Decizia Nr.633 din 12.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Guo Jinshun în Dosarul nr. 1.236/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, precizează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, acordat de Curte la cererea autorului excepţiei, care, la termenul din 12 aprilie 2011, a solicitat amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.236/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Guo Jinshun într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile textului de lege criticat nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât sunt lipsite de precizie şi claritate cu privire la înţelesul noţiunii de „motive neimputabile“. Arată că prin dispoziţiile de lege criticate s-a conferit puterii administrative competenţa de a decide, pe baza unor criterii aleatorii, cu privire la temeinicia cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil. Susţine că din cauza acestei lipse de precizie şi claritate este afectată însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului petentului la un proces echitabil.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, norma criticată fiind suficient de clară şi precisă, atât în privinţa noţiunii de „elemente noi“, cât şi în privinţa celei de „motive neimputabile“.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 88 alin. (2) lit. a): „(2) Accesul la o nouă procedură de azil se acordă dacă sunt îndeplinite, alternativ, următoarele condiţii:a)pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii anterioare sau după soluţionarea cererii anterioare printr-o hotărâre irevocabilă ori, după caz, printr-o decizie de închidere a dosarului, solicitantul invocă elemente noi care nu au putut fi prezentate din motive neimputabile acestuia, cu condiţia ca aceste elemente să nu fie rezultatul unor acţiuni provocate în scopul obţinerii unei forme de protecţie din partea statului român. Solicitantul este obligat să facă dovada existenţei noilor motive invocate şi a imposibilităţii prezentării lor până la data depunerii cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil, raportate la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege ce formează obiectul acesteia descrie una dintre situaţiile în care străinului i se poate acorda accesul la o nouă procedură de azil, anume aceea în care, fie pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii de azil anterioare, fie ulterior soluţionării acesteia, solicitantul invocă elemente noi, despre care susţine că nu au putut fi prezentate din motive care nu îi sunt imputabile. Curtea constată că prevederile legale criticate oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a i se recunoaşte dreptul de acces la o nouă procedură de azil. Referitor la respectarea criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare, instanţa de contencios constituţional a reţinut că însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenţa sa că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi contra Ungariei, paragraful 34). În cazul de faţă, sintagma „motive neimputabile acestuia“, pe care autorul excepţiei o critică sub aspectul pretinsei lipse de precizie şi claritate, nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii formulate împotriva hotărârii de respingere a cererii emise de Oficiul Român pentru Imigrări se va pronunţa în cadrul unui proces care satisface toate exigenţele impuse de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul va aprecia dacă elementele noi de care petentul se prevalează în vederea obţinerii dreptului de acces la o nouă procedură de azil puteau sau nu să fie prezentate în cadrul procedurii anterioare, stabilind astfel dacă neprezentarea a fost făcută din motive imputabile solicitantului sau din alte motive, în raport cu care acestuia nu i se poate reproşa niciun comportament culpabil. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la nesocotirea dreptului la un proces echitabil din perspectiva faptului că s-a conferit puterii administrative - reprezentată de Oficiul Român pentru Imigrări - competenţa de a decide, pe baza unor criterii aleatorii, cu privire la temeinicia cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, hotărârea emisă de această autoritate administrativă fiind supusă cenzurii instanţei judecătoreşti, care va putea înlătura eventualul refuz nejustificat de acordare a accesului la o nouă procedură de azil. Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei arată elementele de fapt care îi justifică temerea că odată reîntors în ţara de origine va fi supus unei operaţii de sterilizare. Acestea nu pot fi însă luate în considerare de Curtea Constituţională cu prilejul verificării constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, ci doar de instanţa ordinară, în cadrul controlului judecătoresc al actului contestat. De altfel, asupra unei excepţii având acelaşi obiect şi motivată în mod similar, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 483*) din 12 aprilie 2011, nepublicată însă până la data pronunţării prezentei decizii.*) Decizia nr. 483 din 12 aprilie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 15 iunie 2011. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Guo Jinshun în Dosarul nr. 1.236/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu