Decizia Nr.7 din 09.05.2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2011 este constituit conform art. 414⁴ alin. 3 din Codul de procedură penală, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27² din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Iuliana Nedelcu, procuror şef al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, respectiv dacă termenul de 30 de zile, instituit de acest articol, curge de la pronunţarea hotărârii instanţei de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept ce a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sa arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, respectiv dacă termenul de 30 de zile instituit de acest articol curge de la pronunţarea hotărârii instanţei de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.2. Examenul jurisprudenţialPrin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, cu privire la determinarea momentului de la care curge termenul de 30 de zile instituit de dispoziţiile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, respectiv de la pronunţarea sau de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, a fost relevată o practică neunitară.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, au apreciat că termenul de 30 de zile, reglementat de norma precitată, curge de la pronunţarea hotărârii instanţei de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, argumentându-se că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus menţinerea unei măsuri preventive nu este suspensiv de executare, potrivit art. 141 alin. 3 din Codul de procedură penală, ulterior, organul de urmărire trebuind să propună prelungirea duratei arestării preventive, deoarece, fiind o procedură specială, instanţa nu poate aplica dispoziţiile comune ale art. 300², raportat la art. 160^b din Codul de procedură penală.3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au apreciat că termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, curge de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.În susţinerea acestei opinii s-a argumentat că etapa procesuală a judecăţii se întinde până la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fiind, deci, incidente dispoziţiile referitoare la arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii, respectiv art. 300² din Codul de procedură penală. Ulterior momentului arătat arestarea inculpatului are din nou natura juridică a arestării preventive din cursul urmăririi penale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 155 şi ale art. 159 din Codul de procedură penală. Astfel, sa stabilit că durata arestării nu poate fi stabilită de către instanţa de fond, urmând ca starea de arest să fie verificată cu respectarea termenului de 60 de zile, până la rămânerea definitivă a soluţiei, ulterior, în condiţiile în care rămâne definitivă soluţia primei instanţe, măsura arestării preventive putând fi prelungită cu respectarea termenului de 30 de zile.La acest punct de vedere au aderat şi instanţele care, deşi nu s-au pronunţat în mod expres asupra acestei chestiuni, au menţinut, în recurs, starea de arest a inculpatului, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data pronunţării de către prima instanţă a soluţiei de restituire a cauzei la procuror.4. Opinia procurorului generalProcurorul general a opinat pentru cea de-a doua orientare jurisprudenţială.Prin argumentele expuse s-a susţinut că prevederile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 272 din Codul de procedură penală; dispoziţia de restituire nu este executorie, iar recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate sub acest aspect este suspensiv de executare, potrivit dispoziţiilor art. 385⁵ din Codul de procedură penală, această dispoziţie putând fi pusă în executare doar după rămânerea definitivă a hotărârii (la expirarea termenului de recurs, în ipoteza neexercitării căii de atac, sau, după caz, la data pronunţării hotărârii de respingere a recursului, în ipoteza exercitării acestuia).S-a motivat totodată că în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, procurorul trebuie să sesizeze instanţa fie cu rechizitoriu, fie cu propunere de prelungire a arestării preventive, termenul arătat nereprezentând durata pentru care prima instanţă menţine starea de arest, cauza întorcându-se în faza de urmărire penală după rămânerea definitivă a hotărârii de restituire, aceasta fiind raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut termenul de 30 de zile (durata maximă pentru care, în cursul urmăririi penale, instanţa poate dispune prelungirea arestării).S-a argumentat, de asemenea, că prima instanţă, dispunând restituirea cauzei, nu menţine arestarea pentru o anumită perioadă de timp, rămânând în sarcina instanţei de recurs ca, în situaţia în care se promovează această cale de atac, să verifice în termen de 60 de zile legalitatea stării de arest şi, respectiv, în sarcina procurorului, dacă hotărârea de restituire nu este recurată, să sesizeze instanţa cu propunere de prelungire a arestării preventive, temeiul menţinerii arestării reprezentândul, în majoritatea cazurilor, art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală.5. Raportul asupra recursului în interesul legiiProiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauză a vizat, de asemenea, cea de-a doua soluţie identificată de examenul jurisprudenţial şi reluată în recursul în interesul legii, respectiv că dispoziţiile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că în cazul restituirii cauzei de către instanţa de judecată, potrivit art. 272 din Codul de procedură penală, dacă inculpatul este arestat şi instanţa menţine arestarea preventivă, termenul de 30 de zile curge de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.S-a argumentat, în esenţă, că recursul declarat împotriva dispoziţiei cuprinse în hotărârea primei instanţe, de restituire a cauzei la procuror, este suspensiv de executare, spre deosebire de recursul declarat împotriva dispoziţiei de menţinere a măsurii arestării preventive, care este executorie, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. 3 din Codul de procedură penală, şi, de asemenea, că temeiul menţinerii măsurii arestării este constituit de dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, dosarul fiind trimis procurorului imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanţă sau în cel mult 3 zile de la pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs, reluarea urmăririi având loc în baza hotărârii de desesizare, care constituie actul de sesizare a procurorului, cauza trecând din nou în faza de urmărire penală, procurorul redevenind conducătorul procesului penal.6. Înalta CurteDupă cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 332, 272 şi 274 din Codul de procedură penală, când instanţa constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, că nu au fost respectate dispoziţiile privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, instanţa restituie cauza procurorului, pronunţându-se şi asupra măsurilor preventive, de siguranţă şi asigurătorii.Dosarul este trimis procurorului imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanţă sau în cel mult 3 zile de la pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul procedează potrivit dispoziţiilor art. 156 şi 159 din Codul de procedură penală.Se constată, de asemenea, că în cazul restituirii cauzei în vederea refacerii urmăririi penale, urmărirea se reia pe baza hotărârii prin care instanţa a dispus restituirea.Interpretând dispoziţiile art. 332 din Codul de procedură penală prin prisma prevederilor art. 385⁵ din Codul de procedură penală, de la care legea procesuală în vigoare, în cazul analizat, nu a prevăzut excepţii, rezultă că dispoziţia primei instanţe cu privire la restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale nu este executorie, un eventual recurs declarat în cauză fiind suspensiv de executare.Aşadar, dispoziţia de restituire nu poate fi pusă în executare decât după rămânerea definitivă a hotărârii de desesizare a primei instanţe, prin respingerea recursului sau prin nerecurare, anterior momentului arătat cauza aflându-se în cursul judecăţii, iar ulterior trecând din nou în faza de urmărire penală, actul de sesizare al procurorului constituindu-l hotărârea de desesizare pronunţată de prima instanţă.Consecinţele juridice ale acestei etapizări a procesului penal se produc, în mod evident, şi cu privire la incidenţa în cauză a unor prevederi legale referitoare la prelungirea sau menţinerea măsurii arestării preventive şi la durata acestei măsuri.Astfel, anterior rămânerii definitive a hotărârii primei instanţe prin care aceasta a dispus restituirea cauzei la procuror şi menţinerea arestării preventive, potrivit art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, cauza cu judecarea căreia instanţa a fost sesizată (prin rechizitoriu) se află în faza judecăţii.Ulterior, în măsura în care hotărârea de desesizare rămâne definitivă, în sensul soluţiei de restituire, cauza va reveni în etapa urmăririi penale.Prima instanţă, de la momentul sesizării ei şi până la pronunţarea unei hotărâri, dispune cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive în temeiul dispoziţiilor art. 300¹ şi 300² raportat la art. 160^b din Codul de procedură penală. În situaţia în care apreciază că se impune restituirea cauzei la procuror, menţinerea măsurii arestării preventive se întemeiază pe dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală; instanţa de recurs, în situaţia declarării acestei căi de atac, urmează a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 300² din Codul de procedură penală.De la data rămânerii definitive a soluţiei de restituire a cauzei la procuror, urmărirea penală este reluată, arestarea preventivă a inculpatului dobândind din nou natura juridică a arestării preventive în cursul urmăririi penale. Fiind incidente, astfel, dispoziţiile art. 155 şi 159 din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea, dacă apreciază că este necesar, să propună prelungirea duratei arestării preventive, cu respectarea termenului de 30 de zile, sau să sesizeze instanţa cu rechizitoriu.Aşa fiind, termenul de 30 de zile, reglementat de prevederile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală, curge de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.Pentru considerentele arătate, în temeiul al art. 414⁴ şi al art. 414⁵ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiD E C I D E:Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:Dispoziţiile art. 274 alin. 2 fraza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în situaţia restituirii cauzei, potrivit art. 272 din Codul de procedură penală, dacă inculpatul este arestat şi instanţa menţine arestarea preventivă, termenul de 30 de zile curge de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.Obligatorie, potrivit art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2011.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,LIVIA DOINA STANCIUMagistrat-asistent,Cristina Pascu