Decizia Nr.654 din 17.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.382/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia nr. 1694R din 13 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.382/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Încheierii din 28 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.293/87/2009, într-o cauză privind soluţionarea unei acţiuni având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 sunt „de un formalism excesiv“, „de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus într-o situaţie de dezechilibru“ faţă de angajatul care are calitatea de reclamant. Se critică faptul că intervalul de timp dintre data primirii citaţiei şi data termenului de judecată este prea scurt pentru ca un angajator să îşi exercite dreptul la apărare şi să se achite de sarcina probei care îi revine, iar instanţa are posibilitatea de a-l decădea din dreptul de a depune probe şi de a formula apărări.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii ce au următorul conţinut:– Art. 286: „(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.(3) Procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.“;– Art. 287: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.“; – Art. 288: „Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.“De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii ce au următorul conţinut: – Art. 74: „(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgenţă. (2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. (3) Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.“;– Art. 75: „În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.“; – Art. 77: „(1) În cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenţă al judecării conflictelor de drepturi. (2) Instanţa poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.“Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, ale art. 24 care garantează dreptul la apărare şi ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, prin raportare la art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie referitoare la raporturile dintre tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi dreptul intern. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă a fost abrogată prin art. 224 lit. b) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, care nu a mai păstrat aceeaşi concepţie legislativă referitoare la soluţionarea conflictelor ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 a rămas fără obiect. Cât priveşte dispoziţiile art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea reţine că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale şi prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 369 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 11 mai 2010, sau prin Decizia nr. 1.349 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând că textele de lege criticate reprezintă norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, referitoare la termenele de judecată şi modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor privind conflictele de muncă. Reglementarea acestora constituie o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptată raporturilor de muncă şi exercitării dreptului la muncă. În plus, regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziţii se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, fără a fi favorizată o categorie sau alta. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.382/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. 2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe de judecată. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman