DECIZIE Nr. 62
din 24 septembrie 2007
cu privire la aplicarea
dispozitiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile
comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
referitoare la admisibilitatea recursului impotriva ordonantei presedintiale
prin care a fost respinsa cererea de suspendare a executarii hotararii adunarii
generale a actionarilor.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 276 din 8 aprilie 2008
- SECŢIILE UNITE -
Dosar nr. 29/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25
lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu
privire la aplicarea dispozitiilor art. 133 alin. (3)
din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, referitoare la admisibilitatea
recursului impotriva ordonantei presedintiale prin care a fost respinsa cererea
de suspendare a executarii hotararii adunarii generale a actionarilor.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut
recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în
sensul de a se stabili că recursul formulat împotriva ordonanţei preşedinţiale
prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispoziţiilor unei
hotărâri a adunării generale a acţionarilor este inadmisibil.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin.
(3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere
unitar în problema admisibilităţii recursului împotriva ordonanţei
presedintiale de respingere a cererii de suspendare a executării dispoziţiilor
hotărârii adunării generale a acţionarilor.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că
recursul formulat împotriva ordonanţei presedintiale prin care s-a respins
cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor
este inadmisibil.
In sprijinul acestei opinii, s-a subliniat că
dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, derogă de la dreptul comun, potrivit
căruia atât reclamantul, cât şi pârâtul, în conformitate cu prevederile art.
582 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pot exercita calea de atac, indiferent dacă ordonanţa a fost sau nu
respinsă.
Ca urmare, s-a apreciat că, din moment ce legea
specială prevede, în mod expres, că numai împotriva ordonanţei prin care a fost
admisă cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a
acţionarilor se poate formula recurs, nu mai este posibil să fie exercitată
această cale de atac şi în cazul respingerii unei atare
cereri.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
poate fi atacată cu recurs şi ordonanţa prin care a fost respinsă cererea de
suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile adunării
generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de
oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care
au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al
şedinţei, iar când se invocă motivul de nulitate absolută dreptul la acţiune
este imprescriptibil, cererea putând fi formulată şi de orice persoană
interesată.
Prin alin. (7) al aceluiaşi
articol, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, se precizează
„(7) Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii directoratului, societatea va
fi reprezentată în justiţie de către consiliul de supraveghere.", iar prin
alin. (8) şi (9) se mai subliniază că „dacă au fost introduse mai multe acţiuni în anulare, ele pot fi
conexate" şi cererea „se va judeca în camera de consiliu".
Este adevărat că prin art. 133 alin. (1) din aceeaşi
lege se prevede că „odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate
cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării
hotărârii atacate", indicându-se la alin. 3 că „împotriva hotărârii de
suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunţare".
Această menţiune cu caracter restrictiv, privind
posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii de suspendare a executării, nu
poate fi însă considerată limitativă, câtă vreme ea ar infirma principiul
simetriei căilor de atac, specific dreptului nostru procesual.
A restrânge dreptul părţii
nemulţumite la posibilitatea exercitării căii de atac a recursului numai
împotriva hotărârii de suspendare a executării ar însemna să se achieseze la
încălcarea implicită a prevederilor art. 21 şi 129 din Constituţie, referitoare
la accesul liber la justiţie şi la folosirea căilor de atac.
De altfel, o interpretare extinctivă a dispoziţiilor
art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, este impusă mai ales de necesitatea egalităţii de
tratament faţă de părţile aflate în proces, în care privinţă reglementările de
drept comun în materia ordonanţei preşedinţiale, respectiv cele cuprinse în
art. 581-582 din Codul de procedură civilă, permit tuturor părţilor aflate în
litigiu să atace cu recurs ordonanţa pronunţată în primă instanţă, independent
dacă prin aceasta se admite sau se respinge acţiunea introductivă (art. 582
alin. 1).
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi al art. 329 din Codul de procedură
civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că
prevederile cuprinse în art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că
ordonanţa preşedinţială prin care s-a respins cererea de suspendare a
executării dispoziţiilor unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor este
supusă recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Prevederile cuprinse în art. 133 alin. (3) din Legea
nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se
interpretează în sensul că ordonanţa preşedinţială prin care s-a respins
cererea de suspendare a executării dispoziţiilor unei hotărâri a adunării
generale a acţionarilor poate fi atacată cu recurs.
Obligatorie, potrivit art. 329
alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei