DECIZIE Nr.
684 din 18 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuta din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 434 din 29 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. în Dosarul nr. 2.076/30/2009 al Tribunalului Timiş -
Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 14 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr.
2.076/30/2009, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298
alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor acţiuni în
pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Codul muncii, care prevede că orice dispoziţie contrară acestui act
normativ se abrogă, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73
alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederilor
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Astfel, consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa
imprecisă, poate ridica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. In
acest sens, autorii fac referire la normele procedurale aplicabile în speţele
lor, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre acestea
urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele ale art. 284
din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv instanţa
competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din perspectiva
principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie incidente
reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special
pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie, reglementat
de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit căreia
incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente sprijină
concluzia pe care autorul excepţiei o consideră esenţială pentru motivarea sa,
anume că prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii încalcă
principiul efectivităţii juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligaţia de a asigura
adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care să fie coerente (Cauza
Unedic contra Franţei - 2008), să evite paralelismul legislativ (Cauza
Katz contra României - 2009), să aibă vocaţia de a respecta
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi să aibă o
aplicabilitate practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudenţă neuniformă (Cauza
Santo Pinto contra Portugaliei - 2008). In plus faţă de acestea,
autorul excepţiei aminteşte că, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63
alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ
abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest
mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului
legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei
puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde
legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a
făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei
norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are
semnificaţia încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevede
obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie căreia trebuie
să i se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face
nicio distincţie cu privire la destinatarii normei.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72
din 5 februarie 2003, potrivit cărora: „(2) Pe data intrării în vigoare a
prezentului cod se abrogă: [...]
- orice alte dispoziţii contrare."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea
excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligativitatea respectării
Constituţiei şi a legilor, art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin
lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele,
patronatele şi protecţia socială şi în art. 79 alin. (1) referitor la Consiliul
Legislativ.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr.
1.017 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 567 din 14 august 2009, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Cu
acel prilej, Curtea a constatat că întreaga motivare a acesteia se referea la
modul de interpretare şi aplicare în timp a două legi organice, şi anume Codul
muncii şi Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. Se
arată, în acest sens, că există o practică neunitară la nivelul instanţelor de
judecată, în privinţa constatării abrogării implicite a prevederilor art. 72
din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, având drept
consecinţă pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti diferite asupra aceleiaşi
probleme de drept. De asemenea, se susţinea nerespectarea normelor de tehnică
legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, toate aspectele invocate, ce ţin de modul de
aplicare a legii şi de stabilirea unei interpretări unitare a actelor
normative, nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, aşa
cum este reglementată aceasta de Legea fundamentală şi de Legea nr. 47/1992, ci
a instanţelor de judecată, respectiv a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
aşa cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care
statuează că: „(1) Justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."
[...] „(3) Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi
aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei
sale."
De asemenea, Curtea a reţinut că atribuţiile sale
privind analiza conformităţii unor texte de lege cu Constituţia nu se pot
extinde şi asupra aspectelor ce ţin de respectarea normelor de tehnică
legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanţă în plan constituţional.
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. în Dosarul nr. 2.076/30/2009 al Tribunalului Timiş -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae