DECIZIE Nr.
680 din 18 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31-36 din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 411 din 21 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Nicolae Cochinescu -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Elena
Palici în Dosarul nr. 1.130/220/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială
şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate
de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.130/220/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de
Elena Palici.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modul de reglementare a procedurii de
soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie încalcă
prezumţia de nevinovăţie, deoarece organul constatator este liber să constate
contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile, fiind scutit
apoi de orice sarcină a probării acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate
împotriva contravenientului. Prin urmare, „în virtutea aplicării prezumţiei de
nevinovăţie, se impune ca autoritatea emitentă a actului constatator al
contravenţiei să facă dovada temeiniciei celor constatate în cuprinsul
acestuia", întrucât, dacă actul de sancţionare nu este susţinut de nicio
probă, iar făptuitorul nu a recunoscut săvârşirea faptei, simpla constatare a
agentului constatator, reprezentând cuvântul său împotriva cuvântului persoanei
supuse represiunii este insuficientă pentru aplicarea sancţiunii, în caz
contrar producându-se riscul condamnării statului pentru neconvenţionalitatea
procedurii judiciare contravenţionale. Se invocă şi hotărârea pronunţată de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Textele
legale criticate alcătuiesc Capitolul IV al ordonanţei - Căi de atac şi
reglementează procedura plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale.
Se susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt
încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11), precum şi cele
ale art. 20, cu raportare la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră prezumţia de
nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa
asupra constituţionalităţii dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
care reglementează procedura de contestare a procesului-verbal de contravenţie,
în raport de dispoziţiile constituţionale care reglementează prezumţia de
nevinovăţie şi faţă de critici similare. Prin numeroase decizii (de exemplu,
Decizia nr. 961 din 25 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 734 din 30 octombrie 2008, Decizia nr. 259 din 20
martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din
26 aprilie 2007, Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008, şi Decizia nr. 621 din 26 iunie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 29
august 2007), Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea
acestei jurisprudenţe, considerentele care o fundamentează sunt valabile şi în
prezenta cauză.
Curtea constată, totodată, că sunt incidente în cauză,
având în vedere esenţa criticilor autoarei excepţiei, şi considerentele care au
fundamentat Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, prin care a
statuat că „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se
bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere
împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. In acest
caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.
Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, [... ] instanţele de
judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit
actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru
aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei."
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Elena Palici în Dosarul nr.
1.130/220/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta