DECIZIE   Nr. 662 din 11 mai 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 398 din 16 iunie 2010

Tudorel Toader                            - preşedinte

Nicolae Cochinescu                     -judecător

Aspazia Cojocaru                        -judecător

Acsinte Gaspar                            -judecător

Petre Lăzăroiu                             -judecător

Ion Predescu                               -judecător

Puskas Valentin Zoltan                -judecător

Augustin Zegrean                        -judecător

Simona Ricu                                - procuror

Mihaela Senia Costinescu           - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dinu Dumitru în Dosarul nr. 5.328/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere   a   excepţiei   de   neconstituţionalitate   ca   fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 16 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.328/236/2009, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 111 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dinu Dumitru.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că acţiunea pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept nu trebuie să fie condiţionată de necesitatea formulării unei cereri având ca obiect realizarea dreptului. Acţiunea în constatarea existenţei unui drept trebuie să fie de sine stătătoare, fără să fie nevoie de promovarea în prealabil a unei alte acţiuni.

Judecătoria Giurgiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, modul de redactare a textului ţinând de libertatea legiuitorului de a stabili atât categoriile de acţiuni ce pot fi exercitate, cât şi condiţiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 şi art. 21 alin. (3) şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia legală criticată consacră acţiunea în constatare, numită şi în recunoaşterea dreptului sau în confirmare, acţiune prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acţiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes şi prin acţiune să nu urmărească contestarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.

O particularitate importantă a acţiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă statornicesc, de asemenea, principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului. Astfel, pentru chiar admisibilitatea acţiunii, norma procedurală impune condiţia negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecăţii. Caracterul subsidiar şi limitat al acestei acţiuni constituie expresia voinţei legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiţie să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acţiuni paralele: una în constatarea şi una în realizarea dreptului.

In ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza în formele şi în modalităţile instituite de lege. In consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 111 din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite.

Dincolo de aceste raţiuni, Curtea constată că, în speţă, argumentarea neconstituţionalităţii art. 111 din Codul de procedură civilă se realizează din perspectiva şi în interesul exclusiv al reclamantului, autorul criticând caracterul subsidiar al acţiunii în constatare şi considerând că aceasta ar trebui să aibă „o existenţă de sine stătătoare, necondiţionată de promovarea în prealabil a unei alte acţiuni". Or, o atare critică lipseşte de interes şi deci de legitimare procesuală pe autorul excepţiei, care are calitatea de pârât în dosarul instanţei de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dinu Dumitru în Dosarul nr. 5.328/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu