DECIZIE Nr.
640 din 10 iunie 2008
privind exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor alin. (1)-(3) ale art. 26 din Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 506 din 4 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel
Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Miu -
prim-magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. (1)-(3) ale art. 26 din Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie
ridicată de Bagis Sanghirai, în Dosarul nr. 4.172/118/2007 al Curţii de Apel
Constanţa - Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal răspunde avocat Cătălin Radu Dancu,
reprezentantul Muftiatului Cultului Musulman din România, parte, lipsind
autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului exepţiei depune concluzii scrise, declarând că nu le
poate susţine în faţa Curţii, dat fiind că nu îndeplineşte condiţia de vechime.
Cauza fiind în stare de judecată preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea nr. 454/CM din 4 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.172/118/2007, Curtea de Apel
Constanţa - Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin.
(1)-(3) ale art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi
regimul general al cultelor, ridicată de Bagis Sanghirai, în calitate de
imam, într-o cauză având ca obiect un litigiu de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile alin. (1)-(3) ale art. 26
din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie,
deoarece reglementează posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de
judecată pentru probleme de disciplină internă, cărora le sunt aplicabile doar
prevederile statutare şi canonice. De asemenea, textul criticat este contrar
dispoziţiilor constituţionale ale art. 4, deoarece prevăd discriminarea
cetăţenilor pe criterii religioase, celor ale art. 16, întrucât cetăţenii care
aparţin unui cult religios nu sunt egali în faţa legii prin aceea că lor nu le
este aplicabilă legislaţia muncii, ci prevederile statutare ale cultului;
textul criticat este contrar prevederilor constituţionale ale alin. (2) şi (3)
ale art. 26, întrucât jurisdicţiile speciale administrative nu sunt
obligatorii, ci doar facultative,
precum şi celor ale art. 53, deoarece exerciţiul dreptului de acces la justiţie
este restrâns pe criteriul apartenenţei cetăţenilor la un cult religios.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, pentru
cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale şi-a exprimat opinia
potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, textul criticat fiind
aplicabil doar în probleme de disciplină internă, deoarece drepturile şi
obligaţiile ce revin fiecărei persoane ca membru al unui cult religios sunt
reglementate prin statutele şi regulamentele proprii cultelor. Raporturilor
exterioare cultului le sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, membrii
cultelor bucurându-se de toate drepturile, libertăţile şi obligaţiile prevăzute
în Constituţie.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
judecătorului-raportor, susţinerea părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică
alin. (1)-(3) ale art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă
şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având următorul cuprins:
„(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată
religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi
reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt
aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu
înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în
sistemul jurisdicţional."
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cuprinse la art. 4 referitor la nediscriminare, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (4)
referitor la accesul liber la justiţie şi art. 53 alin. (1) referitor la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Critica de neconstiuţionalitate vizează, în esenţă,
existenţa în cadrul cultelor a organelor proprii de judecată pentru probleme de
disciplină internă, ce privează în mod discriminatoriu personalul cultelor de
dreptul de acces la justiţie, drept al cărui exerciţiu este restrâns cu
încălcarea Constituţiei.
Curtea reţine că, în scopul examinării excepţiei, se
impune analizarea naturii juridice a unităţilor de cult şi raporturile acestora
cu statul român, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(5) din
Constituţie, potrivit cărora:
„(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi
libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni
nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă,
contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea
trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se
organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) In relaţiile dintre culte sunt interzise orice
forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi
se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase
în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate."
Văzând aceste dispoziţii, Curtea constată că alcătuirea
cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioşilor de o anumită
religie, că ele sunt autonome faţă de stat şi se organizează potrivit
statutelor proprii, în condiţiile legii. Aşadar, cultele au un rol spiritual în
societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor
entităţi statale, deoarece ele sunt autonome faţă de stat. Disciplina internă a
unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii
rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Cât priveşte statul, Curtea Constituţională reţine că
acesta este o organizaţie politică care îşi realizează atribuţiile prin
exercitarea funcţiilor publice. Or, statul nu exercită funcţii publice şi în
domeniul activităţii interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice
emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile şi
personalului cultelor religioase.
Faţă de acestea, Curtea constată că este neîntemeiată
critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din
Constituţie, privind accesul la justiţie. Astfel, instanţele de judecată
nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul
cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece
răspunderea juridică, în materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin
norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se
stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de
judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de
indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul
spiritual al cultului.
Deosebit de aceasta, Curtea constată că dispoziţiile
alin. (3) al textului criticat instituie garanţia liberului acces la justiţie
pentru membrii clerului, în cazul contravenţiilor şi infracţiunilor, adică în
cazul săvârşirii unor acte antisociale, stabilite prin norme generale.
De asemenea, este neîntemeiată şi critica privind încălcarea
art. 21 alin. (4) din Constituţie potrivit căruia „Jurisdicţiile
administrative sunt facultative [..]", întrucât
astfel de organe de jurisdicţie sunt proprii organelor
administrative, însă în cazul supus examinării nu este vorba despre un organ administrativ,
ci despre un cult religios, autonom faţă de stat, cu rol spiritual în
societate. Or, legiuitorul la alin. (1) al textului examinat a utilizat
noţiunea de „organe proprii de judecată religioasă" tocmai pentru a
stabili natura lor juridică de organe de jurisdicţie religioasă, care au ca scop doar restabilirea disciplinei interne a cultului,
iar nu restabilirea ordinii juridice stabilite prin
norme de reglementare generală.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 4 şi 16 din Constituţie, Curtea
constată că aceasta este nefondată, deoarece, în materia răspunderii pentru
încălcarea disciplinei interne, personalul clerical din cadrul unor culte se
află în situaţii diferite faţă de cetăţenii laici, în sensul că primii se supun
normelor juridice şi canonice speciale, iar ceilalţi cetăţeni se supun normelor
juridice cu caracter general de aplicabilitate. In legătură cu principiul
egalităţii, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod
constant, că pot fi instituite prin lege tratamente juridice diferite,
justificate obiectiv şi raţional, pentru situaţii diferite. Tratamentul diferit
se justifică prin statutul juridic diferit al membrilor clerului.
Urmează să fie respinsă şi critica referitoare la
încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece instanţele de
judecată nu sunt competente să judece abaterile disciplinare de la disciplina
internă a cultelor religioase şi, în consecinţă, personalul religios nu are
dreptul de acces la justiţie, în materie disciplinară.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor alin. (1)-(3) ale art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de
Bagis Sanghirai în Dosarul nr. 4.172/118/2007 al Curţii de Apel Constanţa -
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu