarea acordata Guvernului prin Legea
nr. 4/1994 se refera la cuantumul amenzii si la competenta de solutionare a
plangerilor si ca citarea este o problema de procedura.
De asemenea, Curtea constata ca art. 37 din Legea nr. 32/1968, in forma
anterioara Ordonantei Guvernului nr. 12/1994, reglementa exclusiv obligatia de
citare a celui care a formulat plangerea. Aceasta limitare a citarii numai in ce
priveste contestatorul era insa neconstitutionala si deci abrogata potrivit
art. 150 alin. (1) din Constitutie. Instituind, implicit, interdictia citarii
agentului constatator, ca si a altor persoane care ar putea sa contribuie la
solutionarea plangerii, prevederea respectiva reprezenta o limitare
neconstitutionala a dreptului de aparare prevazut la art. 24 si a liberului
acces la justitie prevazut la art. 21 din Constitutie, precum si a insesi ideii
de justitie care, in contenciosul rezultat din aplicarea unei contraventii,
presupune, in mod necesar, respectarea, fara nici o restrictie, a principiului
contradictorialitatii.
Solutionarea plangerii impotriva unei contraventii impune participarea
agentului constatator, deoarece contradictorialitatea este intre acesta si
contravenient. De aceea este necesara garantarea posibilitatii de a-si
justifica masura luata. Altminteri, dreptul sau la aparare este incalcat. De
asemenea, liberul acces la justitie presupune asigurarea posibilitatii
participarii agentului autoritatii publice la solutionarea litigiului, in
vederea apararii intereselor legitime in virtutea carora a luat masura
sanctionatoare. In acelasi timp, contradictorialitatea de care depinde
realizarea justitiei implica si participarea oricarei alte persoane ce ar
putea contribui la solutionarea cauzei, deoarece o determinanta esentiala a
infaptuirii justitiei este aflarea adevarului si elucidarea tuturor aspectelor
necesare pentru corecta aplicare a legii.
Pentru toate aceste motive, in forma sa anterioara Ordonantei Guvernului
nr. 12/1994, art. 37 din Legea nr. 32/1968 era in contradictie cu dispozitiile
constitutionale mentionate, astfel incat, in litigiile determinate de
contestarea unei contraventii, singura solutie conforma Constitutiei este aplicarea
regulii de drept comun. De aceea art. I pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr.
12/1994 nu face decat sa exprime o solutie care, daca nu ar fi consacrat-o, ar
fi fost aceeasi. Or, nu poate fi neconstitutionala o prevedere care da expresie
unor cerinte constitutionale. Este adevarat ca abilitarea se referea exclusiv
la cuantumul amenzii si la competenta de solutionare a plangerilor, dar toate
aceste aspecte priveau nemijlocit Legea nr. 32/1968, pe care Guvernul,
modificind-o, nu putea sa nu constate ca regula anterioara de citare exclusiv a
contestatorului este neconstitutionala si, deci, abrogata conform art. 150
alin. (1) din Constitutie, ceea ce atrage aplicarea dreptului comun, deoarece
altminteri ar fi insemnat ca, desi modifica actul ce cuprindea prevederea
respectiva, sa lase ca ea sa-si produca in continuare efecte, in contradictie
evidenta cu dispozitiile constitutionale. In consecinta, Guvernul, precizand
obligatia de citare, era indreptatit sa coreleze prevederile art. 37 din Legea
nr. 32/1968 cu cerintele Constitutiei.
De altfel, cu privire la neconstitutionalitatea art. 37 din Legea nr.
32/1968, in forma sa anterioara Ordonantei Guvernului nr. 12/1994, Curtea
Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 8/1994, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 9 mai 1994, in sensul ca aceasta
prevedere este neconstitutionala si ca numai prin modificarea ei, prin
ordonanta sus-mentionata, cerintele art. 21 si 23 din Constitutie si ale
principiului contradictorialitatii au fost respectate.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 13 lit. A. c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a art. I pct.
3 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, invocata, din oficiu, de Judecatoria
Sectorului 2, Bucuresti.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata la 20 iunie 1994.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu