DECIZIE Nr.
665 din 18 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, art. 264 alin. 3
si 4, art. 343 alin. 1 si 2 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura
penala, precum si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002
privind Directia Nationala Anticoruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 394 din 15 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi
art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum
şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie, excepţie ridicată de Lucian Nicu Caraiman în
Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul
excepţiei, avocatul Florin Kovacs, cu delegaţie depusă la dosar.
Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei,
care solicită admiterea excepţiei pentru motivele invocate în
faţa instanţei de judecată.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 6 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 9.188/30/2007, Tribunalul Timiş -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi
2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală,
precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie.
Excepţia a fost ridicată de Lucian Nicu
Caraiman într-o cauză penală.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că dispoziţiile legale menţionate contravin
prevederilor constituţionale, după cum urmează:
Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 înfrâng
prevederile constituţionale ale art. 11, 20, 23 şi 73, precum şi
ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, deoarece reglementează
infracţiunea de luare de mită în cadrul infracţiunilor de
corupţie, urmând atât o procedură specială de urmărire
şi judecată, precum şi un regim sancţionator special, agravat
în raport cu infracţiunea de drept comun prevăzută de art. 254
din Codul penal, lege specială care însă nu defineşte
conţinutul şi domeniul sancţionator, dar care permite aplicarea,
prin analogie, a pedepsei prevăzute în această normă.
Dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul
de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale
art. 20, 21, 23, 124 şi 132, precum şi art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, întrucât reprezintă o formă de limitare
a independenţei procurorului. De asemenea, se impune instituirea unei
proceduri preliminare de verificare a actului de sesizare a instanţei de
judecată, în consens cu exigenţele constituţionale, care să
asigure verificarea legalităţii probelor obţinute şi
legalitatea actelor efectuate în faza preliminară.
Dispoziţiile art. 343 alin. 1 şi 2 şi
ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală
încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, 23, 73 alin. (3)
şi art. 124, deoarece nesocotesc principiul preeminenţei dreptului,
cu precădere legalitatea mijloacelor de probă prin raportare la
modalitatea de obţinere a acestor probe.
Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind
Direcţia Naţională Anticorupţie contravin prevederilor
constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. I), art. 115, 116, 117 şi
131, deoarece ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în
domenii care intră sub incidenţa art. 73 din Constituţie şi
nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Tribunalul Timiş - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 264 alin. 3 şi 4,
art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de
procedură penală este neîntemeiată. In ceea ce priveşte
dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005, instanţa de judecată apreciază că acestea sunt
neconstituţionale, deoarece reglementează „în domenii care intră
sub incidenţa art. 73 din Constituţie, cum este şi cel care
priveşte organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, ca
instituţie fundamentală în stat [...]. Infiinţarea unei
Direcţii Naţionale Anticorupţie vizează modificarea şi
funcţionarea Ministerului Public, iar potrivit art. 73 alin. (3) lit. I)
din Constituţie, acest domeniu poate fi reglementat doar prin lege
organică." Totodată, instanţa de judecată arată
că, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, ordonanţele de
urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale
statului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai
2000, precum şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, cu denumirea
marginală Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1
şi 2, cu denumirea marginală Obiectul deliberării, şi
art. 356 alin. 1 lit. c), cu denumirea marginală Conţinutul
expunerii, din Codul de procedură penală, care au următorul
conţinut:
- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Art. 6. -
Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art.
254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art.
255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută
la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută
la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.";
- Art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de
procedură penală: „Rechizitoriul este verificat sub aspectul
legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau,
după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de
apel, iar când urmărirea penală este făcută de acesta,
verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea
penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este
verificat de procurorul-sef de secţie, iar când urmărirea penală
este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul
general al acestui parchet. In cauzele cu arestaţi, verificarea se face de
urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării
preventive.
Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat,
procurorul ierarhic care a efectuat verificarea fi înaintează
instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un
număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate
inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";
- Art. 343 alin. 1 şi 2 din Codul de
procedură penală: „Completul de judecată deliberează mai
întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
Deliberarea poartă asupra existenţei
faptei şi vinovăţiei făptuitorului, asupra stabilirii
pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranţă
când este cazul să fie luată, precum şi asupra computării
reţinerii şi arestării preventive.";
- Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură
penală: „Expunerea trebuie să cuprindă: [... ]
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru
soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost
înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a
cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se
sprijină soluţia dată în cauză.
In caz de condamnare, expunerea trebuie să mai
cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de
instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de
vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de
recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi
actele din care rezultă durata acesteia.
Dacă instanţa reţine în sarcina
inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se
va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat
condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau
achitarea;".
De asemenea, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr.
54/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din
13 martie 2006.
Autorul excepţiei susţine că aceste
dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art.
11, 20, 21, 23, 73, 115, 116, 117, 124, 131 şi 132, precum şi art. 6
paragraful 1 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000
şi ale art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art.
356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi
prevederi constituţionale şi convenţionale invocate şi în
prezenta cauză şi cu motivare similară. In acest sens este
Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008.
Cu acel prilej, Curtea Constituţională a
statuat că reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o
incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o
normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile
art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici prevederile art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Curtea a mai constatat că nu poate primi nici
susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr.
78/2000 încalcă celelalte principii constituţionale invocate,
deoarece din textul legii nu rezultă vreo contradicţie în sensul
reclamat de autorul excepţiei.
Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a
prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală,
Curtea a statuat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.
Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei
pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, precum şi a celor care
au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura
civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe
care se sprijină soluţia dată în cauză în conţinutul
hotărârii judecătoreşti garantează tocmai dreptul la un
proces echitabil şi asigură exercitarea dreptului la apărare.
In continuare, Curtea a constatat că, în ceea ce
priveşte dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de
procedură penală referitoare la verificarea de către procurorul
ierarhic superior a actului de sesizare sub aspectul legalităţii
şi temeiniciei, întreaga argumentaţie în susţinerea
neconstituţionalităţii acestor dispoziţii porneşte de
la ipoteza potrivit căreia poate fi pus semnul egalităţii între
cele două faze ale procesului penal, sens în care controlul
rechizitoriului este încorporat în atribuţia fundamentală a instanţelor
penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate
aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă
procesuală, specifică fazei de urmărire penală, la
verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în
conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un
plus de garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a
instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală,
obligativitatea instanţelor de judecată de a verifica din oficiu, la
prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare,
judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată
încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată
şi nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.
In plus, potrivit art. 132 alin. (1) din
Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea
potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii
şi al controlului ierarhic[...]".
In ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la obiectul
deliberării, este de observat că autorul excepţiei nu a
arătat în mod concret în ce constă viciul de
neconstituţionalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de
oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementări de lege ferenda
care să instituie o distincţie între probele care decurg din mijloace
de probă obţinute în mod legal şi cele care decurg din mijloace
de probă obţinute prin încălcarea legii. Aşa fiind,
această critică adusă pentru neprevederea în sistemul judiciar
român a unor noi instituţii nu este întemeiată, având în vedere
că soluţionarea excepţiilor de neconstitutionalitate
priveşte numai texte de lege în vigoare, nu şi norme şi
instituţii care nu există încă şi cu privire la care nici
Constituţia şi nici Codul de procedură penală nu cuprind
nicio referire. Controlul de neconstitutionalitate nu poate privi omisiuni,
deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului
şi funcţiei Curţii Constituţionale în asigurarea
supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma într-un legislator
pozitiv, care este de natura rolului şi funcţiei exclusive a
Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării.
De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedură
penală, procesul penal este guvernat de principiul legalităţii,
iar potrivit art. 64 alin. 2 din acelaşi cod, „mijloacele de probă
obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".
Referitor la critica de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a statuat că
dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005 nu contravin prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din
Constituţie pentru considerentele acolo reţinute.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse
în deciziile de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 264 alin. 3 şi
4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de
procedură penală, precum şi ale Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie
ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al
Tribunalului Timiş - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman