Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.611 din 04.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 25 din 13 ianuarie 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepţie ridicată de Radu Virgil în Dosarul nr. 37.964/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 253D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspunde partea Paul Papacica, personal, lipsind autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care arată că este de acord cu punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, anexat la dosar, precizând şi că adevărata intenţie a autorului excepţiei constă în tergiversarea soluţionării procesului.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, prin care Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că prin constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale nu intervine o abrogare în sensul prevederilor Legii nr. 24/2000, ci, în acest caz, se produce un efect specific, mult mai grav, care constă în pierderea legitimităţii constituţionale a acelui text.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 9 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 37.964/3/2012 (comunicată prin adresa de înaintare înregistrată la compartimentul grefă, registratură şi arhivă al Curţii Constituţionale cu nr. 1.346/1 aprilie 2014), Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepţie ridicată de Radu Virgil într-o cerere de recurs formulată împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea sa de restituire a taxei judiciare de timbru formulată într-o cauză având ca obiect solicitarea de antrenare a răspunderii civile delictuale prin acordarea de daune morale pentru prejudicii aduse imaginii sale sub aspectul onoarei şi reputaţiei.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, deoarece împiedică producerea efectului juridic definitiv şi general obligatoriu în cazul deciziilor prin care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unui act normativ sau a unei norme abrogatoare.7. Autorul excepţiei consideră că legiuitorul ordinar nu a făcut distincţie, la adoptarea textului legal criticat, asupra naturii actului abrogator a actului de abrogare anterior. Aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, apreciază că legiuitorul acceptă, implicit, ca actul de abrogare să fie inclusiv o decizie a Curţii Constituţionale, pentru a da eficienţă art. 147 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „(...)dispoziţiile din legile (...) în vigoare (...) constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei (...).“ În caz contrar, art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 lipseşte de efecte juridice decizia Curţii Constituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (1) şi (4) din Legea fundamentală. Interpretând sensul sintagmei „îşi încetează efectele juridice“ în sensul că dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale „ies din vigoare“, autorul excepţiei arată că în acest caz particular este vorba despre o abrogare atipică, pe care Curtea Constituţională, în îndeplinirea rolului său de legiuitor negativ, o realizează. În concret, îşi raportează susţinerile la Decizia nr. 778 din 12 mai 2009 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 147 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 nu sunt de natură să modifice efectele deciziilor Curţii Constituţionale.Totodată, Avocatul Poporului observă că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci deduce contrarietatea textelor de lege atacate prin raportare la posibila interpretare şi aplicare de către instanţele judecătoreşti. Or, problemele legate de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale nu pot fi soluţionate pe calea controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională neavând o asemenea competenţă şi nici de a completa sau modifica un text de lege.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: „(3) Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament.“14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1) şi (4), referitoare la efectul general obligatoriu şi pentru viitor al deciziilor prin care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi sau ordonanţe în vigoare.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege examinate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 decembrie 2013, Curtea a statuat că prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 nu intră în conflict cu normele cuprinse în art. 147 alin. (1) din Constituţie.16. Pentru aceasta, Curtea a reţinut, mai întâi, că Legea nr. 24/2000 are ca obiect de reglementare tehnica legislativă, adresându-se aşadar legiuitorului, iar, în particular, prevederile art. 64 alin. (3) din lege instituie reguli privind abrogarea. Astfel, regula o reprezintă interdicţia revigorării unui act normativ prin abrogarea actului abrogator al acestuia, iar excepţia de la această regulă constă în readucerea în vigoare a unui act normativ în cazul în care ordonanţele Guvernului care l-au abrogat au fost respinse prin lege de către Parlament. În continuare, Curtea a arătat că efectul specific al deciziilor Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale de abrogare dă expresie şi eficienţă - în situaţia particulară a constatării neconstituţionalităţii actului abrogator şi a lipsei intervenţiei Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - normelor constituţionale cuprinse în art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în art. 147 alin. (4) care statuează că deciziile Curţii sunt general obligatorii. În astfel de cazuri nu intervine o abrogare a unui act de abrogare anterior, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000 - dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, care constă în pierderea legitimităţii constituţionale a textului declarat neconstituţional, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât abrogarea unui text normativ.17. Curtea constată că, pentru identitate de raţiune, cele reţinute prin decizia mai sus amintită îşi menţin valabilitatea şi în această cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Virgil în Dosarul nr. 37.964/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 611/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 611 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 611/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu