DECIZIE Nr.
647 din 5 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 921 din 14 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae
Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Dorel Tarcea şi Felicia Tarcea
în Dosarul nr. 30.815/1/2005 (4.254/2005) al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că
dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie şi din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22 martie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.815/1/2005 (4.254/2005), Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
4 alin. (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Dorel Tarcea şi Felicia Tarcea în cadrul unui proces privind contestaţia în
anulare împotriva unei sentinţe civile a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat „nu asigură intimatului
posibilitatea de a lua cunoştinţă despre motivarea hotărârii de fond, despre
existenţa recursului, despre motivele de recurs şi despre termenul stabilit
pentru judecarea acestuia", aşa încât „nu are posibilitatea de a-şi
formula apărarea şi de a o susţine în scris sau oral în faţa instanţei de
recurs, neexistând astfel un echilibru procesual între părţi, absolut necesar
pentru un proces echitabil". Se încalcă în felul acesta art. 21 alin. (3)
din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Se mai susţine că art. 4 alin. (3) din lege conţine
„cel puţin două ambiguităţi", în sensul că nu precizează situaţiile în
care termenul de recurs curge de la pronunţare sau de la comunicarea soluţiei
instanţei de fond, dispoziţiile art. 238 (asigurarea dovezilor), ale art. 336
(procedurile necontencioase) şi ale art. 582 (ordonanţele preşedinţiale) din
Codul de procedură civilă fiind de strictă aplicabilitate, şi nici nu prevede
data de la care se calculează cele 3 zile pentru judecarea recursului - data
depunerii şi înregistrării recursului la instanţa a cărei hotărâre este atacată
sau data la care dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei de recurs. De asemenea, faptul că
textul stabileşte termene mult prea scurte, care asigură celeritatea
soluţionării cauzelor în detrimentul soluţionării acestora printr-un proces
echitabil, creează posibilitatea ca declararea, motivarea şi judecarea
recursului să aibă loc chiar înaintea motivării hotărârii instanţei de fond
care este de 10 zile, potrivit art. 17 alin. (3) din legea criticată. In
sfârşit, se mai arată că citarea prin publicitate în condiţiile unui termen
atât de scurt „implică evident şi necomunicarea motivelor de recurs către
intimat" şi reprezintă „doar îndeplinirea unei formalităţi, lipsită de
orice eficacitate în asigurarea unei posibilităţi reale de apărare a
intimatului", deoarece partea nu ştie când să se intereseze dacă a fost
declarat sau nu recurs, motivele acestuia şi termenul fixat pentru judecarea
lui. Reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduce
la „încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor şi implicit a dreptului la
un proces echitabil, celeritatea neputând fi asimilată judecării în grabă a
cauzelor, cu nesocotirea dreptului la apărare".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia este întemeiată „pentru că judecarea recursului cu citarea părţilor
exclusiv prin publicitate, în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004 încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la un
proces echitabil reglementate de art. 21 alin. (3) din Constituţie,
republicată, şi nu asigură părţilor în proces garanţii procedurale suficiente
pentru caracterul efectiv al căii de atac şi accesul liber la justiţie".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând
Decizia Curţii Constituţionale nr. 219 din 7 martie 2006 prin care a fost
respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004, apreciază că prezenta excepţie este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că „dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale
în ceea ce priveşte momentele stabilite pentru declararea şi judecarea
recursului împotriva hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra
excepţiei de nelegalitate". In acest sens arată că prin prevederile de
lege criticate „se aduce atingere substanţei dreptului la un proces echitabil,
lipsindu-l de efectivitate din cauza redactării imprecise a textului", iar
„judecătorul este constrâns să se substituie legiuitorului şi să stabilească el
însuşi, pe cale jurisprudenţiala în afara legii, regulile necesare desfăşurării
unui proces echitabil, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie
privind separaţia puterilor". In acest sens invocă Decizia Curţii
Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-râportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată si este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, potrivit cărora: „(3) Soluţia instanţei de contencios
administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la
pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu
citarea părţilor prin publicitate."
Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi sunt
contrare art. 21 alin. (3) din Constituţie, în conformitate cu care „Părţile
au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil", precum şi, în temeiul art. 20 alin. (1) din aceasta, art.
6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind „Dreptul la un proces echitabil".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dispune cu
privire la termenele de declarare şi soluţionare a recursului formulat
împotriva soluţiei instanţei de contencios administrativ privind legalitatea
unui act administrativ unilateral, datele de la care aceste termene curg,
precum şi cu privire la citarea părţilor prin publicitate. Astfel, termenul de
recurs este de 48 de ore şi curge de la pronunţare ori de la comunicare, iar termenul
de soluţionare este de 3 zile de la înregistrare.
Curtea constată că art. 4 alin. (3) din legea criticată
a mai fost supus controlului de constituţionalitate în cauze în care se invoca,
de asemenea, şi încălcarea art. 21 din Constituţie, dar sub alte aspecte decât
în această cauză, iar prin Decizia nr. 219 din 7 martie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2006, şi prin
Decizia nr. 377 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 456 din 25 mai 2006, respingându-se excepţiile ridicate, s-a
statuat asupra conformităţii textului cu prevederile Constituţiei.
In schimb, în prezenta cauză dispoziţiile art. 4 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004 sunt criticate sub aspectul ambiguităţii şi
impreciziei, al termenelor scurte pe care le stabileşte, precum şi sub aspectul
modalităţii de citare, ceea
ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie
şi, prin raportare la art. 20 din aceasta, art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Analizând aceste susţineri, Curtea constată că ele sunt
întemeiate şi excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi admisă. Pentru a
pronunţa această soluţie, Curtea observă că susţineri similare au fundamentat
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (i)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 privind termenul de recurs
în care poate fi atacată hotărârea primei instanţe de judecată. Nici aceste
prevederi nu precizează în ce condiţii şi pentru care participant la proces
termenul de recurs se raportează la unul dintre cele două momente procesuale -
pronunţare sau comunicare. Prin urmare, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie
2006, s-a statuat că accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din
Constituţie „implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli
de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele
în care justitiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele
reiferitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de
judecată", în caz contrar, judecătorul fiind „constrâns să stabilească el
însuşi, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, adică substituindu-se
legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra recursului cu
judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin.
(4) din Constituţie privind separaţia puterilor". Prin aceeaşi decizie s-a
mai reţinut că „părţile nu au un reper sigur al termenului în care pot să atace
cu recurs hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ în primă
instanţa, ceea ce face ca accesul lor la justiţie pe calea exercitării căii de
atac prevăzute de lege să fie incert şi aleatoriu, adică limitat". In
consecinţă, s-a constatat că, „datorită impreciziei sale, art. 20 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 contravine art. 21 alin. (1) si art. 129 din
Constituţie".
Curtea constată că cele statuate cu valoare de
principiu prin decizia menţionată justifică şi admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2001, care datorită impreciziei şi ambiguităţii ce rezultă din curgerea
termenului de recurs de la pronunţare ori de la comunicare, a termenelor scurte
de soluţionare pe care le stabileşte, precum şi sub aspectul modalităţii de
citare este, sub toate aspectele criticate, contrar art. 21 şi 24 din
Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
si a libertăţilor fundamentale.
Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si
al art. 147 alin. (1) si (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Dorel Tarcea şi Felicia Tarcea în Dosarul nr. 30.815/1/2005 (4.254/2005) al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal şi constată că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale.
Decizia se comunică celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu