Decizia Nr.647 din 19.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 15.182/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.254D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 15.182/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.Excepţia a fost ridicată de procuror cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptul la un proces echitabil, întrucât creează discriminare pe criteriul averii între inculpaţii care dispun de mijloacele materiale necesare acoperirii integrale, până la primul termen de judecată, a prejudiciului şi cei care nu au asemenea mijloace şi, din această cauză, pierd beneficiul unor măsuri penale esenţiale, şi anume reducerea limitelor pedepsei, respectiv aplicarea unei măsuri neprivative de libertate, care poate fi pedeapsa cu amendă sau o sancţiune administrativă. Luarea unei măsuri de politică penală cu consecinţe extrem de importante pentru inculpat, la care acesta este îndreptăţit din punct de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, este condiţionată astfel de soluţionarea unei probleme de drept extrapenal, respectiv repararea integrală a prejudiciului. Or, un asemenea criteriu străin justiţiei penale nu poate influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului decât în cazul de excepţie al relei-credinţe a făptuitorului. La momentul la care i se pretinde, însă, inculpatului repararea integrală, atât existenţa şi întinderea prejudiciului, cât şi răspunderea pentru producerea lui sunt incerte, fiind susţinute doar de afirmaţiile posibil nefondate ale părţii pretins păgubite. Existenţa şi întinderea reală a prejudiciului, precum şi persoana responsabilă de producerea lui urmează a fi stabilite, după administrarea probelor, tocmai prin hotărârea prin care instanţa trebuie să stabilească dacă inculpatului îi sunt aplicabile măsurile penale prevăzute de textul de lege criticat. Totodată, invocă lipsa de claritate a normei juridice penale şi lipsa de previzibilitate a consecinţelor încălcării ei, întrucât, în ipoteza în care prejudiciul reparat integral are un cuantum cuprins între 50.000 şi 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica fie pedeapsa cu amenda, fie cea cu închisoarea, alegerea pedepsei depinzând, exclusiv, de subiectivitatea judecătorului. Prin urmare, legea nu prevede în acest caz criterii sau condiţii de stabilire a pedepsei aplicabile, astfel încât individualizarea acesteia nu poate fi făcută decât în mod arbitrar, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate. Consideră că există similitudine între circumstanţele speţei de faţă şi cauzele soluţionate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 463/1997 şi nr. 573/2011, prin care au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal, respectiv cele ale art. 74¹ din acelaşi cod.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece argumentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 463/1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 4 din Codul penal şi o parte a argumentelor din Decizia nr. 573/2011 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74¹ din acelaşi cod sunt aplicabile şi cu privire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În opinia instanţei, textul de lege criticat instituie o discriminare pe criteriul averii, încalcă prezumţia de nevinovăţie, impunând acoperirea unui prejudiciu înainte ca acesta să fie stabilit cu autoritate de lucru judecat, şi nu întruneşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate cerute de jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 272/2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, având următorul cuprins: „În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au fost supuse, în numeroase rânduri, controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005, Curtea a statuat că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Prin lege organică se reglementează: [...] infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora“, legiuitorul este liber să stabilească un regim sancţionator în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracţiuni. În aplicarea acestui text constituţional, legiuitorul a reglementat, în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, în situaţia în care în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil.Astfel, faptul că de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii liberului acces la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil.Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că, în faţa instanţei de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile. Aşa fiind, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei în sensul că textul de lege ar avea drept consecinţă imposibilitatea cenzurării de către instanţele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilităţii unor plăţi nedatorate către bugetul de stat.Totodată, prin Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 15.182/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică