Decizia Nr.630 din 12.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuxin, prin reprezentant legal Chen Ping, în Dosarul nr. 11.779/302/RF/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IXa contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 3.670D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.763D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, ridicată de Han Biao în Dosarul nr. 45.225/3/RF/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.În ambele dosare se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Magistratul-asistent învederează Curţii că în aceste dosare partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.763D/2010 la Dosarul nr. 3.670D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului prezent, care solicită admiterea excepţiei, precizând că prin întoarcerea sa în China ar putea fi expus la riscul aplicării unor pedepse ori tratamente inumane ori degradante sau chiar la pierderea vieţii.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Precizează că determinarea în concret a condiţiilor şi eventualelor consecinţe negative ale întoarcerii în ţara de origine asupra solicitantului dreptului de azil reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată care analizează plângerea introdusă de acesta.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 13 mai 2010 şi 24 iunie 2010, pronunţate în dosarele nr. 11.779/302/RF/2007 şi nr. 45.225/3/RF/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuxin, prin reprezentant legal Chen Ping, şi, respectiv, de Han Biao în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor introduse împotriva sentinţelor prin care le-au fost respinse plângerile formulate împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor acestora de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu circumscriu suficient de clar şi neechivoc situaţiile concrete ce pot fi considerate ca fiind tratamente inumane sau degradante. Astfel, acestea nu menţionează explicit motivul protejării vieţii de familie ca motiv de acordare a protecţiei subsidiare şi nu includ nici teama privind tratamentul la care ar putea fi supuşi practicanţii de Falun Gong la întoarcerea în China. Se mai arată că lipsa de precizie şi claritate a textelor de lege criticate constituie un impediment în ceea ce priveşte „accesul la o judecată dreaptă şi la obţinerea unei hotărâri corecte“.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 26 alin. (2) pct. 2 nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază, în punctul său de vedere transmis în Dosarul nr. 3.763D/2010, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 26 din Legea nr. 122/2006 nu contravin dispoziţiilor art. 22 din Constituţie şi nici celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, arată că prin numeroase decizii, dintre care pot fi amintite, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 654 din 11 mai 2010, Decizia nr. 287 din 18 martie 2010, Decizia nr. 1.192 din 24 septembrie 2009, Decizia nr. 363 din 17 martie 2009 sau Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezenta cauză şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. În Dosarul nr. 3.670D/2010 nu a transmis punctul său de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 („Protecţia subsidiară“) alin. (2) pct. 2:
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [...]2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; [...] Autorii excepţiei invocă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie raportate la cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală şi ale art. 3 din aceeaşi convenţie, referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că argumentele formulate de autorii excepţiei reprezintă, în realitate, critici referitoare la modalitatea de aplicare în practică a prevederilor de lege ce formează obiect al excepţiei. Or, astfel cum a precizat în repetate rânduri (de exemplu, Decizia nr. 217 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011), lămurirea aspectelor legate de aplicarea şi interpretarea legii în speţe individual determinate, stabilirea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine sunt atribuţii ce intră în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, excedând obiectului controlului de constituţionalitate. Instanţa de judecată urmează să aprecieze dacă, în funcţie de împrejurările concrete caracteristice fiecărei cauze, sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006. Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale care garantează dreptul la un proces echitabil, în lipsa unei motivări a pretinsei contradicţii dintre acestea şi textul de lege supus controlului, nu reprezintă o veritabilă critică de constituţionalitate. De aceea, excepţia astfel formulată şi motivată este inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuxin, prin reprezentant legal Chen Ping, şi de Han Biao în dosarele nr. 11.779/302/RF/2007 şi, respectiv, nr. 45.225/3/RF/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu