DECIZIE   Nr. 70 din 15 decembrie 1993

cu privire la constitutionalitatea art. 11 alin. (1) si (2) din Legea privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 307 din 27 decembrie 1993

    Curtea Constitutionala a fost sesizata, la data de 25 noiembrie 1993, de catre 51 deputati, respectiv de domnii: Ervin Zoltan Szekely, Gheorghe Tokay, Ludovic Rakoczi, Ferenc Asztalos, Benedek Nagy, Ioan Nemeth, Akos Birtalan, Arpad-Francisc Marton, Istvan Antal, Francisc Pecsi, Stefan Sinko, Lazar Madaras, Eugen Matis, Romulus Ioan Joca, Ion Dobrescu, Ioan Victor Pica, Calin Emil Anastasiu, doamna Teodora Bertzi, domnii Gheorghe Todut, Teodor Vintilescu, Laszlo Zsigmond, Iosif Alfred Mazalik, doamna Smaranda Dobrescu, domnii Emil Livius Nicolae Putin, Valentin Vasilescu, Ion Berciu, Mihail Nica, Mircea Ioan Popa, Mihail Bucur, Viorel Pavel, Ion Hui, George Stanescu, Petre Dugulescu, Ioan Sorin Marinescu, Matei Barna Elek, Constantin Gheorghe Avramescu, Constantin Ionescu, Alexandru Konya Hamar, Gheorghe Raducanu, Ion Dinu, Sorin Victor Lepsea, Emeric Dumitru Borbely, Constantin-serban Radulescu Zonner, Gheorghe Gorun, Attila Varga, Karoly Kerekes, Imre Andras, Iuliu Vida, Francisc Baranyi, Alexandru Sassu, Dumitru Ifrim, asupra neconstitutionalitatii prevederilor alin. (1) si (2) ale art. 11 din Legea privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor.
    In sesizare, grupul de deputati sustine ca prevederile art. 11 alin. (1) si (2) din Legea privind acreditarea institutiilor de invatamant superior contravin principiului egalitatii, inscris in art. 16 din Constitutie, deoarece statueaza o discriminare vadita intre studentii invatamantului particular si cei de la invatamantul de stat, prin aceea ca studentii institutiilor de invatamant de stat care isi inceteaza activitatea pot sa-si continue studiile la orice institutie acreditata, fie de  stat, fie particulara, in timp ce studentii institutiilor de invatamant particular care isi inceteaza activitatea nu pot continua studiile decat la o institutie de invatamant particular.
    De asemenea, se apreciaza ca dispozitiile legale atacate contravin si prevederilor art. 41 si art. 135 din Constitutie, care acorda proprietatii private o protectie egala, indiferent de titular. Prin statuarea unor drepturi mai restranse pentru studentii care frecventeaza institutiile de invatamant particular, in mod implicit se restrang si drepturile institutiilor de invatamant particular.
    Curtea Constitutionala constata ca sesizarea s-a facut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, punctul lor de vedere in legatura cu sesizarea formulata.
    In punctul de vedere al Guvernului se arata ca cele doua texte - alin. (1) si (2) ale art. 11 - sunt constitutionale, intrucat acestea dau satisfactie principiului drepturilor castigate, in sensul ca un tinar care, in urma sustinerii unui examen de admitere, a fost declarat reusit intr-o institutie de invatamant superior de stat, potrivit art. 32 alin. (4) din Constitutie, invatamantul este gratuit, nu-si poate pierde acest drept prin faptul ca, din motive independente de vointa lui, institutia de invatamant superior de stat si-a incetat activitatea. In urma incetarii activitatii unei institutii de invatamant particular studentii acesteia nu pot obtine dreptul de a urma o institutie de invatamant superior de stat la care nu au dat examen de admitere, deoarece in felul acesta li s-ar crea un privilegiu, ceea ce ar fi contrar principiului egalitatii. Cu referire la cel de-al doilea temei al sesizarii, Guvernul precizeaza ca textele atacate, prin sfera raporturilor juridice pe care le reglementeaza, nu au nici o legatura cu principiul constitutional al egalitatii de tratament juridic, al dreptului de proprietate privata.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    La termenul din 15 decembrie 1993, inainte de a se intra in dezbaterea sesizarii, domnul judecator Florin Bucur Vasilescu a solicitat sa se examineze cererea sa de abtinere de la solutionarea acestei cauze. Curtea, examinind motivul invocat - faptul ca are un fiu student la o institutie de invatamant superior particular si exista posibilitatea de a i se reprosa ca nu a fost impartial -, a admis cererea de abtinere.

  CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind sesizarea grupului de deputati, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul raportor, precum si concordanta dintre prevederile atacate si dispozitiile constitutionale, retine urmatoarele:
    Dispozitiile legale ce formeaza obiectul sesizarii prevad:
    "(1) Studentii institutiei de invatamant superior de stat care isi inceteaza activitatea pot sa-si continue studiile in cadrul oricarei institutii de invatamant superior acreditate sau autorizate provizoriu, cu acordul institutiei de invatamant superior primitoare si cu respectarea criteriilor si conditiilor stabilite de senatul universitar al acesteia.
    (2) Studentii institutiei de invatamant particular care isi inceteaza activitatea pot sa-si continue studiile in cadrul oricarei institutii de invatamant superior particular acreditate sau autorizate provizoriu, cu acordul institutiei de invatamant superior primitoare si cu respectarea conditiilor si criteriilor stabilite de senatul universitar al acesteia."
    Textul din Constitutie invocat - art. 16 alin. (1) - dispune ca "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".
    In sesizare se considera ca discriminarea este vadita din moment ce studentii unei institutii de invatamant superior de stat pot sa-si continue studiile atat la institutii de stat, cat si la institutii particulare, in timp ce studentii unei institutii de invatamant superior particular nu pot sa-si continue studiile decat la institutii de aceeasi natura, adica particulare.
    In analiza acestei aprecieri, trebuie observat ca, prin continutul sau, art. 16 alin. (1) din Constitutie se coreleaza cu prevederile art. 4 alin. (2) din legea fundamentala, care determina criteriile nediscriminarii, acestea fiind rasa, nationalitatea, originea etnica, limba, religia, sexul, opinia, apartenenta politica, averea sau originea sociala. In acest sens, art. 1 pct. 1 din Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului - ratificata de Romania prin Decretul nr. 149 din 14 decembrie 1960 - prevede ca "termenul de discriminare cuprinde orice distinctie, excludere, limitare sau preferinta care, intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, situatie economica sau nastere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste invatamantul si mai ales:
    a) inlaturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de invatamant;
    b) limitarea la un nivel inferior a educatiei unei persoane sau a unui grup;
    c) sub rezerva celor stabilite in art. 2 al prezentei conventii, instituirea sau mentinerea unor sisteme sau institutii de invatamant separate pentru persoane sau grupuri;
    d) plasarea unei persoane sau grup intr-o situatie incompatibila cu demnitatea umana". Pe de alta parte, art. 2 lit. c) din conventie prevede ca nu este considerata discriminare, in sensul art. 1, in cazul in care este admisa de catre stat, "crearea sau mentinerea de institutii de invatamant particulare, daca aceste institutii au drept obiect nu asigurarea excluderii unui grup oarecare, ci sporirea posibilitatilor de invatamant pe care le ofera puterea publica, daca functionarea lor corespunde acestui tel si daca invatamantul predat este conform cu normele care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de catre autoritatile competente, in special pentru invatamantul de acelasi grad".
    Dupa cum lesne se poate observa, dispozitiile legale atacate nu sunt in contradictie cu aceste criterii, deoarece apartenenta la o categorie sau alta de institutie de invatamant superior este rezultatul vointei persoanelor in cauza, care au optat in mod liber, fara nici o discriminare, pentru invatamantul de stat sau pentru cel particular. O data ce au intrat in sistemul ales se supun regulilor proprii fiecarui sistem. Deci, in realitate, dispozitiile atacate nu instituie nici o discriminare, ci ofera solutii diferite pentru situatii diferite:
    a) studentii institutiilor de invatamant de stat - care au optat liber pentru acest tip de invatamant, care presupune, potrivit legii si in conditiile legii, concurs de admitere, gratuitate (a se vedea si art. 32 alin. (4) din Constitutie), burse de stat -, in caz de desfiintare a institutiei de invatamant la care au fost declarati reusiti, pot sa-si continue studiile la o alta institutie de stat, beneficiind de aceleasi drepturi, sau pot renunta la acestea si pot opta pentru o institutie particulara, unde nu vor beneficia de burse de stat, vor plati taxe etc. Prin aceasta nu li se creaza un privilegiu, deoarece ei renunta la drepturile care le erau conferite de lege in calitate de studenti la institutii de stat;
    b) studentii institutiilor de invatamant particular - care au optat liber pentru acest tip de invatamant, fiind declarati inscrisi sau admisi dupa reguli stabilite de fiecare institutie si cunoscand ca platesc taxe si nu beneficiaza de burse de stat -, in caz de desfiintare a institutiei pot sa-si continue studiile intr-o alta institutie de invatamant particular, care functioneaza pe baza acelorasi criterii. Daca li s-ar ingadui sa treaca la o institutie de stat s-ar crea pentru ei un privilegiu, deoarece, desi nu au parcurs un concurs de admitere ca toti ceilalti studenti de la institutia de stat, ar beneficia de drepturile pe care acestia le au.
    Situatiile deosebite in care se gasesc studentii de la cele doua tipuri de institutii de invatamant superior au determinat si solutiile diferite ale legiuitorului, fara ca prin aceasta sa se incalce principiul egalitatii, care, dupa cum bine se stie, nu inseamna uniformitate. Altfel spus, principiul egalitatii nu se opune ca o lege sa stabileasca reguli diferite in raport de persoane care se gasesc in situatii deosebite. Ideea este intarita de faptul ca, sub aspectele care sunt comune, si solutia legiuitorului este identica. Astfel, fata de dispozitiile art. 32 alin. (6) din Constitutie, care prevad ca "Autonomia universitara este garantata", atat in alin. (1), cat si in alin. (2) al art. 11 se inscrie aceeasi regula, in sensul ca primirea studentilor se face "cu acordul institutiei de invatamant superior primitoare si cu respectarea criteriilor si conditiilor stabilite de senatul universitar al acesteia".
    Fata de aceste considerente, Curtea constata ca dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) nu contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    In acelasi timp insa, Curtea apreciaza ca in viitor, dupa ce vor exista numai institutii de invatamant superior acreditate si se va produce o apropiere intre institutiile de stat si cele particulare in privinta admiterii, continutului invatamantului, standardului de pregatire, finalizarii studiilor, legiuitorul va putea sa reexamineze solutiile cuprinse astazi in art. 11 din lege si, daca ajunge la concluzia ca nu mai este vorba de deosebiri esentiale intre cele doua categorii, sa permita transferul in ambele sensuri, chiar si in ipoteze in care nu este vorba de desfiintarea institutiilor de invatamant superior.
    Cu privire la aprecierea din sesizare, in sensul ca dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) ar contraveni art. 41 si art. 135 din Constitutie, este de observat ca desi sesizarea se refera, in general, la art. 41 si art. 135, este evident ca sunt avute in vedere dispozitiile din alin. (2) al art. 41 - "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular",- si, respectiv, alin. 6 al art. 135 - "Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila". Si de aceasta data sesizarea se margineste sa arate ca incalcarea principiului inscris in cele doua texte este vadita, aspect ce ar rezulta din faptul ca "prin statuarea unor drepturi mai restranse pentru studentii care frecventeaza institutiile de invatamant particular, in mod implicit se restrang si drepturile institutiilor de invatamant particular". In realitate, este vadit faptul ca prevederile art. 11 alin. (1) si (2) nu au nici o legatura cu dispozitiile constitutionale referitoare la proprietatea privata, subiectele dispozitiilor atacate fiind studentii, fara nici o incidenta asupra proprietatii institutiilor particulare. In consecinta, Curtea constata ca nici sub acest aspect sesizarea nu este intemeiata.
    Avand in vedere considerentele expuse,
    vazand si dispozitiile art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (6), art. 144 lit. a) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutia Romaniei, precum si prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Constata ca dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) din Legea privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor sunt constitutionale.
    2. Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in MONITORUL OFICIAL al Romaniei, Partea I.
    Deliberarea a avut loc la data de 15 decembrie 1993 si la ea au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru si Victor Dan Zlatescu, judecatori.

                     PRESEDINTELE
                 CURTII CONSTITUTIONALE
                prof. dr. VASILE GIONEA

                            Magistrat-asistent,
                            Florentina Geangu