DECIZIE Nr. 66
din 19 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286, art. 287 si art. 288 din Legea
nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 si art. 77 din Legea nr.
168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 119 din 23 februarie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Petrescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286, art. 287 şi art.
288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77
din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă
şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din
Bucureşti în dosarele nr. 36.021/3/2008 şi nr. 41.555/3/2007 ale
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul identic al
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr.
4.897D/2009 şi nr. 4.898D/2009, pune în discuţie, din oficiu,
problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea
nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 4.898D/2009 la Dosarul nr. 4.897DD/2009,
care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 11 iunie 2009, pronunţate în
dosarele nr. 36.021/3/2008 şi nr. 41.555/3/2007, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din
Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Societatea
Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti cu prilejul
soluţionării unor acţiuni civile având ca obiect drepturi
băneşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
autorul acesteia arată că aplicarea
textelor de lege criticate şi acordarea unor termene de judecată la
intervale de timp foarte scurte fac ca de la data primirii citaţiei
şi până la data termenului de judecată să nu existe un
interval suficient de timp pentru ca angajatorul să îşi poată
exercita în mod efectiv dreptul de apărare şi să se achite de
sarcina probei ce îi revine potrivit dispoziţiilor speciale în materia
dreptului muncii. Mai mult, prin aplicarea acestor texte de lege, instanţa
are prerogativa, acordată de art. 288 din Codul muncii şi art. 77 din
Legea nr. 168/1999, de a decădea angajatorul din dreptul de a depune probe
şi de a formula apărări. Aşa fiind, consideră că
dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura
în care se interpretează că se pot aplica tale quale, printr-un
formalism excesiv, fără a se avea în vedere situaţiile
particulare care pot apărea pe parcursul judecăţii litigiilor de
muncă, aducându-se astfel atingere substanţei dreptului protejat
şi lipsindu-i de efectivitate prin nerespectarea drepturilor la
apărare şi la un proces echitabil recunoscute şi protejate de
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. In legătură cu
aceste din urmă aspecte, arată că principiul
efectivităţii juridice presupune ca legiuitorul să asigure
adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care să fie coerente
(Cauza Unedic contra Franţei- 2008), să evite
paralelismul legislativ (Cauza Katz contra României - 2009), să
aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale
ale cetăţenilor şi să aibă o aplicabilitate
practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudenţa
neuniformă (Cauza Santo Pinto contra Portugaliei- 2008). în
continuare, arată că celeritatea soluţionării cauzelor nu
trebuie să sacrifice reguli de procedură instituite de lege pentru
asigurarea unui proces echitabil şi pentru garantarea dreptului la
apărare, în condiţiile în care administrarea de probe este componenta
esenţială a dreptului la apărare. Cât priveşte art. 164 din
Codul de procedură civilă, arată că acesta este
neconstituţional, deoarece lasă la aprecierea instanţei
posibilitatea conexării cauzelor în situaţiile în care sunt
îndeplinite condiţiile în care este cert că aplicarea acestei
măsuri va duce la o mai bună realizare a actului de înfăptuire a
justiţiei, o economisire de timp şi cheltuieli, precum şi o
judecată unitară, care toate duc, într-un final, la respectarea
drepturilor esenţiale ale părţilor.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a
civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi
asigurări sociale consideră că
textele de lege criticate sunt constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie următoarele dispoziţii de lege:
- Art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:
Art. 286: „(1) Cererile referitoare la
soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de
urgenţă.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari
de 15 zile.
(3) Procedura de citare a părţilor se
consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel
puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.";
Art. 287: „Sarcina probei în conflictele de
muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună
dovezile în apărarea sa până la prima zi de
înfăţişare.";
Art. 288: „Administrarea probelor se face cu
respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept
să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod
nejustificat administrarea acesteia.";
- Art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999,
dispoziţii potrivit cărora:
Art. 74: „(1) Cererile referitoare la
soluţionarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgenţă.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari
de 10 zile.
(3) Părţile sunt legal citate, dacă
citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea
judecării.";
Art. 75: „In cazul în care sunt contestate
măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca,
până la prima zi de înfăţişare, să depună
dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.";
Art. 77: „(1) In cazul în care judecata
continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de
urgenţă al judecării conflictelor de drepturi.
(2) Instanţa poate să decadă din
beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea
acesteia.";
- Art. 164 din Codul de procedură civilă,
dispoziţii potrivit cărora: „Părţile vor putea cere
întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi
instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt
aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi
şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă
legătură.
Intrunirea poate fi făcută de
judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi
învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer
trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
Când una din pricini este de competenţa unei
instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se
va face la acea instanţă."
Autorul excepţiei consideră că textele
de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie:
art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la
un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art.
53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi. De asemenea, consideră că este încălcat
şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul
la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect
al excepţiei de neconstituţionalitate invocată de aceleaşi
autor, în raport cu aceleaşi texte din Constituţie şi din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi cu motivare identică. In acest
sens, este Decizia nr. 1.015 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, prin care Curtea a
respins, ca neîntemeiate, criticile de neconstituţionalitate formulate de
autorul excepţiei.
Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură
să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii
Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite
îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr.
36.021/3/2008 şi nr. 41.555/3/2007 ale Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 19 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman