DECIZIE Nr.
619 din 6 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 354 din 28 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Marinela Mincă -
procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul
penal, excepţie ridicată de Ioan Gurzău în Dosarul nr.
1.708/309/2008 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece prin critica
formulată autorul solicită modificarea textului contestat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 29 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 1.708/309/2008, Judecătoria
Şimleu Silvaniei a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2151
din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Gurzău în dosarul
de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea
în faţa legii, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) teza întâi privind
dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (2) privind garantarea
şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de
titular, şi ale art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea
libertăţii persoanei, deoarece modul de abordare actual al
infracţiunii de delapidare, pentru care operează principiul
oficialităţii atât pentru părţi vătămate persoane
de drept public, cât şi pentru părţi vătămate persoane
de drept privat creează o inegalitate de tratament a cetăţenilor
în faţa legii şi încalcă dreptul la un proces echitabil „în
condiţiile în care pentru unele infracţiuni contra patrimoniului în
ceea ce priveşte proprietatea privată s-a instituit regula plângerii
prealabile". Se mai arată că această formulare a textului
intră în contradicţie şi cu prevederile art. 44 alin. (2) din
Constituţie, întrucât garantarea proprietăţii private şi
ocrotirea sa cuprinde şi latura „liberei disponibilităţi" a
acesteia. Aşadar, „prin această garantare nu se poate substitui
statul, titularul dreptului de proprietate privată, şi în aceste
condiţii să exercite acţiuni (în justiţie) pentru
apărarea patrimoniului privat, fără o prealabilă
împuternicire/mandatare".
De asemenea, se mai arată că „prin
menţinerea principiului oficialităţii pentru infracţiunea
de delapidare atunci când s-a produs o pagubă în patrimoniul unei persoane
de drept privat se încalcă libertatea individuală a subiectului de
drept privat în al cărui patrimoniu s-a produs prejudiciul."
Judecătoria Şimleu Silvaniei opinează că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 2151 din Codul penal cu
denumirea marginală Delapidarea, care au următorul
conţinut:
„Insuşirea, folosirea sau traficarea, de
către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani,
valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează,
se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.
In cazul în care delapidarea a avut consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că
dispoziţiile art. 2151 din Codul penal au mai fost supuse
controlului instanţei de contencios constituţional, în raport cu
critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 907 din 23 iunie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12
august 2009, Decizia nr. 672 din 11 septembrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, şi
Decizia nr. 451 din 25 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 896 din 15 decembrie 2003, Curtea a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, pentru considerentele
acolo arătate. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că „legiuitorul
român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi
sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este
dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite
excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a
prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi
conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei
ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre
făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a
acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa
plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei
condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia
eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de
faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală.
[...]
In cazul infracţiunii de delapidare, legiuitorul
are temeiuri serioase de politică penală să păstreze
principiul oficialităţii, având în vedere calitatea de
funcţionar a făptuitorului şi relaţiile de serviciu
existente între el şi persoana vătămată".
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe,
considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie
ridicată de Ioan Gurzău în Dosarul nr. 1.708/309/2008 al
Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 6 mai 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru