DECIZIE Nr.
656 din 11 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII
al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei,
precum si unele masuri adiacente
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 416 din 22 iunie 2010
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII
al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Viorel Dragomir în
Dosarul nr. 10.203/280/2007 al judecătoriei Piteşti - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă partea Gheorghe Roman,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în temeiul
jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 10.203/280/2007, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4 alin. (î) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, excepţie ridicată de Viorel Dragomir.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile textului de lege criticat, fiind
prea restrictive, nu respectă principiul accesului liber la justiţie consacrat
de art. 21 din Constituţie. Astfel, în practică se pot ivi situaţii în care
necesitatea efectuării unei expertize să rezulte din dosar, însă obiectivele
acestei expertize să nu poată fi formulate decât după ce în cauză se vor
administra alte probe (de exemplu, înscrisuri, interogatorii, martori), probe
care ar avea o mare importanţă în stabilirea corectă a obiectivelor de
expertiză. Textul încalcă şi prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât
condiţionarea încuviinţării probei cu expertiză de depunerea obiectivelor
limitează considerabil posibilitatea asigurării unei apărări efective a
părţilor.
Judecătoria Piteşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
având în vedere caracterul special al procedurii reglementate de Legea nr.
247/2005, ce presupune soluţionarea cu celeritate a cauzelor ce au ca obiect
litigii privind fondul funciar.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, text de
lege care are următorul conţinut: „Pentru propunerea şi administrarea
probelor vor fi aplicate următoarele reguli:
a) expertiza tehnică nu va fi încuviinţată decât
dacă partea solicitantă depune în şedinţa publică respectivă obiectivele de
expertiză solicitate;".
In opinia autorului excepţiei de neconstitutionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 21 alin. (3) şi art. 24.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
reţine că expertiza tehnică este acel mijloc de probă la care instanţa sau
părţile pot recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt
necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.
Reglementarea de drept comun o constituie dispoziţiile art. 201 alin. 1 teza
întâi din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Când pentru lămurirea
unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor
specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei
experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se
pronunţe şi termenul în care trebuie să efectueze expertiza". Prevederile
art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 reprezintă
aplicarea normelor de drept comun procesual în materia litigiilor având ca
obiect restituirea proprietăţilor funciare.
Expertiza se dispune de instanţă, din oficiu sau la
cererea părţii interesate. Administrarea acestui mijloc de probă este lăsată la
aprecierea instanţei, în sensul că aceasta este singura competentă să se
pronunţe asupra necesităţii lămuririi unor împrejurări de fapt care sunt supuse
judecăţii şi care implică o evaluare de specialitate. Aşa fiind, expertiza se
efectuează în cursul unui proces pendinte, instanţa fiind obligată ca, în cazul
în care a admis acest mijloc de probă, să stabilească clar, prin încheiere,
obiectivele expertizei, respectiv situaţiile de fapt asupra cărora i se cere
expertului să-şi exprime părerea sau să le constate ca specialist. In situaţia
în care proba este dispusă la cererea unei părţi interesate, aceasta va preciza
obiectul expertizei, şi anume întrebările la care expertul trebuie să răspundă.
Obiectivele expertizei se stabilesc la termenul la care se încuviinţează proba,
iar nu ulterior. Soluţia legislativă este logică şi pe deplin justificată, din
moment ce scopul expertizei este acela de a lămuri aspecte de fapt cunoscute
din materialul probator aflat în dosar, asupra cărora instanţa apreciază ca
fiind necesară exprimarea opiniei unor specialişti, iar nu împrejurări care ar
urma să transpară după administrarea altor probe, aşa cum pretinde autorul
excepţiei. De altfel, în această din urmă ipoteză, instanţa, în temeiul art.
212 din Codul de procedură civilă, ar putea dispune, din oficiu sau la cererea
părţii nemulţumite, întregirea expertizei sau efectuarea unei noi expertize -
contraexpertiza.
Aşa fiind, Curtea constată că regula stabilită prin
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, referitoare la propunerea şi administrarea
probei cu expertiza tehnică în cadrul proceselor funciare, şi anume
condiţionarea încuviinţării probei de depunerea în şedinţa publică a
obiectivelor de expertiză solicitate de către partea interesată, constituie o
aplicare sui generis a reglementării de drept comun cuprinse în Codul de
procedură civilă. Mai mult, în condiţiile în care scopul reglementării
titlului XIII din Legea nr. 247/2005 este „accelerarea
judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare", dispoziţiile
art. 4 alin. (1) lit. a) din lege asigură realizarea acestui scop, împiedicând
părţile să tergiverseze în mod abuziv soluţionarea litigiilor.
Curtea constată că, în această materie, condiţionând
valorificarea unui drept de respectarea anumitor cerinţe, legiuitorul nu a
urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel
interesat a beneficiat în cadrul procedurii reglementate, ci exclusiv
instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării
dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi
asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.
De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către
legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor
de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, nu constituie o
restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a
preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi, în
egală măsură ocrotite.
Prin urmare, prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din
titlul XIII al Legii nr. 247/2005 au în vedere soluţionarea proceselor funciare
cu celeritate, în scopul asigurării cât mai rapide a stabilităţii şi
securităţii care trebuie să caracterizeze raporturile juridice din această
materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, excepţie ridicată de Viorel Dragomir în Dosarul nr. 10.203/280/2007
al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu