DECIZIE Nr.
649 din 10 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 506 din 4 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă -
procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Cristea în Dosarul
nr. 4.619/108/2005 al Tribunalului Arad - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.619/108/2005, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Cristea într-o cauză penală privind
săvârşirea infracţiunii de delapidare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine
dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), deoarece apare cel puţin
bizar ca un proprietar, care este şi asociatul unic al societăţii, să fie
pedepsit pentru că a folosit, în varianta incriminată, bunurile societăţii.
Prin urmare, subiectul activ al infracţiunii, deşi are calitatea de proprietar,
nu poate uza de atributul folosinţei, specific oricărui tip de proprietate.
Tribunalul Arad - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece infracţiunea
de delapidare face parte din categoria de infracţiuni contra patrimoniului, iar
incriminarea faptelor ce intră în conţinutul constitutiv al acesteia reprezintă
unul dintre mijloacele de apărare şi deci de garantare a proprietăţii. Mai
mult, dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu regula
constituţională potrivit căreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate
privată sunt stabilite de lege, incriminarea delapidării constituind unul
dintre mijloacele de protecţie juridică a proprietăţii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie djspoziţiile art. 2151 din Codul penal, care au următorul cuprins:
„Insuşirea, folosirea sau traficarea, de către un
funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri
pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la
unu la 15 ani.
In cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 2151 din Codul penal au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi
prevederi invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 707 din 19
octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970
din 5 decembrie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal pentru considerentele arătate, care îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de
natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Cristea în Dosarul
nr. 4.619/108/2005 al Tribunalului Arad - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu