DECIZIE Nr. 63
din 15 ianuarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 -
Codul silvic
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 131 din 3 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăteanu - maqistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 -
Codul silvic, excepţie ridicată de Ioan Feişan şi Cecilia Feişan în Dosarul nr.
2.360/176/2008 al Judecătoriei Alba Iulia.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că
textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate
de autorii acesteia şi au fost edictate în scopul protejării fondului
forestier.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 2 iulie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.360/176/2008, Judecătoria Alba Iulia a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din
Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Feişan şi Cecilia Feişan într-o
cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii de respingere a
cererii de îndeplinire a unui act notarial.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, care au următorul cuprins:
-Art. 34 alin. (2): „Proprietatea
forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha."
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că
textul de lege contravine prevederilor constituţionale care garantează dreptul
de proprietate privată, întrucât limitează exercitarea prerogativei de
dispoziţie asupra proprietăţii forestiere.
Judecătoria Alba
Iulia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate referitoare la
încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate
privată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea observă că prevederile art. 34 alin. (2) din
Codul silvic stabilesc o limită minimă a întinderii suprafeţelor de teren
împădurit şi instituie interdicţia divizării proprietăţii forestiere sub
această limită. Aşadar, textul de lege criticat are în vedere situaţia acelor
persoane care deţin în proprietate terenuri forestiere a căror suprafaţă este
mai mare de 1 ha, restrângându-le acestora posibilitatea înstrăinării unor
suprafeţe de teren, până la valoarea stabilită prin lege, şi limitându-le
astfel dreptul de dispoziţie, ca prerogativă a dreptului de proprietate. Curtea
constată însă că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie
absolutizată, ci trebuie stabilit un raport de proporţionalitate între
necesitatea protecţiei proprietăţii private şi exigenţele de interes general
ale societăţii. Or, Curtea constată că tocmai acesta a fost scopul declarat al
legiuitorului, care rezultă cu evidenţă din includerea textului de lege
criticat în cap. IV al Codului
silvic, dedicat reglementărilor referitoare la asigurarea integrităţii fondului
forestier naţional.
Stabilirea prin lege a unei limite sub care
proprietatea forestieră nu poate fi divizată este o măsură care dă expresie
dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, care obligă proprietarul ca,
în exercitarea dreptului de proprietate, să respecte, printre altele, sarcinile
privind protecţia mediului, aceste sarcini constituind chiar limitări ale
dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, în edictarea normei criticate
legiuitorul a acţionat în virtutea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea
fundamentală, care obligă statul la crearea cadrului legislativ adecvat pentru
exercitarea dreptului recunoscut la alin. (1) al aceluiaşi articol, şi anume
dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
De asemenea, Curtea observă că inclusiv jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului, ilustrată prin hotărârile Sporrong şi Lonnroth contra Suediei din 1982, Brumărescu contra României din 1999, Djidrovski contra Fostei Republici Iugoslave a
Macedoniei din 2005 şi Basoukou
contra Greciei din 2005, a statuat că dreptul de
proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate comporta limitări, în
măsura în care acestea sunt apte să asigure un echilibru just între cerinţele
interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor
fundamentale ale individului. In cazul de faţă, interdicţia de a fărâmiţa
suprafeţele de teren împădurit în parcele mai mici de 1 ha este pe deplin
justificată de necesitatea asigurării unui interes social major, constând în
conservarea fondului naţional forestier şi asigurarea unui mediu înconjurător
sănătos.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie
ridicată de Ioan Feişan şi Cecilia Feişan în Dosarul nr. 2.360/176/2008 al
Judecătoriei Alba Iulia.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu