DECIZIE   Nr. 646 din 5 octombrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) din Codul familiei

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 919 din 13 noiembrie 2006

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Şerban Viorel Stănoiu          - judecător

Antonia Constantin                - procuror

Irina Loredana Gulie            - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) din Codul familiei, excepţie ridicată de Ion Condruţ în Dosarul nr. 349/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Având cuvântul, autorul excepţiei solicită Curţii acordarea unui nou termen de judecată, în vederea studierii actelor depuse la dosar de către completul de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare.

Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

Având cuvântul, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece instituie o discriminare între mama şi tatăl copilului născut în timpul căsătoriei, în ceea ce priveşte prescripţia acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate, respectiv a acţiunii în tăgăduirea paternităţii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 26 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 349/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Ion Condruţ.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că termenul de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului, în interiorul căruia se poate intenta acţiune în tăgăduirea paternităţii, potrivit textului de lege criticat, este desuet, nefiind în concordanţă cu mijloacele moderne medicale de stabilire a filiaţiei copilului, inclusiv la o vârstă mult mai mare a acestuia, astfel încât sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 55 alin. (1) din Codul familiei, potrivit cărora: „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (3) şi ale art. 48 alin. (3) din Constituţie.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, şi cu o motivare similară.

Astfel, prin Decizia nr. 538 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005, Curtea, respingând excepţia, a statuat că textul de lege criticat nu instituie un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi tatăl acestuia, în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgăduirea paternităţii. De asemenea, Curtea a reţinut că nici un tratament discriminator nu este aplicat titularului acţiunii în tăgăduirea paternităţii în raport cu titularul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate; în primul caz acţiunea este supusă prescripţiei, în cel de al doilea caz este imprescriptibilă, dat fiind că cele două situaţii juridice invocate nu sunt identice şi nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Cele statuate în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curţii.

In ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prin raportare la art. 20 din Constituţie, „Tratatele internaţionale privind drepturile omului", Curtea constată că, potrivit jurisprudentei sale (de exemplu, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

Curtea a mai reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său  nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

Curtea constată, astfel, că prevederile art. 55 alin. (1) din Codul familiei nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), care prevede că procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.

Referitor la invocarea, în prezenta cauză, a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea fundamentală, privind egalitatea în faţa legii a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie, Curtea constată că acest text constituţional nu are relevanţă în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea lit. d) şi al art.  147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA   CONSTITUŢIONALA

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) din Codul familiei, excepţie ridicată de Ion Condruţ în Dosarul nr. 349/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

*

OPINIE SEPARATĂ

la Decizia nr. 646 din 5 octombrie 2006

privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

Fără a nega în totalitate argumentele aduse de majoritatea judecătorilor Curţii pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerăm că art. 55 alin. 1 din Codul familiei contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prevederile art. 55 alin. 1 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003 (cu opinie separată) şi Decizia nr. 390 din 12 iulie 2005, Curtea, cu majoritate de voturi, a respins excepţia, constatând că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi soţul acesteia, în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgada paternităţii.

Printr-o altă decizie, şi anume nr. 349 din 12 decembrie 2001, Curtea a admis posibilitatea ca, alături de soţul mamei copilului, mama şi copilul să poată formula acţiune în tăgada paternităţii, declarând, astfel, neconstituţional art. 54 alin. 2 din Codul familiei, raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie.

In urma constatării neconstituţionalităţii art. 54 alin. 2 din Codul familiei, consecinţa firească ar fi fost declararea ca neconstituţional şi a art. 55 alin. 1 din Codul familiei, ce prevede doar termen de prescripţie în ceea ce priveşte dreptul la acţiune al soţului mamei copilului, şi anume 6 luni de la data când acesta a aflat de naştere, fără a se prevedea nimic cu privire la dreptul la acţiune, când titulari sunt mama sau copilul. Din necorelarea celor două texte de lege rezultă că în privinţa mamei şi a copilului îşi găseşte aplicare dreptul comun privind dreptul la acţiune având ca obiect un drept personal nepatrimonial, în sensul că acţiunea este imprescriptibilă. Se creează, astfel, o inegalitate juridică evidentă între titularii dreptului la acţiune în tăgada paternităţii. Pentru mamă şi copil se aplică regula - imprescriptibilitatea, iar pentru soţul mamei copilului, termenul special de prescripţie, de 6 luni, ce reprezintă excepţia.

In aceste condiţii, este evidentă încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, între titularii dreptului la acţiune în tăgada paternităţii existând diferenţieri de tratament juridic, cu toate că se află în situaţii juridice identice.

Fiind vorba de un drept personal nepatrimonial, acţiunea în tăgada paternităţii ar urma să fie imprescriptibilă sau legiuitorul să reglementeze acelaşi termen special de prescripţie pentru toţi titularii dreptului la acţiune, indiferent dacă acesta ar curge de la date diferite.

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru