Decizia Nr.627 din 17.10.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Rancea în Dosarul nr. 39.778/245/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 955D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.454D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de David Brânzei, prin reprezentant Roxana Brânzei, în Dosarul nr. 38.984/245/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă.4. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin reprezentant, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea cauzelor. Partea prezentă este de acord cu măsura conexării. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.454D/2016 la Dosarul nr. 955D/2016, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.454D/2016 care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, prin imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului care priveşte strict motive de nelegalitate, se ajunge la o situaţie paradoxală în care hotărârile judecătoreşti sunt considerate legale, în condiţiile în care instanţele judecătoreşti (prima instanţă şi apel) au încălcat, în mod flagrant, legea. În continuare, prezintă aspecte care privesc fondul litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.7. Mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, precum şi dreptul la liberă circulaţie consacrat prin art. 25 din Legea fundamentală.8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii, spre exemplu Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Decizia civilă nr. 110 din 16 martie 2016, astfel cum a fost completată prin Decizia civilă nr. 175 din 13 aprilie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 39.778/245/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Rancea într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii a Tribunalului Iaşi prin care a fost respins apelul formulat de acesta împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă, în parte, acţiunea privind partajarea bunurilor comune şi lichidarea regimului matrimonial.10. Prin Decizia nr. 279 din 8 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 38.984/245/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, excepţie ridicată de David Brânzei, prin reprezentant Roxana Brânzei, într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii a Tribunalului Iaşi, prin care a fost respins apelul formulat de acesta împotriva unei sentinţe prin care s-a reţinut obligaţia la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului şi a stabilit un program de vizitare.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate îngrădesc dreptul de a se adresa unei instanţe de recurs „pentru a putea repara o ilegalitate făcută de instanţa de fond şi instanţa de apel". Astfel, se apreciază că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare nu sunt supuse recursului", încalcă accesul liber la justiţie.12. Se mai susţine că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru ca numai o categorie de justiţiabili să poată declara calea de atac a recursului. Astfel, nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. Este afectat interesul individual, respectiv cel al persoanei care a recurs la controlul justiţiei în vederea protecţiei drepturilor şi intereselor sale subiective. Efectele aplicării dispoziţiilor legale criticate sunt de natură să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie şi să afecteze grav efectivitatea exercitării unei căi de atac.13. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în esenţă, că dispoziţia legală criticată dă expresie principiului accesului liber la justiţie, instituirea unei singure căi de atac fiind menită să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Criteriul valoric adăugat celui al naturii cauzei, în funcţie de care se determină regimul căilor de atac aplicabil, nu oferă temei de discriminare. Instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.15. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.16. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituţionalităţii textului legal criticat, acesta fiind reţinut, spre exemplu, în deciziile nr. 375 din 7 iunie 2016 şi nr. 500 din 30 iunie 2015. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 20. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013: „(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016." Acest termen a fost prorogat în mod succesiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, astfel încât dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se vor aplica proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.21. Prin urmare, având în vedere faptul că procesele în cadrul cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt începute la 3, respectiv 9 decembrie 2013, Curtea reţine că se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.22. Totodată, Curtea observă că, din susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că aceştia critică numai teza referitoare la cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare, prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. i) din Codul de procedură civilă, date în competenţa judecătoriei, respectiv cererile prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă date în competenţa instanţei de tutelă şi familie. Prin urmare, având în vedere susţinerile autorilor, precum şi faptul că obiectul acţiunilor îl reprezintă soluţionarea cererilor prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. a) şi lit. i) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013, care au următorul cuprins: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia sunt nemulţumiţi de faptul că hotărârile pronunţate în cererile date de Codul de procedură civilă în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, precum şi în cele de împărţeală judiciară, indiferent de valoare, cereri prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. a) şi, respectiv, lit. i) din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse recursului, beneficiind, astfel, numai de calea de atac a apelului.25. În continuare, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în cererile date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, precum şi cele de împărţeală judiciară, indiferent de valoare, nu sunt supuse recursului. Legiuitorul a stabilit competenţa judecătoriei să judece, ca primă instanţă, cererile în materia dreptului familiei, precum şi în materia partajului judiciar, iar tribunalului, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, competenţa să judece apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii. Prin urmare, legiuitorul a stabilit, în materia cererilor mai sus menţionate, dublul grad de jurisdicţie. Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoanele în cauză beneficiază de o examinare în fond a cauzei lor atât în faţa judecătoriei, cât şi a tribunalului. 26. Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional, care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15).27. Curtea a mai statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind, astfel, un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, sau nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012).28. De asemenea, în cazuri precum în situaţia din prezentele cauze, Curtea a reţinut că autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului lor de acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi nici a dreptului la apărare.29. De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, a reţinut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă.30. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 21 şi art. 24 din Constituţie este neîntemeiată.31. Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii, Curtea a stabilit că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010 sau Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012).32. Referitor la invocarea, direct în faţa Curţii, cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, în raport de art. 25 din Constituţie privind libera circulaţie, Curtea constată că nu a fost legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai „asupra excepţiilor de neconstituţionalitate [...] ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial". De asemenea, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [... ]" (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 68 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2008).33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Rancea şi Brânzei David, prin reprezentant Brânzei Roxana, în dosarele nr. 39.778/245/2013 şi nr. 38.984/245/2013 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin