DECIZIE Nr.
637 din 3 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 914 din 9 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae
Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Casa Judeţeană
de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.044/2006 al Tribunalului Dâmboviţa-Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate asigură controlul exercitat de instanţele judecătoreşti asupra
actelor administrative, iar suspendarea acestora reprezintă o modalitate de
apărare a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 2.044/2006, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 14
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
Dâmboviţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a
unui act al său în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr.
554/2004.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine art. 1
alin. (3) şi (4) din Constituţie, întrucât i se acordă posibilitatea instanţei
judecătoreşti să intervină în exerciţiul puterii executive înainte de a fi
sesizată cu acţiunea în contencios administrativ şi anume în timpul în care
autoritatea publică emitentă a actului atacat are facultatea de a dispune
revocarea sau anularea acestuia.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. Se apreciază că prin
aplicarea dispoziţiilor legale criticate se urmăreşte respectarea legalităţii
în emiterea actelor administrative. Totodată, măsura suspendării prin hotărâre
judecătorească a executării actului reprezintă o excepţie de la regula
executării din oficiu a acestuia. Suspendarea se dispune numai cu întrunirea
anumitor condiţii prevăzute de lege, iar separaţia puterilor în stat nu
înseamnă excluderea controlului unei puteri asupra celeilalte, ci presupune
realizarea unui echilibru de forţe. Totodată, în opinia instanţei, cenzurarea
abuzurilor autorităţilor publice de către instanţele judecătoreşti este o
garanţie a echilibrului de forţe şi a respectării drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. In argumentarea acestui
punct de vedere, se susţine că raţiunea instituirii posibilităţii instanţei de
contencios administrativ competente de a dispune suspendarea actului
administrativ este prevenirea unei pagube iminente care ar fi produsă persoanei
vătămate prin executarea acestui act. Se mai apreciază că principiul separaţiei
puterilor în stat nu exclude controlul unei puteri asupra altei puteri, prin
aceasta asigurându-se echilibrul de forţe necesar, astfel încât nu sunt
încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. Totodată, în
susţinerea acestui punct de vedere sunt invocate considerentele care au stat la
baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 44 din 24 ianuarie 2006.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. In acest sens,
sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii
Constituţionale nr. 673 din 15 decembrie 2005.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au
următorul cuprins:
„In cazuri bine justificate
şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile
art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să
ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ până la pronunţarea instanţei de fond."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind principiile generale de
organizare a statului român, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază,
în esenţă, că posibilitatea instanţei judecătoreşti de a suspenda un act
administrativ înainte de a fi sesizată cu acţiunea în contencios administrativ,
cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a
dispune revocarea sau anularea acestuia, contravine prevederilor
constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind unele principii generale de
organizare a statului român, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat.
Cu privire la textul de lege criticat, Curtea, prin
Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 178
din 24 februarie 2006, a stabilit că suspendarea prin hotărâre judecătorească a
executării actului administrativ reprezintă o excepţie de la regula executării
din oficiu a acestuia. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că legea prevede
întrunirea a 3 condiţii pentru ca instanţa să poată suspenda executarea
actului: existenţa cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi
dovada că persoana vătămată a formulat recursul prealabil (graţios) la
autoritatea emitentă a actului respectiv.
Astfel, numai cu întrunirea acestor condiţii, instanţa
de judecată poate dispune suspendarea executării actului administrativ. Având
în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că separaţia puterilor în stat nu
înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă
presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru
de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului
administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, şi posibilitatea
instanţei de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar
cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a
dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză îşi
produce efectele. Această măsură reprezintă o garanţie pentru respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a valorilor constituţionale.
In consecinţă, Curtea nu poate reţine în nici un mod critica autorului
excepţiei în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie,
neexistând nicio intruziune arbitrară a puterii judecătoreşti în sfera de
activitate a puterii executive.
Curtea constată că invocarea în susţinerea excepţiei a
dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie nu este relevantă, întrucât textul respectiv consacră un
principiu general care stă la baza statului român, iar nu un drept, astfel că
acest principiu nu poate fi considerat a fi încălcat decât, eventual, în măsura
încălcării unuia dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,
garantate de Constituţie, sau a vreunui alt text constituţional relevant sub
aspectul conţinutului art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, excepţie ridicată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.044/2006 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly