Decizia Nr.628 din 12.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mircea Ştefan Constantinciu în Dosarul nr. 1.406/189/2010 al Judecătoriei Bârlad.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate prin care acesta solicită acordarea unui termen de judecată, întrucât art. 114¹ din Codul de procedură civilă prevede un termen de 15 zile pentru citarea părţilor la prima înfăţişare, iar, având în vedere că în intervalul scurt dintre primirea citaţiei şi prima înfăţişare s-au intercalat şi sărbătorile de Paşti, nu a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător.Reprezentantul Ministerului Public arată că nu este de acord cu amânarea cauzei.Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată şi constată cauza în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.406/189/2010, Judecătoria Bârlad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Mircea Ştefan Constantinciu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, în condiţiile în care judecătoriile nu sunt instanţe de contencios administrativ specializate în sensul legii. Or, cu excepţiile prevăzute de Constituţie, toate actele administrative trebuie să fie supuse controlului instanţei de contencios administrativ. Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale care consacră dreptul instanţelor de drept comun de a exercita controlul judecătoresc asupra actelor administrative încalcă flagrant dispoziţiile constituţionale revizuite. Dacă anterior revizuirii Constituţiei se putea concluziona că nimic nu împiedica legiuitorul organic să stabilească faptul că anumite acte administrative nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, la instanţele de contencios administrativ, putând da în competenţa instanţelor de drept comun soluţionarea plângerilor împotriva unor acte administrative, în condiţiile noii reglementări cuprinse în art. 126 alin. (6) din Constituţia revizuită, se constată o consacrare expresă a faptului că unica formă de control judiciar al legalităţii actelor administrative este contenciosul administrativ, care este de competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ, ca instanţe specializate.Mai mult, Legea nr. 180/2002 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 este o lege ordinară şi, în consecinţă, nu poate stabili competenţa instanţelor judecătoreşti în materie de contencios administrativ. De asemenea, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instituie un recurs paralel şi face referire la „o altă procedură judiciară“, iar nu la o altă instanţă de contencios administrativ, nelegitimând astfel judecătoria ca instanţă de contencios administrativ.Judecătoria Bârlad consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 813/2007, nr. 1.128/2007, nr. 81/2007, nr. 728/2008, nr. 664/2009 şi nr. 661/2009.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“;

– Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin mai multe decizii, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, raportate la dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 1.556 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 26 ianuarie 2011, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale. În legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 faţă de prevederile art. 52 din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a statuat că normele constituţionale invocate conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică. Or, în cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravenţional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăseşte printre cele strict şi limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, în privinţa cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. Totodată, actul normativ atacat pune la dispoziţia persoanei interesate suficiente mijloace procesuale prin care acesteia îi este garantat accesul liber şi efectiv la justiţie. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mircea Ştefan Constantinciu în Dosarul nr. 1.406/189/2010 al Judecătoriei Bârlad. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean