Decizia Nr.612 din 02.10.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) şi art. 50 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Gheorghiu în Dosarul nr. 9.376/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.779 D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că modul de reparare a abuzurilor ţine de opţiunea legiuitorului, iar prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 44 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 24 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.376/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 21 alin. (6) şi art. 50 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 165/2013" privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Maria Gheorghiu, într-o cauză având ca obiect restituirea unor imobile în natură sau prin echivalent, după caz, cerere introdusă sub imperiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi în care instanţa a dispus să fie precizată natura măsurilor reparatorii solicitate, în raport cu prevederile Legii nr. 165/2013.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie, referitoare la intrarea în vigoare a legii, deoarece se aplică unor raporturi juridice civile născute sub imperiul Legii nr. 10/2001. Însă, potrivit principiului neretroactivităţii, legea nouă este aplicabilă situaţiilor ce se vor constitui, modifica sau stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice intervenite după abrogarea legii vechi. Prin urmare, aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 unui litigiu în curs, anterior dispoziţiei legale criticate, echivalează cu o aplicare retroactivă a legii noi, de natură a vătăma drepturile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată, în acest sens, că, prin aplicarea prevederilor legale criticate, în vederea stabilirii măsurilor compensatorii, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar nu prin raportare la standardele internaţionale de evaluare a valorii de piaţă a imobilelor, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acţiunii. Ca atare, este negat un drept recunoscut anterior intrării în vigoare a legii noi, de a primi o despăgubire justă, în raport cu preţul de circulaţie al imobilului.6. De asemenea, autorul arată că aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 şi litigiilor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii încalcă principiul constituţional al securităţii juridice, prin încălcarea principiului general de drept tempus regit actum, potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut. Astfel, legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Autorul invocă în acest sens şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Gigli Costruzioni S.R.L. împotriva Italiei.7. În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, autorul invocă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care sa statuat că principiul securităţii juridice presupune claritatea şi previzibilitatea normei de drept imperativ, ce rezultă din principiul legalităţii.8. Totodată, autorul mai susţine că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 contravin dreptului constituţional şi convenţional la un proces echitabil, din perspectiva respectării principiului legalităţii, prin stabilirea unei despăgubiri în funcţie de grila notarială existentă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens arată că aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 conduce la modificarea unui aspect important al dreptului dedus judecăţii, respectiv cuantumul unei despăgubiri datorate de o autoritate publică, ceea ce contravine jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizate în hotărârile din 20 februarie 2003, 27 martie 2003 sau 27 mai 2003, pronunţate în cauzele Forrer-Niendenthal împotriva Germaniei, Satka şi alţii împotriva Greciei şi Crişan împotriva României, prin care instanţa europeană a evidenţiat pericolele inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv, care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte. De asemenea este invocată jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului, referitoare la aspecte legate de aplicarea imediată a unei legi noi, atât în litigii în care statul este parte, cât şi în alte categorii de litigii, referitoare la respectarea principiului egalităţii armelor, prin evitarea intervenţiilor legislative, de natură a influenţa desfăşurarea procesului.9. Pentru aceleaşi motive, autorul susţine că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, din perspectiva caracterului accesibil şi previzibil al unei legi, condiţie ce nu este îndeplinită de textul de lege criticat, dat fiind faptul că aplicarea legii noi unui proces în curs lipseşte de eficienţă juridică legea aplicabilă litigiului, la data sesizării instanţei de judecată. În acest mod sunt încălcate şi prevederile art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie, referitoare la înfăptuirea justiţiei şi independenţa judecătorilor.10. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată, autorul invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o legislaţie care prevede restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate într-un regim anterior generează un nou drept de proprietate, apărat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, concretizată în hotărârile din 12 octombrie 2010 şi din 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi Kopecký împotriva Slovaciei. De asemenea, autorul invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Europene cu privire la noţiunea de „bun", ce intră sub incidenţa protecţiei convenţionale a proprietăţii.11. Mai mult, arată autorul, nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie, în care poate interveni restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 618 din 4 noiembrie 2014.15. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile „art. 21 alin. (6) şi art. 50 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 165/2013". În realitate, din motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.19. De asemenea, Curtea observă că sunt criticate prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării acestora prin pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017.20. Curtea reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în urma modificării prin pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 111/2017, au păstrat însă soluţia legislativă iniţială, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 111/2017. 21. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

– Art. 21 alin. (6): „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, [...], şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

– Art. 50 lit. b): „La data intrării în vigoare a prezentei legi: [...] b) orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;".22. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 78 - Intrarea în vigoare a legii şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii, din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, excepţia având o motivare similară, prin Decizia nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018. 24. Curtea a observat, cu acel prilej, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, dar soluţia legislativă este, în esenţă, aceeaşi cu cea existentă înaintea modificării. În aceste condiţii, Curtea a reţinut aplicabilitatea jurisprudenţei sale referitoare la acest text de lege, anterioară modificării lui. 25. În legătură cu susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (5) referitor la principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, Curtea a observat Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv - că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (a se vedea, în acest sens, paragraful 22 din Decizia nr. 164 din 27 martie 2018). 26. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 17, Curtea a constatat că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Astfel cum s-a reţinut în decizia menţionată, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. 27. Referitor la susţinerile privind încălcarea art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a statuat că, dacă, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că respectarea principiului egalităţii în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, paragraful 25 din Decizia nr. 164 din 27 martie 2018 şi deciziile nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). 28. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care, la paragraful 232, au fost reţinute în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată, însă, statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Invocând jurisprudenţa sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (paragrafele 42 şi 45 din Decizia nr. 269 din 7 mai 2014). 29. Mai mult, prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut că, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a urmărit să introducă un sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Prin introducerea acestui nou sistem de calcul este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate sub formă de puncte să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. 30. Însă, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, care să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără şi plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând doar sistemul de referinţă al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obţinute de către persoanele îndreptăţite, aceasta este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit (constând în menţinerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecinţelor produse, valenţele unei plafonări. Prin decizia menţionată, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. În final, referitor la dispoziţiile art. 53, 78 şi 124 din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Gheorghiu în Dosarul nr. 9.376/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu