Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Ion Dogaru în Dosarul nr. 22.623/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.284D/2016 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin Dragoş Vaida, şef serviciu în cadrul Direcţiei generale juridice a Agenţiei Naţionale de Integritate, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care precizează că activitatea aleşilor locali trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în scopul asigurării integrităţii acesteia, în acord cu regula supremaţiei interesului public. Susţine că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de vreme ce persoana evaluată are posibilitatea de a contesta în faţa instanţei judecătoreşti raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 481 din 21 noiembrie 2013, nr. 93 din 3 martie 2015, nr. 114 din 3 martie 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 17 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.623/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ion Dogaru într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui act administrativ.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, având în vedere lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a acestora. De asemenea, în privinţa dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004, autorul susţine că, deşi normele evocate reglementează elemente privind conflictul de interese, acestea au un conţinut diferit. Pe de o parte, dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 interzic consilierului local dreptul de a lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor, dacă acesta are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 fac referire la noţiunea de „interes personal" al alesului local într-o anumită problemă, noţiune ce nu este însă definită într-un mod clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Având în vedere că situaţiile ce atrag existenţa conflictului de interese sunt prevăzute, în mod distinct, de cele două dispoziţii legale, pentru ca acestea să fie accesibile destinatarului, legiuitorul era obligat să definească, în mod clar, cele două noţiuni distincte pe care le foloseşte, respectiv „interes patrimonial" şi „interes personal". Legiuitorul explică noţiunea de „interes personal" prin raportare la existenţa unei posibilităţi a consilierului local de a anticipa dacă o anumită decizie ar putea prezenta un beneficiu pentru sine sau pentru una dintre persoanele vizate de text. Această formulare imprecisă şi inadecvată în privinţa posibilităţii individului căruia i se adresează de a-şi controla conduita este contrară jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Mai susţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă restrângeri ale drepturilor consilierilor locali de a-şi exercita liber mandatul dobândit în virtutea dreptului de a fi ales, prin exprimarea unui drept de vot cu privire la hotărârile adoptate. Or, în această formă ambiguă şi neclară, prevederile legale criticate nu pot fi considerate că îndeplinesc cerinţa constituţională de a restrânge prin lege exerciţiul unor drepturi.7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004, deşi folosesc două noţiuni diferite, de „interes patrimonial" , respectiv „interes personal", nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, revenind instanţelor judecătoreşti rolul de a interpreta cele două noţiuni, în măsura în care cele două texte de lege sunt aplicate în cauze aflate pe rolul instanţelor. Formularea utilizată nu este imprecisă şi inadecvată, ci urmăreşte să acopere întreaga sferă a situaţiilor care pot apărea în practică, situaţii pe care legiuitorul a vrut să le aibă în vedere la aplicarea celor două prevederi legale. Pe de altă parte, prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu încalcă Constituţia, deoarece legiuitorul constituţional dă posibilitatea legiuitorului să opteze pentru sancţiunile aplicabile conflictelor de interese, respectiv încetarea de drept a mandatului de ales local şi interdicţia ocupării unei funcţii alese, la nivel local, timp de trei ani. Reţine, de asemenea, că art. 53 alin. (1) din Constituţie stabileşte că exerciţiul unui drept (dreptul de a exercita în mod liber o profesie şi dreptul de a fi ales) poate fi restrâns doar în situaţii excepţionale, iar existenţa conflictului de interese reprezintă o asemenea situaţie excepţională. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi inadmisibilă în privinţa tezei a doua a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 şi Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013. 10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale. Reţine că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, acestea îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie. Precizează că legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă prin reglementarea clară şi precisă a noţiunii de „conflict de interese" în Legea nr. 161/2003. În plus, cerinţele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie se pot complini printr-o interpretare riguroasă, coerentă şi previzibilă ce revine instanţei de judecată, în virtutea rolului său activ, într-un litigiu determinat. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 683 din 19 noiembrie 2014, nr. 481 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 483 din 21 noiembrie 2013. Consideră că nu poate fi reţinută nici contrarietatea dintre prevederile legale şi art. 21 din Constituţie, în condiţiile în care persoanele lezate se pot adresa instanţei de judecată pentru a supune regulilor procesuale situaţia de fapt concretă cu care se confruntă, prin raportare la conflictul de interese generat.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins:– Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.";
– Art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:a)soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; [...]f)o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.";
– Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate." 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă", noţiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestei dispoziţii de lege, Curtea a reţinut că, în cazul dispoziţiilor art. 74 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că: „Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei", iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului". De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii", iar potrivit art. 81 din aceeaşi lege, „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare". 16. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituţie vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, criticile de neconstituţionalitate nu vizează aceste aspecte ce constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, poate conduce la interpretări divergente ale instanţelor judecătoreşti cu privire la existenţa unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că autorul excepţiei a beneficiat de posibilitatea formulării la instanţa judecătorească a contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. 17. Curtea reţine că aceleaşi considerente sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în privinţa prevederilor art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004. 18. Distinct de acestea, Curtea reţine că prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Prin urmare, Curtea constată că ipotezele normative vizate de art. 75 din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 sunt distincte, astfel încât nu va reţine susţinerile autorului excepţiei referitoare la existenţa unui paralelism legislativ în ceea ce priveşte „conflictul de interese". 19. „Interesul personal" - noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj, chiar, pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. 20. În acelaşi timp, a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie. 21. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, şi Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009. Curtea a reţinut că prevederile legale criticate reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar „în condiţiile legii". Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese" pe care art. 70 din Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte. 22. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate formulate, astfel încât Curtea urmează a examina constituţionalitatea acestor prevederi de lege. 23. În continuare, Curtea observă că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016) Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca art. 53 din Constituţie. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii." 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Dogaru în Dosarul nr. 22.623/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu