Decizia Nr.699 din 15.11.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 8.460/279/2016 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 119D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în principal, de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă art. 21 din Constituţie, ci reglementează executarea sancţiunii amenzii contravenţionale, ceea ce reprezintă opţiunea legiuitorului. Pe de altă parte, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, se are în vedere doar analiza compatibilităţii textelor de lege criticate cu dispoziţiile Constituţiei, iar nu compararea mai multor texte de lege între ele. Sub acest aspect, se arată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.460/279/2016, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, în cadrul soluţionării unei cauze civile având ca obiect „înlocuire amendă cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii".5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată, autoare a acesteia, arată că, potrivit art. 131 din Codul de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie), dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie „în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept", iar acest termen de prescripţie se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale, potrivit textului de lege criticat. Aşadar, în cazul amenzii contravenţionale, chiar dacă fapta ce constituie contravenţie are natura unei „acuzaţii penale", potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Anghel împotriva României, Neata împotriva României, Ioan Pop împotriva României, Albert împotriva României, Haiducu şi alţii împotriva României, Nicoleta Gheorghe împotriva României), prescripţia dreptului de a cere executarea silită este supusă regulilor fiscale, inclusiv în ceea ce priveşte suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie a executării. Aceasta determină un regim mai sever decât în cazul infracţiunilor. În acest sens, este de observat că, potrivit art. 162 din Codul penal, termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică este de 3 ani, în cazul în care pedeapsa este amenda, şi curge de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Astfel, în cazul amenzii penale, termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 3 ani şi începe să curgă de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar, în cazul amenzii contravenţionale, termenul de prescripţie a executării amenzii este de 5 ani, socotit de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a rămas definitivă sancţiunea contravenţională. Instanţa reţine că, potrivit art. 8 din Codul de procedură penală („Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal"), „organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil".6. Se mai susţine că „termenul rezonabil al procedurii ar trebui cu atât mai mult respectat cu cât este vorba despre tragerea la răspundere contravenţională, prin natura sa mai uşoară decât cea penală. Or, în fapt, lucrurile nu stau aşa". Instanţa susţine că, în cauza de faţă, este incident art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată". Se arată că acest text de lege nu impune niciun termen organului de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale pentru a sesiza instanţa de judecată. Astfel, după ce a trecut termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate poate oricând să sesizeze instanţa de judecată. Totuşi limita temporală este impusă de termenul de prescripţie extinctivă a executării sancţiunii amenzii contravenţionale, respectiv cel de 5 ani, stabilit de Codul de procedură fiscală. Instanţa consideră că nu este admisibilă înlocuirea amenzii contravenţionale pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a executării silite cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Natura juridică a acestei din urmă sancţiuni a fost creionată în mod repetat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 641 din 17 mai 2011. Curtea a reţinut că, din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziţii legale, în scopul de a sancţiona şi a contribui la educarea şi reabilitarea contravenientului care nu are resurse băneşti suficiente pentru a achita o amendă contravenţională. Raportat la natura juridică a acestei sancţiuni contravenţionale, instanţa apreciază că aplicarea regimului juridic al executării creanţelor fiscale este de natură a conduce la încălcarea dreptului contravenientului la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în practică, organul fiscal emite periodic o noua somaţie şi un nou titlu executoriu pentru executarea amenzii contravenţionale, invocând întreruperea termenului de prescripţie şi prelungind astfel cu mult mai mult termenul de 5 ani, socotit de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a rămas definitivă sancţiunea contravenţională. În final, instanţa arată că, în cauza de faţă, contravenientul a fost sancţionat prin procesul-verbal din 4 februarie 2011, pentru o faptă săvârşită la aceeaşi dată. Or, termenul de prescripţie a executării amenzii contravenţionale a început să curgă la data de 1 ianuarie 2012, urmând a se împlini la 1 ianuarie 2017. Cererea de înlocuire a amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii a fost înregistrată la instanţă la 25 august 2016, deci după trecerea unei perioade de patru ani şi şase luni de la data rămânerii definitive a sancţiunii amenzii contravenţionale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate, ce au în vedere punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale, stabilesc incidenţa normelor din materia executării silite a creanţelor fiscale, soluţia fiind determinată de faptul că sumele provenite din amenzi contravenţionale constituie venituri ale bugetului general consolidat. Prin conţinutul lor, prevederile de lege criticate nu pot constitui un impediment în ceea ce priveşte dreptul unei persoane (contravenient) la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) teza a doua din Constituţie, ţinând seama şi de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Celelalte prevederi invocate în motivarea excepţiei privesc faza de executare şi vizează exclusiv stabilirea altei modalităţi de executare a sancţiunii cu amenda contravenţională, aplicate în condiţiile în care amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi nici nu există posibilitatea executării silite. Conform prevederilor art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, contravenientul însuşi poate solicita instanţei în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, când nu a achitat amenda în termen şi nu există posibilitatea executării silite, neputându-se reţine vreo încălcare a dreptului contravenientului la soluţionarea cauzei sale într-un mod rezonabil, câtă vreme legea reglementează instrumente juridice la îndemâna acestuia pentru clarificarea modalităţii de executare a sancţiunii. De asemenea, se observă că instanţa contestă prevederile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispoziţiile Codului penal, care privesc termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor texte ale legii între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.9. Avocatul Poporului consideră că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate, deoarece legiuitorul delegat a dispus apărarea valorilor sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, şi a recunoscut oricărei persoane sancţionate contravenţional printr-un proces-verbal încheiat de organul competent posibilitatea de a se plânge împotriva acestuia instanţei judecătoreşti. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este întocmit de organul constatator competent sau, după caz, de agentul sancţionator competent, iar organele fiscale recurg la constrângerea debitorului de a plăti aceste amenzi contravenţionale, procedura fiind reglementată, în principal, de Codul de procedură fiscală. Procedura criticată de autoarea excepţiei nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie condiţiile în care se realizează executarea sancţiunii amenzii contravenţionale. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. În ceea ce priveşte diferenţa de reglementare a termenului de prescripţie a executării amenzii contravenţionale, prin raportare la termenul de prescripţie a executării amenzii penale, se precizează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 463 din 12 aprilie 2011). Mai mult, faţă de critica formulată, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „amenda contravenţională are caracter administrativ". În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale."13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) teza a doua privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a instanţei de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, este aceea că termenul de prescripţie a executării amenzii contravenţionale este de 5 ani, la fel cu cel instituit pentru executarea creanţelor fiscale, ceea ce ar încălca dreptul contravenientului la un proces echitabil, deoarece, în materie penală, prescripţia executării pedepsei amenzii este de 3 ani. Cu privire la această critică, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul V „Executarea sancţiunilor contravenţionale" din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi prevăd că executarea sancţiunilor contravenţionale se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale. Prin urmare, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a amenzilor contravenţionale este de 5 ani, termen prevăzut pentru executarea silită a creanţelor fiscale de art. 110 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală [şi de art. 131 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie]. Potrivit art. 162 din Codul penal, termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică este de 3 ani, în cazul în care pedeapsa este amenda, şi curge de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.15. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, materia contravenţională se asimilează celei penale, sub aspectul garanţiilor dreptului la un proces echitabil, instituite de art. 6 din convenţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014). Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, garanţiile dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, sub aspect penal, se aplică şi unei proceduri contravenţionale. Astfel, în Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, paragraful 26, Curtea a considerat că „natura generală a dispoziţiei legale încălcate în speţă de către reclamantă, precum şi obiectivul disuasiv şi punitiv al sancţiunii aplicate sunt suficiente pentru a demonstra că infracţiunea în litigiu avea caracter penal în sensul art. 6 din convenţie, care este aşadar aplicabil". De altfel, aşa cum a observat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeaşi hotărâre, paragraful 24, „este vorba de prima cauză supusă Curţii spre examinare de la modificarea legislaţiei şi practicii interne relevante pe care anterior le-a declarat contrare art. 6 din convenţie pe motiv că nu ofereau garanţii suficiente, în special cu privire la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, pentru apărarea persoanelor faţă de posibilele abuzuri comise de autorităţi (Anghel împotriva României, paragraful 69)". Prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, Curtea a stabilit că scopul interpretării date dispoziţiilor art. 6 din convenţie, în sensul că noţiunea de „acuzaţie în materie penală" include şi domeniul contravenţional, a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de săvârşirea unei contravenţii ca şi cei învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni (Cauza Lönnroth împotriva Suediei - 1982; Cauza Öztürk împotriva Germaniei - 1984; Cauza Lutz împotriva Germaniei - 1987). Având în vedere acestea, Curtea constată că în cauza de faţă nu se pune în discuţie vreo garanţie procesuală a dreptului contravenientului la un proces echitabil, ci se critică reglementarea legală a termenului de prescripţie a executării amenzii contravenţionale.16. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aşadar, reglementarea termenelor de prescripţie a executării sancţiunilor contravenţionale sau penale intră în competenţa legiuitorului, care, evident, trebuie să respecte principiile şi dispoziţiile Constituţiei.17. Analizând reglementările referitoare la amenda contravenţională, pe de-o parte, şi amenda penală, pe de altă parte, Curtea reţine, referitor la natura juridică a amenzii, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, amenda contravenţională are caracter administrativ, iar amenda penală este una dintre pedepsele principale prevăzute de art. 53 din Codul penal. De asemenea, referitor la cuantumul celor două tipuri de amenzi, Curtea reţine că limitele minime şi maxime ale amenzii contravenţionale sunt stabilite de art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în timp ce cuantumul amenzii penale se stabileşte, potrivit art. 61 alin. (2) din Codul penal, prin sistemul zilelor-amendă, iar „suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile". Cu privire la punerea în executare a amenzii contravenţionale, potrivit art. 39 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, „organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă [...]". În ceea ce priveşte executarea pedepsei amenzii penale aplicate persoanei fizice, aceasta se face în condiţiile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013. Ţinând cont de aceste diferenţe de reglementare, Curtea constată că, având în vedere natura juridică diferită a celor două categorii de amenzi - administrativă şi penală -, legiuitorul a prevăzut condiţii şi proceduri diferite de punere în executare a celor două tipuri de amenzi. Astfel, în timp ce amenda contravenţională se execută silit de către organele fiscale, executarea amenzii penale se realizează de instanţa de executare, care poate dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii sau poate dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea. Prin urmare, există o diferenţă evidentă între cele două tipuri de sancţiuni - contravenţională şi penală - sub aspectul condiţiilor şi al procedurilor de executare silită. Astfel, legiuitorul, respectând competenţa sa prevăzută de Constituţie, a stabilit termene diferite de prescripţie a executării celor două categorii de sancţiuni, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie.18. Curtea constată că, întrucât legiuitorul a reglementat procedura de executare a sancţiunilor contravenţionale, în mod similar cu executarea silită a creanţelor fiscale, este firesc ca şi termenul de prescripţie a executării amenzilor contravenţionale să fie acelaşi cu cel prevăzut pentru executarea creanţelor fiscale, şi anume cel de 5 ani, stabilit de Codul de procedură fiscală. Faptul că executarea amenzii penale a persoanelor fizice se prescrie într-un termen mai scurt, de 3 ani, nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului contravenientului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece condiţiile de executare a amenzii penale sunt reglementate mai sever, din moment ce, în caz de neexecutare, amenda penală se poate înlocui cu închisoarea, astfel încât nu se poate face vreo analogie cu privire la termenul de prescripţie a executării celor două sancţiuni. Prin urmare, critica potrivit căreia instituirea termenului de 5 ani pentru prescripţia executării sancţiunii amenzii contravenţionale conduce la încălcarea dreptului contravenientului la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil este neîntemeiată.19. Referitor la celelalte aspecte invocate de instanţa de judecată, privind înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, posibilitate prevăzută de art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată, pe de-o parte, că aceste aspecte nu au legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, iar, pe de altă parte, că reprezintă chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 8.460/279/2016 şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamţ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 noiembrie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean