DECIZIE Nr.
691 din 11 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 159/1999 privind infiintarea Companiei Nationale „Loteria
Romana" - S.A. si ale art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului si a
publicitatii imobiliare nr. 7/1996
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 668 din 1 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria
Română" - S.A. şi ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului
şi a publicităţii imobiliare, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău
- Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul Companiei
Naţionale „Loteria Română" - S.A. din Bucureşti, consilierul juridic
Ştefan Daniel Bică, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Companiei
Naţionale „Loteria Română" - S.A. solicită respingerea excepţiei, depunând
note scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, arătând că trecerea unor
bunuri care se aflau în administrarea Regiei Autonome „Loteria Naţională"
în proprietatea acesteia contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare
la garantarea proprietăţii private. In ceea ce priveşte critica referitoare la
prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, devenit în urma
republicării art. 26 alin. (2), concluziile Ministerului Public sunt de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.223/110/2006, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind
înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română" - S.A., precum şi ale
art. 28 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.
7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine
că dispoziţiile legale criticate creează un regim privilegiat în favoarea unor
instituţii publice, în detrimentul proprietarului de drept, persoană fizică,
aducând atingere dreptului acestuia de proprietate, drept dobândit cu
respectarea condiţiilor legale.
Tribunalul Bacău - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
159/1999 trebuie interpretate corelativ cu celelalte alineate ale articolului
în cauză, reprezentând o completare a alin. (2), iar nu o derogare de la
acesta. Astfel, în proprietatea Companiei Naţionale „Loteria Română" nu
intră decât bunurile deţinute în proprietate de către Regia Autonomă „Loteria Naţională",
al cărei patrimoniu îl preia, iar nu şi bunurile deţinute de aceasta cu alt
titlu. Aplicarea greşită a legii nu constituie o problemă de
constituţionalitate, ci una de interpretare, de competenţa instanţelor
judecătoreşti.
In situaţia în care voinţa legiuitorului ar fi aceea de
a trece automat bunurile aflate în administrarea regiei autonome în
proprietatea Companiei Naţionale „Loteria Română", cu nesocotirea
dreptului de proprietate al titularului, Guvernul arată că dispoziţiile în
cauză ar aduce atingere dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de
Constituţie, depăşindu-se limitele rezonabile în care acesta poate fi îngrădit.
într-o atare situaţie excepţia este întemeiată.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28 alin. (2) din
Legea nr. 7/1996 care stabilesc expres egalitatea de tratament între stat, prin
instituţiile sale, şi orice persoană fizică sau juridică, Guvernul apreciază că
reglementarea menţionată nu creează un regim diferenţiat între respectivele
subiecte de drept, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu conţin norme contrare principiului egalităţii în drepturi, fiind
conforme art. 44 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia conţinutul şi
limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română" -
S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 octombrie 1999, aprobată
prin Legea nr. 288/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 iunie 2001, dispoziţii
care prevăd că „Celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome
«Loteria Naţională» trec în proprietatea Loteriei Române la data înmatriculării
acesteia la oficiul registrului comerţului", precum şi dispoziţiile
art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii
imobiliare, devenit art. 26 alin. (2) în urma republicării în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 201
din 3 martie 2006, potrivit cărora „In aceleaşi condiţii [fără
înscrierea în cartea funciară] sunt opozabile faţă de terţi şi drepturile
reale dobândite de stat şi de orice persoană, prin efectul legii, prin
expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la
dreptul de proprietate privată, ale art. 52 care consacră dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 136 referitoare la proprietate.
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind
înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română" - S.A., Curtea reţine că
actul normativ criticat reglementează înfiinţarea Loteriei Române, persoană
juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu
capital integral de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome „Loteria
Naţională", care se desfiinţează la data înmatriculării la oficiul
registrului comerţului a Companiei Naţionale „Loteria Română" - S.A. La
aceeaşi dată, Loteria Română devine proprietara, pe de o parte, a bunurilor
aflate în patrimoniul Regiei Autonome „Loteria Naţională", cu excepţia
bunurilor deţinute cu alt titlu - art. 4 alin. (2) din ordonanţă, iar, pe de
altă parte, a bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome „Loteria
Naţională" - alin. (3) al aceluiaşi articol. Aşa fiind, se constată că
legea reglementează, în primul caz, preluarea în patrimoniul nou-înfiinţatei
companii naţionale a bunurilor deţinute cu titlu de proprietate de regia
autonomă, în virtutea succesiunii universale a drepturilor şi obligaţiilor
vechii persoane juridice, iar, în cel de-al doilea caz, transferul dreptului de
proprietate a bunurilor aflate în administrarea regiei autonome, din
patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul companiei
naţionale. A doua ipoteză consacră, deci, trecerea în proprietatea Loteriei
Române, la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 159/1999, respectiv data înmatriculării companiei la oficiul
registrului comerţului, a bunurilor pe care Regia Autonomă „Loteria
Naţională" le deţinea în administrare, deci cu titlu de detentor precar.
Or, nicio lege nu poate opera transformarea dreptului de administrare asupra unor bunuri al fostei regii
autonome în drept de proprietate al Loteriei Române, deci schimbarea regimului
juridic al acelor bunuri, fără a exista o cauză de utilitate publică, precum şi
o justă şi prealabilă despăgubire, aşa cum reclamă art. 44 alin. (3) din
Constituţie.
Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, care dispune un transfer silit de
proprietate - o expropriere, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din
Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, aşa cum a statuat şi
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, o privare de
proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de
utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un
raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Mai mult, privarea de proprietate trebuie să
menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele
fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi
proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
In ceea ce priveşte legalitatea exproprierii, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a decis că simpla existenţă a unor norme nu este
suficientă pentru a justifica privarea de proprietate. Astfel, în cauza „Zvolsky
şi Zvolska împotriva Republicii Cehe", 2002, s-a statuat că legea pe
care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie
conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză, inclusiv cu
dispoziţiile constituţionale pertinente. In orice caz, aparţine în primul rând
autorităţilor naţionale interne atributul interpretării şi aplicării acestor
norme şi acela de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea lor. Referitor
la noţiunea de „utilitate publică", Curtea Europeană (cauzele „Malama împotriva Greciei", 2001, „Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao şi alţii împotriva
Portugaliei", 2000, „Honecker şi alţii împotriva Germaniei", 2001) a statuat că aceasta trebuie să urmărească
realizarea unui scop legitim, a unui interes general de ordin social-economic,
fapt ce este de natură a conferi statelor semnatare ale Convenţiei europene a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o anumită marjă de apreciere,
întotdeauna aflată sub controlul Curţii. Cu privire la indemnizarea titularului
pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a statuat în sensul că, în
absenţa unei compensaţii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura
decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală
contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei (cauza „James şi alţii împotriva
Marii Britanii", 1986).
In considerarea celor arătate, Curtea constată că
măsura exproprierii consacrată de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale
„Loteria Română" - S.A. nu întruneşte exigenţele prevăzute în dreptul
intern - Constituţia României şi Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, în condiţiile în care nu este învederată nicio
cauză de utilitate publică de natură să justifice adoptarea acestei măsuri şi
nici nu se prevede o despăgubire dreaptă şi prealabilă, care să compenseze
pierderea dreptului de proprietate asupra bunului
expropriat.
Un argument suplimentar în susţinerea
neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 159/1999 îl reprezintă jurisprudenţa instanţei naţionale de
contencios constituţional, care prin Decizia nr. 227/2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, a admis excepţia de
neconstitutionalitate referitoare la prevederile art. 65 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, reţinând în
considerente următoarele: „...există posibilitatea ca imobilele prevăzute în
anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 să se afle şi în proprietatea
persoanelor fizice sau juridice sau în proprietatea comunelor, oraşelor,
municipiilor şi judeţelor.
Prevăzând in terminis că toate aceste imobile, indiferent de titularul dreptului de
proprietate, se află în proprietatea privată a statului, se realizează un
transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul persoanelor fizice,
persoanelor juridice sau unităţilor administrativ-teritoriale către stat, ceea
ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din
Constituţie."
Dacă în situaţia respectivă exista doar posibilitatea
ca imobilele ce făceau obiectul reglementării să se afle în proprietatea altor persoane decât statul,
ceea ce a impus admiterea excepţiei de neconstitutionalitate, cu atât mai mult
o atare soluţie se impune şi în cauza de faţă, în care, aşa cum am arătat în
prealabil, dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în administrarea
Regiei Autonome „Loteria Naţională" se află, la data adoptării ordonanţei,
în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.
2. In ceea ce priveşte excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996,
Curtea reţine că acestea reglementează o excepţie de la regula instituită prin
dispoziţiile art. 25 alin. (1) al aceleiaşi legi, potrivit cărora „Inscrierile
în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de
la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina
rangul înscrierilor". Astfel, în ceea ce priveşte drepturile reale,
acestea sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, dacă
sunt dobândite de stat sau de oricare altă persoană, prin efectul legii, prin
expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.
Raţiunea pentru care legiuitorul nu a considerat
necesară înscrierea în cartea funciară, în vederea asigurării opozabilităţii, a
drepturilor reale dobândite prin cele trei modalităţi rezidă în efectele pe
care le produc, sub aspectul opozabilităţii lor faţă de terţi, actele prin care
sunt dobândite aceste drepturi.
Astfel, în prima ipoteză, dreptul real se dobândeşte în
temeiul legii, act normativ care se publică în Monitorul Oficial al României şi
care intră în vigoare şi, deci, produce efecte juridice erga omnes, la 3 zile de la data
publicării sau la data ulterioară prevăzută în textul lui.
Cea de-a doua ipoteză prevăzută de textul de lege
criticat se referă la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de
către stat prin expropriere. Potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, soluţionarea cererilor de expropriere este
de competenţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru
expropriere, astfel că instanţa, verificând dacă sunt întrunite condiţiile
cerute de lege, va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită
proprietarilor, posesorilor, altor titulari de drepturi reale sau oricăror alte
persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor
propuse a fi expropriate. Instanţa se pronunţă asupra cererii de expropriere
prin hotărâre, care este supusă căilor de atac prevăzute de lege. In acest caz,
precum şi în situaţia prevăzută în cea de-a treia ipoteză a art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 7/1996, titlul de proprietate îl constituie hotărârea
judecătorească. Cu toate că aceasta nu poate crea drepturi şi obligaţii pentru
terţi, ei nefiind părţi în litigiul tranşat prin hotărâre, totuşi ei nu pot
ignora existenţa unei noi situaţii juridice căreia judecata i-a dat naştere şi
pe care hotărârea o consacră. Prin urmare, hotărârea judecătorească trebuie
recunoscută şi respectată de toţi, fiind deci opozabilă tuturor, chiar dacă ea
nu produce efecte decât faţă de părţi.
In considerarea celor arătate, Curtea reţine că atât
legea, cât şi hotărârile judecătoreşti, ca modalităţi de dobândire a dreptului
de proprietate sau a altor drepturi reale, reprezintă acte juridice care sunt
opozabile faţă de terţi prin ele însele, fără a fi nevoie de formalitatea
suplimentară a înscrierii drepturilor dobândite pe această cale în cartea
funciară.
Aşa fiind, dacă identitatea de raţiuni impune
identitate de soluţii, ceea ce, în esenţă, consacră art. 16 alin. (1) din
Constituţie, şi, per a contrarie, raţiunile diferite impun, în mod necesar, soluţii diferite, regimul
juridic diferenţiat instituit de legiuitor prin reglementarea criticată nu este
arbitrar şi, deci, discriminatoriu, ci, dimpotrivă, pentru consideraţiile
înfăţişate, nu face decât să dea expresie principiului constituţional pretins a
fi încălcat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română" - S.A.,
excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al
Tribunalului Bacău - Secţia civilă, şi constată că prevederile textului de lege
sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică bunurilor aflate în
administrarea Regiei Autonome „Loteria Naţională" care sunt proprietatea
persoanelor fizice sau juridice sau proprietatea comunelor, oraşelor,
municipiilor şi judeţelor.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii
imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu în acelaşi dosar al
aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu