Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.643 din 11.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 51 din 22 ianuarie 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 62.076/301/2013 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 464 D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că normele criticate reprezintă materializarea art. 23 alin. (6) şi (7) din Constituţie referitoare la obligaţia instanţei de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, respectiv potrivit cărora încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 9 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 62.076/301/2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale în ce priveşte dreptul procurorului de a ataca în cursul judecăţii măsura revocării şi înlocuirii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. În opinia instanţei de judecată, se încalcă astfel independenţa judecătorului, „care în cursul judecăţii trebuie să dea eficienţă reală dreptului fundamental al inculpatului la un proces rezonabil prin circumstanţierea concret determinată şi nu formală a obligaţiei de a verifica existenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă şi a punerii în libertate a acestuia dacă nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate. În condiţiile noului Cod de procedură penală există o reglementare suficientă de natură a garanta scopul procesului penal şi ordinea de drept publică, drepturile şi libertăţile cetăţenilor tocmai prin obligaţiile presupuse de controlul judiciar impus.“ Se mai susţine că „dispoziţiile sunt neconstituţionale şi raportat la situaţia că răspunderea trebuie să revină judecătorului nu numai cu privire la fondul cauzei, ci la întregul ansamblu al măsurilor de natură a raporta imperativ desfăşurarea procesului la o durată rezonabilă şi de a permite în mod real şi nu pur teoretic respectarea dreptului inculpatului la libertate individuală atunci când menţinerea arestării ar fi pur formală şi de natură a crea impresia greşită că aceasta ar putea fi doar un avans al pedepsei.“ Se arată şi că „nu poate fi prezumat în mod real ca o instanţă de control judiciar, deşi compusă din mai mulţi judecători, poate face o apreciere mai bună decât judecătorul fondului care are întreaga răspundere a cauzei, fiind vorba doar de o instanţă superioară în grad.“6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5.172 din 21 iulie 2014, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.479 din 22 iulie 2014, prin care apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că aceste prevederi, ce acordă şi procurorului dreptul de a formula contestaţie împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în cursul urmăririi penale, măsura revocării şi înlocuirii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, reprezintă o formă de aplicare a principiului legalităţii, precum şi a principiului egalităţii armelor. În materia măsurilor preventive, prevederile procedurale sunt reglementate în aşa fel încât să protejeze persoana acuzată de săvârşirea unei fapte penale de riscurile abuzului de putere din partea organelor de urmărire. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită prin lege, iar potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Rezultă că, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Contestaţia formulată de procuror împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, este reglementată în conformitate cu prevederile constituţionale. Se apreciază în acest context că sunt respectate exigenţele referitoare la derularea procedurii penale în conformitate cu dreptul la un proces echitabil. Cât priveşte invocarea prevederilor art. 21 şi art. 23 alin. (6) şi (9) din Constituţie, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 605 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2012, prin care Curtea a reţinut că luarea măsurii arestării preventive şi, dacă este cazul, menţinerea acesteia în cursul judecăţii, nu implică pronunţarea instanţei de judecată asupra fondului procesului, adică asupra vinovăţiei inculpatului, ci numai asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii privative de libertate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând Încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

Art. 206 alin. (1): „Împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“

Art. 208 alin. (4): „În tot cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat.“11. În opinia instanţei de judecată, dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (6) şi (9) privitoare la libertatea individuală, cu raportare la art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. 13. Contrar celor arătate în încheierea de sesizare, Curtea reţine că textele de lege criticate reprezintă aplicarea şi dezvoltarea, în cadrul legislaţiei infraconstituţionale, a garanţiilor constituţionale privitoare la libertatea individuală. Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) din Constituţie, „În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate“ iar, potrivit art. 23 alin. (7) din Constituţie, „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Dispoziţiile art. 23 alin. (9) din Constituţie, invocate de instanţa de judecată în motivarea excepţiei, şi care stabilesc că „Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege“ nu pot fi interpretate ca fiind de natură să împiedice dreptul procurorului de a exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva încheierii prin care instanţa dispune asupra măsurii arestării preventive, ci ca o garanţie a libertăţii individuale care se adaugă celorlalte garanţii stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiaşi text constituţional, şi care trebuie deopotrivă respectate şi aplicate. 14. Faptul că normele criticate stabilesc atât pentru inculpat, cât şi pentru procuror, dreptul de a formula contestaţie împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o consacrare a garanţiilor acestui drept, şi anume a egalităţii de arme în cadrul procesului penal. 15. Nu se aduce atingere în acest mod nici independenţei judecătorului, reglementarea unei căi de atac împotriva încheierilor pe care acesta le pronunţă neputând fi interpretată ca fiind o atingere a acestei independenţe. De altfel, argumentele reţinute în încheierea de sesizare potrivit cărora „nu poate fi prezumat în mod real ca o instanţă de control judiciar deşi compusă din mai mulţi judecători poate face o apreciere mai bună decât judecătorul fondului care are întreaga răspundere a cauzei“, respectiv potrivit cărora „majoritatea însemnată a căilor de atac formulate de Parchete sunt admise“ nu sunt de natură să susţină încălcarea independenţei judecătorului, ci reprezintă mai degrabă aprecieri cu caracter general referitoare la modul de soluţionare a contestaţiilor întemeiate pe normele criticate. Astfel de aprecieri excedează însă controlului de constituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 62.076/301/2013, şi constată că dispoziţiile art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sector 3 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 643/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 643 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 643/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu