Decizia Nr.626 din 04.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 917 din 17 decembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Bogdan Rohat în Dosarul nr. 5.192/3/2014 (1.451/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 511D/2014.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alexandru Roşu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar şi lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 586D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, şi în dosarele nr. 664D/2014, nr. 671D/2014 şi nr. 672D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Livioara Spiridon în Dosarul nr. 500/110/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi familie, de Toader Albu în Dosarul nr. 1.541/235/2014 al Judecătoriei Gherla, de Radu Stan în Dosarul nr. 11.838/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi de Ady Balmuş în Dosarul nr. 3.653/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală.4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, Livioara Spiridon, domnul avocat Petru Ivaşcu, din cadrul Baroului Bacău, cu delegaţie la dosar, şi personal autorul excepţiei Radu Stan. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Autorul excepţiei prezent la dezbatere, precum şi reprezentanţii autorilor, sunt de acord cu conexarea dosarelor.7. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.8. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 586D/2014, nr. 664D/2014, nr. 671D/2014 şi nr. 672D/2014 la Dosarul nr. 511D/2014, care a fost primul înregistrat.9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Alexandru Roşu, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece legea nouă nu mai permite aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.10. Domnul avocat Petru Ivaşcu pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin dispoziţiile contestate legiuitorul, stabilind pedeapsa, a încălcat atribuţiile judecătorului, care este singurul abilitat să se pronunţe asupra acestui aspect şi asupra individualizării sancţiunii.11. Autorul Radu Stan arată Curţii că a fost condamnat pe nedrept.12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Decizia penală nr. 285/LPF din 21 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.192/3/2014 (1.451/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.14. Prin Decizia penală nr. 79/C din 12 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 500/110/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.15. Prin Încheierea din 6 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.541/235/2014, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal.16. Prin Încheierea din 27 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.838/3/2014 (1.837/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal.17. Prin Încheierea din 5 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.653/180/2014, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal.18. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Rohat, Livioara Spiridon, Toader Albu, Radu Stan şi Ady Balmuş în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, se instituie un tratament diferit pentru doi coautori care au fost trimişi în judecată în dosare separate. Un astfel de tratament afectează drepturile condamnaţilor definitiv după cum hotărârea a fost pronunţată anterior ori după intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012. De aceea menţinerea unei pedepse egale cu maximul special, de legea nouă, fără a se ţine seama de circumstanţele atenuante care reprezintă un drept câştigat al deţinutului, conduce la încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării prin aplicarea unui tratament diferenţiat unor cazuri egale, diferenţa fiind dată numai de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.Totodată, este recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluţionare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puţin severe şi că, dincolo de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituţia dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conţin dispoziţii mai favorabile. În aceste condiţii, se apreciază că principiul legii penale mai favorabile nu este o componentă a principiului legalităţii consacrat de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu face parte din această exigenţă a statului de drept şi, cu atât mai mult, nu poate fi considerat corolarul acestuia.19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea în faţa legii presupune acelaşi tratament juridic pentru situaţii similare şi nu exclude tratarea diferită a situaţiilor diferite. În cauză, între o persoană care a săvârşit o infracţiune sub imperiul noului Cod penal şi o persoană care a săvârşit o infracţiune pentru care a fost condamnată definitiv în baza Codului penal din 1969 exisă diferenţe de situaţie juridică, astfel că şi tratamentul juridic este diferit. Mai arată că scopul legitim al art. 6 din Codul penal este respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, a principiului separării puterilor în stat exprimat de relaţia dintre autoritatea de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile. Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat impune reducerea la minimum a atingerilor aduse acestuia. Legea nouă nu îl aduce pe condamnatul definitiv în situaţia celui ce se află în curs de judecată, întrucât pentru condamnatul definitiv nu este posibilă o individualizare a pedepsei conform limitelor din legea mai favorabilă, ci doar reducerea pedepsei până la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, chiar dacă pentru acesta pedeapsa stabilită fusese orientată spre minimul prevăzut de legea veche.20. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi familie şi Judecătoria Gherla opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.21. Judecătoria Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie se referă la domeniul temporal de aplicare, iar prevederile art. 6 din Codul penal la caracterul hotărârilor judecătoreşti prin care au fost aplicate sancţiunile de drept penal care intră sau nu sub imperiul mitior lex. De asemenea, în corpul prevederilor legale criticate nu se regăseşte nicio stare, împrejurare care să conducă la aplicarea discriminatorie în situaţii identice.22. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece procesul de determinare a legii penale mai favorabile poate fi făcut numai de către instanţa de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a normelor. În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat 6 hotărâri prin care a dat rezolvări de principiu chestiunilor de drept ridicate în legătură cu interpretarea şi aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal (a se vedea deciziile nr. 1, 6, 7, 8, 13 şi 14 din 2014).24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal referitor la Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, care au următorul conţinut: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.“27. Cât priveşte obiectul excepţiei stabilit în dispozitivul încheierilor de sesizare a Curţii Constituţionale în dosarele nr. 664D/2014, nr. 671D/2014 şi nr. 672D/2014, Curtea, analizând criticile autorilor excepţiei, constată că acestea vizează numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal şi urmează a fi restrâns în consecinţă.28. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac şi art. 148 alin. (2) referitor la caracterul prioritar al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi dispoziţiile art. 14 referitor la Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 referitor la Nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.30. Astfel, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prilej cu care a statuat că dispoziţiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal potrivit cărora „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi“. Totodată prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea Constituţională a analizat o serie de critici identice aduse dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis şi cauzei de faţă.31. Astfel, Curtea a reţinut că principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept.32. De la principiul legalităţii s-a impus o excepţie, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situaţiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Acest principiu a fost consacrat la nivel constituţional în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin art. 15 alin. (2) că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale (...) mai favorabile“.33. Totodată, Curtea a observat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal reglementează doar aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, aceasta realizându-se atunci când, „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim“.34. În ceea ce priveşte principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cu referire la dispoziţiile Codului penal, Curtea a observat că, fiind o construcţie teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite şi, prin ea însăşi, constituie cadrul şi măsura aplicabilităţii sale (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).35. În cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).36. Aceeaşi deosebire în aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile a fost relevată de Curte prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, mai sus menţionată, când a reţinut că nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.37. Totodată, Curtea a reţinut că respectarea principiului autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională şi în cea a Uniunii Europene, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).38. Aşa fiind, având în vedere importanţa principiilor autorităţii de lucru judecat, al securităţii juridice şi cel al separaţiei puterilor în stat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.39. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.40. Astfel, Curtea a apreciat că analiza situaţiei ce a făcut obiectul acelor dosare porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal.41. De aceea, analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.42. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Rohat, Livioara Spiridon, Toader Albu, Radu Stan şi Ady Balmuş în Dosarul nr. 5.192/3/2014 (1.451/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 500/110/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi familie, în Dosarul nr. 1.541/235/2014 al Judecătoriei Gherla, în Dosarul nr. 11.838/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi în Dosarul nr. 3.653/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi familie, Judecătoriei Gherla şi Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru