Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.61 din 07.02.2017

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind procedura interpretării actelor normative, în ansamblu, precum şi, în special, ale art. 3 alin. (1) prin raportare la art. 10-24, ale art. 4, art. 10, art. 14 teza a doua, art. 16, art. 21 alin. (1) teza întâi şi ale art. 23 alin. (1) teza întâi din lege
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 219 din 30 martie 2017




1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind procedura interpretării actelor normative, obiecţie formulată de Guvernul României.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 11.120/15 noiembrie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.815A/2016.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se arată că reglementarea modalităţilor şi procedurii de interpretare a actelor normative nu poate face obiectul unei legi, întrucât activitatea de interpretare proprie emitentului normei sau celui care o aplică nu poate face obiectul unei legiferări. O asemenea lege, odată adoptată, precum în cazul de faţă, nu poate decât să legitimeze ceea ce s-a consacrat în doctrină, respectiv în teoria generală a dreptului şi în practica de interpretare a legilor şi, prin urmare, nu se poate identifica scopul pentru care a fost adoptată.4. Distincţia între diferitele tipuri de interpretare deja există: cea oficială, care este obligatorie, şi cea neoficială, care este facultativă; în acest sens, atât Codul civil, cât şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cuprind prevederi general valabile cu privire la principiile de interpretare a actelor normative sau norme privind interpretarea legală. Mai mult, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care subliniază rolul interpretativ al organelor jurisdicţionale în garantarea previzibilităţii dispoziţiilor normative în sistemele de drept continental (Hotărârea din 6 decembrie 2012, pronunţată în Cauza Michaud împotriva Franţei, paragraful 96, şi Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, paragraful 179).5. Se mai subliniază faptul că interpretarea normelor juridice rămâne un subiect de teoria generală a dreptului şi nu poate fi reglementată prin adoptarea unei legi. Mai mult, există anumite norme şi metode de interpretare necuprinse în legea criticată, aşadar, nelegiferate (spre exemplu, buna-credinţă). Astfel, Guvernul apreciază că regulile de interpretare ţin în mare măsură de un resort subiectiv care nu poate fi cuprins strict în rigorile unui act normativ, neputându-se identifica scopul şi raţiunea actului normativ şi nici conduita pe care trebuie să o urmeze destinatarii unor astfel de norme. În aceste condiţii, se constată că legea criticată aduce atingere atât principiilor constituţionale ale previzibilităţii şi clarităţii normelor, cât şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.6. A adopta un act normativ, cu caracter general, menit să acopere norme de drept care nu sunt suficient de clare, reprezintă o „legalizare" a existenţei în fondul activ al legislaţiei a unor astfel de norme, care, la rândul lor, ridică grave probleme din perspectiva Curţii de la Strasbourg.7. Se arată că legiuitorul poate adopta o lege interpretativă pentru asigurarea unui grad de previzibilitate maximă a normei juridice, caz în care adoptarea normei interpretative trebuie să parcurgă aceeaşi procedură ca aceea prin care a fost adoptată norma pe care o interpretează, devenind, astfel, incidentă procedura de elaborare şi adoptare a actelor normative interpretate.8. Sunt, în continuare, învederate aspecte care ţin de efectele interpretării oficiale şi judiciare, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa interpretării date de instanţele judecătoreşti.9. Se arată că art. 3 alin. (1) din lege încalcă art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, întrucât nesocoteşte competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti de a interpreta legea.10. Se arată că art. 4 din lege, care prevede că evenimentele legislative, precum modificarea, completarea sau suspendarea, nu pot „afecta" actele normative de interpretare, încalcă art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului, respectiv art. 108 alin. (1) din Constituţie referitor la competenţa Guvernului şi „ale altor organe ale statului" care au calitatea de a emite acte normative. Se susţine că o lege nu poate limita aceste competenţe ale autorităţilor publice anterior menţionate, stabilirea unei asemenea interdicţii echivalând cu o adăugare la Constituţie.11. Se apreciază că norma cuprinsă la art. 16 din lege încalcă art. 61 alin. (1) din Constituţie, întrucât limitează competenţa Parlamentului în funcţie de criteriul aducerii unor modificări/completări în procedura parlamentară, neţinând cont de faptul că, în ambele situaţii, aprobarea este rezultatul voinţei Parlamentului.12. Se arată că art. 10 teza a doua din lege încalcă art. 65 alin. (2) lit. a)-j) din Constituţie, întrucât prevede adoptarea legilor de interpretare în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, deşi textul constituţional sau Regulamentul celor două Camere ale Parlamentului nu reglementează posibilitatea adoptării unor asemenea legi în şedinţă comună. De asemenea, art. 10 este contrar art. 74 alin. (1) din Constituţie, întrucât acordă iniţiativă legislativă Avocatului Poporului în condiţiile în care textul constituţional de referinţă nu prevede un asemenea drept; mai mult, se creează chiar o confuzie între dreptul de iniţiativă legislativă al cetăţenilor, reglementat de art. 74 din Constituţie, şi dreptul „de sezină" al cetăţenilor în legătură cu interpretarea normei.13. Se susţine că art. 14 teza a doua din lege încalcă art. 77 din Constituţie, întrucât limitează sfera actelor normative privitoare la care Preşedintele României poate solicita reexaminarea, din moment ce legile interpretative nu pot face obiectul unei cereri de reexaminare.14. Se arată că art. 21 alin. (1) din lege încalcă art. 102 alin. (1) din Constituţie, întrucât din modul său de reglementare rezultă că, odată sesizat, ministerul vizat este obligat să emită un proiect de act normativ de interpretare, iar Guvernul are obligaţia să îl adopte. Întrucât aceeaşi obligaţie incumbă autorităţilor administraţiei publice locale, se apreciază că pentru aceleaşi motive art. 23 alin. (1) din lege încalcă art. 120 alin. (1) din Constituţie, dar şi alte principii pe baza cărora funcţionează administraţia în general.15. Se mai învederează faptul că legea criticată, prin formularea sa vagă, neclară, confuză şi imprecisă, încalcă art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, fiind calificată, în consecinţă, ca având un caracter impredictibil.16. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.17. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii privind procedura interpretării actelor normative sunt neconstituţionale.18. Se arată că introducerea „posibilităţii de emitere a noi acte normative cu aceeaşi forţă juridică de interpretare a actelor normative" induce posibilitatea de modificare a normelor juridice prin reinterpretarea lor legală, ceea ce afectează grav previzibilitatea şi coerenţa legislaţiei, iar posibilităţile de modificare a normelor legale cresc exponenţial, cu înfrângerea principiilor constituţionale şi convenţionale privind previzibilitatea şi stabilitatea legislaţiei.19. Se arată că, potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, autoritatea legislativă emite legi, executivul le pune în executare, iar puterea judecătorească asigură interpretarea legilor. Or, prin legea criticată interpretarea legilor este realizată de către oricare dintre cele trei puteri, ceea ce reprezintă o imixtiune nepermisă în atribuţiile autorităţii judecătoreşti. Mai mult, conform dispoziţiilor legii criticate, interpretarea legii poate fi solicitată şi în cazul aplicării diferite în situaţii identice, ceea ce reprezintă de fapt obiectul recursului în interesul legii, atribut exclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consacrat constituţional prin art. 126 alin. (3).20. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 65 alin. (2) lit. a)-j) coroborat cu lit. k) din Constituţie, se arată că activitatea Camerelor este stabilită prin art. 65 din Constituţie, aceasta desfăşurându-se de regulă prin şedinţe separate. Cazurile în care Camerele îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune sunt stabilite în mod expres de alin. (2) al textului constituţional, respectiv de Regulamentele Camerelor. Or, prin art. 10 teza a doua din lege, potrivit cărora cele două Camere decid în şedinţă comună asupra solicitării de interpretare, se prevede un nou caz de lucru în şedinţe comune. Astfel, printr-o dispoziţie a unei legi ordinare se adaugă la Constituţie şi la Regulamentul propriu al Camerelor.21. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 61 şi art. 108 alin. (1), respectiv art. 102 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din Constituţie, se arată că legile de interpretare reprezintă, de fapt, o nouă categorie de legi, pe lângă cele organice şi ordinare prevăzute de art. 73 din Constituţie, şi reprezintă atribuţii noi în sarcina Parlamentului, neprevăzute în dispoziţiile constituţionale; în mod similar, obligaţia miniştrilor de resort şi a administraţiei centrale şi locale de a emite acte de interpretare reprezintă o adăugire la prevederile constituţionale care stabilesc atribuţiile acestora.22. Referitor la încălcarea art. 74 alin. (1) din Constituţie, se arată că reglementarea subiectelor dreptului de sezină în privinţa iniţierii procedurii de interpretare a legilor, ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă reprezintă, de fapt, o stabilire a unui drept de iniţiativă legislativă, având în vedere că actul de interpretare are aceeaşi forţă juridică cu actul pe care îl clarifică. Or, art. 10 şi art. 17 din lege nominalizează Avocatul Poporului printre subiectele dreptului de sezină, deşi nu este prevăzut în textul constituţional care reglementează iniţiativa legislativă, reprezentând, aşadar, o încălcare a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie.23. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 77 din Constituţie, se arată că art. 14 teza a doua din lege introduce o limitare supraconstituţională care împiedică Preşedintele României să solicite prin cererea de reexaminare să se dea o altă interpretare normelor juridice la care se referă legea de interpretare, ceea ce este contrar textului constituţional antereferit.24. Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.25. La termenul de judecată fixat pentru data de 18 ianuarie 2017, Curtea, având în vedere cererile de amânare a dezbaterilor asupra cauzei, a amânat dezbaterea pentru data de 9 februarie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.27. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea privind procedura interpretării actelor normative. Analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al controlului îl constituie, în realitate, legea în ansamblu, precum şi, în special, prevederile art. 3 alin. (1), prin raportare la art. 10-24, ale art. 4, art. 10, art. 14 teza a doua, art. 16, art. 21 alin. (1) teza întâi şi ale art. 23 alin. (1) teza întâi din lege, care au următorul cuprins:Art. 3 alin. (1): „(1) Pot fi interpretate dispoziţiile din actele normative în vigoare sesizate ca fiind neclare sau aplicate diferit în situaţii identice.";

Art. 4: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actele normative de interpretare nu pot fi modificate şi/sau completate, respectiv suspendate. De asemenea, de la actul normativ de interpretare nu se pot face derogări sau excepţii.
(2) Norma/actul normativ de interpretare poate fi abrogată/abrogat numai o dată cu norma/actul normativ pe care o/îl interpretează.";

Art. 10: „Interpretarea legii poate fi solicitată Parlamentului, motivat, de către deputaţi şi senatori, Guvern, Avocatul Poporului, precum şi de către cetăţenii care îşi exercită dreptul la iniţiativă legislativă în condiţiile art. 74 din Constituţia României, republicată. Solicitarea trebuie să indice, în mod obligatoriu, textul în vigoare, respectiv alineatul, articolul, numărul şi titlul legii care se doreşte a fi interpretată, cu precizarea numărului şi a datei monitorului oficial în care a fost publicată şi se transmite, în format electronic şi în formă scrisă, celor două Camere ale Parlamentului, care decid în şedinţă comună.";

Art. 14 teza a doua: „Preşedintele României are dreptul, înainte de a promulga legea, să solicite ambelor Camere, printro cerere motivată, o nouă deliberare asupra legii de interpretare sau a unor articole din lege. Prin cererea de reexaminare nu se poate solicita să se dea o altă interpretare normelor juridice la care se referă legea de interpretare."; Art. 16: „(1) Interpretarea ordonanţelor simple, a celor emise în temeiul unei legi de abilitare şi a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, denumite în continuare ordonanţe, se face de către Parlament sau de către Guvern, după aprobarea acestora prin lege. (2) Textele ordonanţelor aprobate de Parlament fără modificări sunt interpretate de Guvern, printr-o ordonanţă de interpretare.(3) Textele ordonanţelor modificate şi/sau completate printro lege se interpretează de Parlament. Prevederile capitolului II se aplică în mod corespunzător.";

Art. 21 alin. (1) teza întâi: „(1) Hotărârile Guvernului, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau de autorităţile administrative autonome se interpretează de emitent, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data solicitării.";

Art. 23 alin. (1) teza întâi: „(1) Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale se interpretează de emitent, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data solicitării."28. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) în componentele sale referitoare la calitatea legii şi la stabilitatea raporturilor juridice, art. 62 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 65 alin. (2) privind şedinţele Camerelor, art. 74 alin. (1) privind iniţiativa legislativă, art. 77 privind promulgarea legii, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 108 alin. (1) privind actele Guvernului, art. 120 alin. (1) privind principiile de bază ale administraţiei publice locale şi ale art. 126 alin. (3) privind instanţele judecătoreşti. 29. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: Art. 3 alin. (1): „(1) Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, senatorilor sau cetăţenilor, în cadrul exercitării dreptului la iniţiativă legislativă, la elaborarea şi adoptarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, precum şi la elaborarea şi adoptarea actelor normative ale celorlalte autorităţi cu asemenea atribuţii.";

Art. 6 alin. (1): „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.";

Art. 13 lit. a): „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: a)proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;". (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate30. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de primul-ministru. (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate(2.1) Derularea procesului legislativ 31. Propunerea legislativă a fost iniţiată de şapte deputaţi şi înregistrată la Senat pe 30 iunie 2015. Consiliul Legislativ a emis Avizul favorabil nr. 1.029/1 octombrie 2015, iar Guvernul, în punctul său de vedere nr. 176 din 4 februarie 2016, a precizat că nu susţine propunerea legislativă. Comisia sesizată în fond, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, a adoptat la 1 martie 2016 un raport de respingere a propunerii legislative. La data de 21 martie 2016, Senatul a respins legea [88 voturi pentru, 4 împotrivă şi 1 abţinere]. 32. La Camera Deputaţilor, Comisia sesizată în fond, respectiv Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a adoptat la data de 27 iunie 2016 un raport de admitere cu 32 de amendamente. La data de 7 noiembrie 2016, legea a fost adoptată [177 voturi pentru, 0 împotrivă, 0 abţineri]. 33. La data de 14 noiembrie 2016, Guvernul a sesizat, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. (2.2) Modificări legislative preconizate 34. În esenţă, legea criticată îşi propune să normativizeze, pe de o parte, definiţia, obiectul şi metodele de interpretare (capitolul I), iar, pe de altă parte, procedura adoptării actelor normative de interpretare de către legiuitorul originar sau delegat, precum şi de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale (capitolele II-V). (2.3) Critici de neconstituţionalitate privind art. 3 alin. (1) din lege 35. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 3 alin. (1) din lege prin raportare la art. 10-24, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate pune la îndoială necesitatea interpretării autentice faţă de interpretarea realizată de la caz la caz de către instanţele judecătoreşti, în sensul că numai acestea din urmă pot stabili interpretarea/conţinutul normei. În consecinţă, se apreciază că interpretarea autentică realizată de legiuitor/legiuitorul delegat/autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, prevăzută de art. 10-24 din lege, este contrară art. 1 alin. (4) privind principul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii din Constituţie. 36. În ceea ce priveşte actele normative de reglementare primară, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, legiuitorul are îndrituirea constituţională de a adopta acte normative de interpretare. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 30, a statuat că nicio dispoziţie a Constituţiei nu interzice adoptarea unei legi interpretative, adică a unei legi care să nu aducă elemente novatoare faţă de legea interpretată, astfel încât Parlamentul pe calea acestui procedeu legislativ poate realiza o interpretare oficială şi autentică a legii interpretate. Aceasta este un act legislativ care este adoptat fie pentru a explicita o lege interpretabilă/neclară, imprecisă, lipsită de previzibilitate în sensul precizării/desluşirii voinţei legiuitorului, fie pentru a pune capăt interpretării constante pe care autorităţile administrative sau judiciare o dau unei legi, în contradicţie cu intenţia şi cu scopul în care legiuitorul adoptase legea, ipoteză în care se poate ajunge la încetarea sau modificarea unei practici administrative sau judiciare, inclusiv a efectelor deciziei pronunţate pentru unificarea practicii judiciare sau pentru dezlegarea unor probleme de drept [a se vedea în acest sens şi art. 69 alin. (2) din Legea nr. 24/2000]. Cert este faptul că legea interpretativă este un procedeu care trebuie utilizat cu mare precauţie, adoptarea ei fiind, prin ea însăşi, o măsură care denotă un caracter excepţional al unui atare act normativ. Acceptându-se posibilitatea adoptării unei legi de interpretare înseamnă, pe de o parte, că Parlamentul nu încalcă competenţele puterii executive sau judecătoreşti, fiind din această perspectivă respectate prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, iar, pe de altă parte, că efectele pe care legea interpretativă le produce sunt pentru viitor, trebuind a fi făcută distincţia între facta praeterita, pendentia şi futura, numai în acest fel putânduse adapta conceptul de lege interpretativă în sistemul nostru constituţional de după 1991. 37. Prin urmare, Curtea a acceptat competenţa Parlamentului de a adopta o lege interpretativă şi pentru aceleaşi raţiuni, atunci când Guvernul acţionează în virtutea delegării legislative, considerentele de mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis în privinţa ordonanţelor interpretative [ordonanţe date în baza unei legi speciale de abilitare/ordonanţe de urgenţă]. Este de reţinut şi faptul că organul care are competenţa de a controla caracterul veritabil interpretativ al legii interpretative şi că interpretarea aleasă se plasează în limitele Constituţiei este Curtea Constituţională, aşadar, o altă autoritate faţă de cea care este chemată să aplice nemijlocit legea. Legea interpretativă este luată în considerare de către instanţa constituţională în vederea determinării şi evaluării înţelesului normei interpretate în cadrul controlului de constituţionalitate a acesteia din urmă, astfel încât, în acest caz, soluţia de neconstituţionalitate sau, dimpotrivă, de constituţionalitate va viza norma iniţială, în interpretarea dată de legiuitor. De asemenea, legea interpretativă se impune în mod obligatoriu atât autorităţilor administraţiei publice centrale/locale, cât şi instanţelor judecătoreşti şi altor autorităţi, după caz. 38. În ceea ce priveşte actele normative de reglementare secundară emise de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, se ridică problema competenţei acestora de a emite ele însele acte administrative normative cu caracter interpretativ. În esenţă, normele de reglementare secundară sunt emise pentru organizarea executării legii [hotărârile Guvernului], în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului [la nivel central, spre exemplu, ordinele/instrucţiunile miniştrilor, art. 77 din Legea nr. 24/2000] sau pentru reglementarea unor activităţi de interes local cu luarea în considerare a legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior [la nivel local, hotărârile consiliilor locale/judeţene, dispoziţiile prefectului/primarului - art. 80 şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000]. Curtea reţine că aceste acte administrative, având în vedere că prin natura lor autorităţile administraţiei publice centrale sau locale sunt chemate să aplice actele de reglementare primară, realizează ele însele o primă operaţiune de interpretare a actului de nivel superior şi, prin urmare, se ridică problema dacă este legitimă o acţiune a administraţiei [fie ea centrală sau locală] de a mai realiza o interpretare chiar a actului de interpretare a actului de nivel superior. 39. Curtea constată că, în măsura în care există neajunsuri în modul de formulare a actelor normative, autorităţile administraţiei publice pot emite acte de modificare sau completare a acestora, din moment ce nici actele administrative normative [interpretate sau de interpretare] nu produc efecte pentru trecut. Mai mult, în activitatea lor, aceste autorităţi pot îmbrăţişa o anumită interpretare a acestora, fără a fi nevoie de formalizarea acesteia într-un act administrativ normativ interpretativ de sine stătător, interpretare care este supusă, prin prisma actului administrativ asupra căruia poartă procesul de interpretare, controlului instanţei de contencios administrativ. Este incontestabil că pentru buna desfăşurare a activităţii administraţiei se pot emite diverse acte interne care modulează acţiunea acesteia şi care vădesc o anumită interpretare care se dă actului administrativ normativ; în acelaşi sens, se încadrează şi actele administrative unilaterale cu caracter individual, care la rândul lor pun în discuţie o anumită interpretare a normei. 40. Prin urmare, în accepţiunea legii criticate, din punct de vedere normativ, conţinutul normei administrative originare poate fi clarificat, pe lângă actele normative completatoare sau modificatoare, prin acte normative de interpretare. 41. Reţinând că activitatea de clarificare a conţinutului actului administrativ normativ poate fi realizată prin norme interpretative, completatoare sau modificatoare, Curtea urmează să analizeze incidenţa acestora în procesul de aplicare a actelor administrative normative. În acest sens, Curtea observă că, în prezent, o aplicare neunitară a unui act administrativ normativ poate fi corectată prin acţiunea instanţelor judecătoreşti [în cazul practicii judiciare neunitare fiind reglementat recursul în interesul legii] cu efect ex tunc [anularea actului administrativ] sau prin acte administrative normative modificatoare/completatoare, cu efect ex nunc. Utilitatea actului administrativ interpretativ se observă doar în situaţia aplicării lui, respectiv numai în cazul procedurilor administrative sau litigiilor pendinte, întrucât acestea se aplică, în mod obligatoriu, şi situaţiilor pendinte, pe când actele normative originare [de modificare/completare a actului de bază] nu se aplică întotdeauna acestor situaţii, aceasta depinzând de specificul şi conţinutul normei. De asemenea, Curtea mai reţine că actul administrativ interpretativ, fiind supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, poate fi infirmat chiar de către instanţele judecătoreşti dacă acesta nu respectă conţinutul normativ al actului interpretat. Însă, dacă îl respectă, el se impune în mod obligatoriu instanţelor judecătoreşti care nu se pot îndepărta de la conţinutul său. Astfel, actul administrativ interpretativ, chiar dacă are putere numai pentru viitor, nu se identifică, prin prisma efectelor în procesul de aplicare a actelor administrative normative, cu un nou act administrativ ce poate fi emis ca normă modificatoare/completatoare. 42. Curtea reţine, însă, că administraţia îşi poate modula activitatea prin mijloace specifice care să ducă la o interpretare unitară a normei administrative, fără a fi necesară formalizarea acesteia într-un act normativ interpretativ, iar interpretarea oficială judiciară, de la caz la caz, este un remediu nu numai suficient, dar şi efectiv pentru a impune o anumită interpretare ce se poate aduce normei administrative respective. Dacă administraţia consideră că instanţele judecătoreşti au îmbrăţişat o interpretare diferită de intenţia sa, poate modifica/completa norma respectivă cu efecte pentru viitor şi cu respectarea actelor supraordonate nivelului respectiv. Este un sistem normativ suplu care nu cuprinde elemente de natură să destabilizeze întregul angrenaj al administraţiei. A introduce în această paradigmă normativistă şi noţiunea de normă interpretativă ar însemna o relativizare a mecanismului anterior menţionat, cu efecte incerte asupra securităţii raporturilor juridice. Aceste acte sunt oricum caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 şi 94, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 47), iar, a mai adăuga categoria actelor administrative de interpretare, ar însemna accentuarea acestei situaţii. 43. Prin urmare, luând în considerare multitudinea de subiecte de drept titulare ale dreptului de a emite astfel de acte administrative de interpretare, aspect coroborat cu posibilitatea apariţiei unor interpretări chiar neunitare a dispoziţiilor art. 3 din legea criticată [care normativizează situaţiile în care se pot emite acte interpretative, situaţii care au o generalitate destul de mare din punctul de vedere al formulării acestor dispoziţii legale] şi cu posibilitatea emiterii de către aceste autorităţi a unor acte administrative neclare/generale/imprecise pentru a putea fi interpretate în funcţie de anumite circumstanţe, ceea ce poate dubla activitatea normativă a autorităţilor administraţiei publice, Curtea constată că art. 3 alin. (1) raportat la art. 20-24 din lege referitoare la introducerea competenţei autorităţilor administrative de a emite acte administrative normative interpretative încalcă principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la stabilitatea raporturilor juridice statornicite în baza actului interpretat. 44. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că cele susţinute de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate referitor la faptul că art. 3 alin. (1), prin raportare la art. 10-19 din lege, încalcă art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie şi că nesocoteşte competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti de a interpreta legea nu pot fi reţinute, aşadar, în privinţa actelor normative de reglementare primară cu caracter interpretativ. În schimb, cu privire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) prin raportare la art. 20-24 din lege, Curtea constată că acestea încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie [principiul legalităţii şi cel al securităţii raporturilor juridice] şi, în aceste condiţii, critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Constituţie nu mai trebuie analizată. 45. În continuare, având în vedere neconstituţionalitatea astfel constatată, Curtea urmează, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate", să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi cu privire la art. 6 din lege, text care nu poate fi disociat de art. 3 alin. (1) prin raportare la art. 20-24 din lege. Art. 6 din lege prevede că este oficială interpretarea făcută de un organ de stat aparţinând puterii legislative, executive şi judecătoreşti, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, iar autoritatea care a adoptat norma legală este competentă să facă şi interpretarea ei oficială, caz în care interpretarea oficială se numeşte autentică; acest text legal constituie o dispoziţie normativă cu caracter general dezvoltată în capitolele II, III, IV şi V ale legii şi, prin urmare, este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin prisma faptului că se referă la interpretarea autentică realizată de un organ de stat aparţinând puterii executive, pe când în sensul celor de mai sus, interpretarea poate viza numai actele de reglementare primară emise de executiv [ordonanţe/ordonanţe de urgenţă]. De asemenea, art. 6 din lege încalcă art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 124 din Constituţie, în sensul că recunoaşte posibilitatea puterii judecătoreşti de a emite acte normative interpretative. Mai exact, obiectul legii, astfel cum este configurat la art. 1 din lege, fiind în sine echivoc, se referă la procedura de interpretare a actelor normative, dar nu şi la regulile/metodele de interpretare. Astfel, în timp ce metodele de interpretare şi caracterul oficial al interpretării date vizează orice interpretare realizată de un organ de stat, procedura de interpretare a actelor normative poate viza numai organele care au competenţa de a emite ele însele acte normative. Prin urmare, în mod firesc se înţelege că sfera de reglementare a legii vizează numai autorităţile publice care au competenţa de a emite acte normative. Or, întrucât puterea judecătorească cuprinde numai sistemul instanţelor judecătoreşti [nu se referă la întreaga autoritate judecătorească, autoritate care mai cuprinde Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii], în privinţa acestora nu se poate reglementa o procedură a interpretării actelor normative din moment ce instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a genera ele însele norme juridice. Prin urmare, în condiţiile în care obiectul legii este ambiguu, vizând procedura de interpretare a actelor normative, referirea în cadrul legii la instanţele judecătoreşti ar duce la calificarea acestora drept organe de stat care au competenţa de a adopta acte normative, ceea ce încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 124 din Constituţie. 46. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, atât în componenta sa referitoare la stabilitatea raporturilor juridice, cât şi în cea referitoare la calitatea legii, prin raportare la art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 52 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 [cu privire la importanţa stabilirii obiectului reglementării în economia actului normativ, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 89, sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23] şi art. 124 din Constituţie. (2.4) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 4 din lege 47. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 din lege, text care prevede că evenimentele legislative, precum modificarea, completarea sau suspendarea, nu pot „afecta" actele normative de interpretare, Curtea constată că o atare soluţie legislativă este în concordanţă cu art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 61 alin. (1), respectiv art. 108 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu este de conceput ca unul şi acelaşi organ emitent să dea două interpretări succesive - eventual diferite - aceleiaşi norme. Interpretarea autentică este o acţiune unică şi are drept finalitate precizarea voinţei legiuitorului de la momentul adoptării normei. Or, însăşi legiuitorul nu se poate contrazice în sensul că, de fapt, ar fi avut în vedere o altă interpretare a normei. Legea de interpretare nu este şi nu poate fi o opţiune de la un anumit moment dat al Parlamentului/Guvernului, ci o acţiune legislativă unică prin care este relevat, cu caracter obligatoriu, sensul normei supuse interpretării. Aşadar, în cauză, Curtea reţine că norma legală criticată nu consacră nicio limitare a competenţei legiuitorului primar sau delegat în privinţa activităţii sale generatoare de norme, ci normativizează un corolar firesc al actului de interpretare autentică realizat de acesta. Dacă Parlamentul/Guvernul, din considerente de oportunitate legislativă, optează pentru o îndepărtare de la acea interpretare, care de la data intrării în vigoare face corp comun cu norma interpretată, înseamnă că, în realitate, trebuie să adopte o nouă normă [modificatoare sau completatoare] a celei de bază. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului, respectiv art. 108 alin. (1) din Constituţie referitor la competenţa Guvernului în componenta sa referitoare la emiterea ordonanţelor. (2.5) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 10 din lege 48. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 10 din lege, în sensul că este contrar art. 74 alin. (1) din Constituţie, întrucât acordă iniţiativă legislativă Avocatului Poporului în condiţiile în care textul constituţional de referinţă nu prevede un asemenea drept, Curtea constată că acestea sunt întemeiate. Actul normativ adoptat în procedura de legiferare de către Parlament este legea, astfel că, indiferent de obiectul ei, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine numai subiecţilor strict enumeraţi la art. 74 din Constituţie [deputaţi, senatori, Guvern, cetăţeni - aşadar, iniţiativă parlamentară, guvernamentală şi cetăţenească]. Mai mult, organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului ţine de domeniul de reglementare al legii organice [art. 58 alin. (3) din Constituţie]; or, legea analizată este una ordinară. 49. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la faptul că art. 10 teza a doua din lege încalcă art. 65 alin. (2) lit. a)-j) din Constituţie, întrucât prevede adoptarea legilor de interpretare în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, Curtea constată că aceasta este întemeiată. Prin Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, Curtea a statuat în mod expres asupra faptului că legea de interpretare, sub aspectul dezbaterii ei în şedinţă comună/separată a celor două Camere ale Parlamentului, trebuie să urmeze procedura avută în vedere în privinţa legii interpretate. Cu alte cuvinte, dacă o lege care reglementează în materie penală a fost adoptată, potrivit art. 65 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, în şedinţe separate ca lege organică, legea de interpretare a acesteia trebuie să urmeze aceeaşi procedură. Este o aplicare în procedura parlamentară a regulii accesorium sequitur principale. Prin urmare, Curtea reţine încălcarea art. 65 din Constituţie, în ansamblul său. 50. Prin prisma art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să îşi extindă controlul de constituţionalitate cu privire la art. 11 din lege, care la rândul său este neconstituţional, încălcând art. 65 din Constituţie prin referirea tale quale la Birourile permanente ale celor două Camere. De asemenea, Curtea reţine neconstituţionalitatea acestui text legal şi în raport cu art. 64 alin. (1) din Constituţie referitor la obiectul Regulamentului Camerelor Parlamentului, procedura parlamentară în privinţa adoptării legii de interpretare neputând face obiectul de reglementare a unei legi, ci a regulamentului Camerelor [mutatis mutandis, a se vedea Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 32, sau Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragrafele 30-32]. 51. Tot prin prisma art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că art. 12, 13 şi 15 sunt neconstituţionale, întrucât, pe de o parte, acestea dublează unele prevederi cuprinse în Legea nr. 47/1992 [spre exemplu, art. 11 din lege dublează art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992], iar, pe lângă faptul că dublează Legea nr. 47/1992, aceste dispoziţii legale cuprind reglementări distincte - chiar derogatorii [spre exemplu, art. 13 alin. (2) sau (4) din lege] - în privinţa Curţii Constituţionale faţă de cele prevăzute de Legea nr. 47/1992; or, organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se face prin legea sa organică [art. 142 alin. (5) sau art. 146 lit. l) din Constituţie], şi nu prin alte legi precum cea de faţă, care, pe lângă faptul că nu normează organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, are şi caracter ordinar. 52. În consecinţă, dispoziţiile art. 12, 13 şi 15 din lege sunt contrare art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii cu referire la evitarea paralelismelor legislative, precum şi art. 73 alin. (3) lit. t) coroborat cu art. 142 alin. (5) şi art. 146 lit. l) din Constituţie cu referire la reglementarea organizării/procedurii/funcţionării Curţii Constituţionale prin legea organică a acesteia. Toate acestea se aplică mutatis mutandis şi art. 19 din lege, care, conţinând o normă de trimitere la art. 15 din lege, încalcă la rândul său aceleaşi prevederi constituţionale. 53. Obiter dictum, Curtea subliniază că legiuitorul nu poate limita controlul de constituţionalitate în sensul că instanţa constituţională nu ar putea constata ea însăşi neconstituţionalitatea legii de interpretare pe motiv că nu respectă conţinutul normativ al legii interpretate [examen pe care Curtea îl efectuează având în vedere, ca norme de referinţă, art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 61 alin. (1) din Constituţie - a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 30]. (2.6) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 14 teza a doua din lege 54. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 14 teza a doua din lege, prin prisma încălcării art. 77 din Constituţie, întrucât ar limita sfera actelor normative referitoare la care Preşedintele României poate solicita reexaminarea din moment ce legile interpretative nu pot face obiectul unei cereri de reexaminare, Curtea constată că acestea sunt întemeiate. 55. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că, din examinarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 77 alin. (2), „rezultă că Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa ori pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 26]. 56. În consecinţă, Curtea reţine că textul Constituţiei nu limitează cererea de reexaminare a Preşedintelui României sub aspectul motivelor pe care acesta le poate invoca, aceasta circumscriindu-se atât motivelor de oportunitate, cât şi celor de constituţionalitate. De asemenea, analizând art. 14 din lege, Curtea observă că cele două teze ale sale sunt contradictorii, întrucât, deşi Preşedintele are posibilitatea de a solicita Parlamentului o nouă deliberare asupra legii de interpretare, nu poate solicita Parlamentului să dea o nouă interpretare a acesteia, aspect care pune în discuţie şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii. 57. Desigur, Preşedintele nu se poate substitui Parlamentului din punct de vedere decizional, însă, nu i se poate interzice ca în cazul în care observă o necorelare între textul interpretat şi cel de interpretare, să nu poată sesiza Parlamentul cu privire la acest aspect. Or, întrucât prin legea criticată sunt aduse limitări în privinţa sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 77 din Constituţie, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudenţa instanţei constituţionale, Curtea constată că art. 14 teza a doua din lege încalcă art. 77 alin. (2) din Constituţie. (2.7) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 16 din lege 58. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 16 din lege, în sensul că acesta încalcă art. 61 alin. (1) din Constituţie, întrucât limitează competenţa Parlamentului în funcţie de criteriul aducerii unor modificări/completări în procedura parlamentară, neţinând cont de faptul că, în ambele situaţii, aprobarea este rezultatul voinţei Parlamentului, Curtea constată că acestea sunt întemeiate. 59. Curtea apreciază că legiuitorul, partajând competenţa Parlamentului şi Guvernului în privinţa adoptării actelor normative de interpretare a ordonanţelor/ordonanţelor de urgenţă, a optat pentru un criteriu greşit prin prisma naturii juridice a ordonanţei şi a legii de aprobare/respingere a acesteia. Din analiza art. 16 din lege, Curtea observă că, în concepţia legii, ordonanţa/ordonanţa de urgenţă neaprobată încă nu poate fi supusă unui act de interpretare autentic din partea Guvernului, ceea ce este contrar art. 108 alin. (1) şi art. 115 din Constituţie. De altfel, se poate observa că legea este contradictorie din acest punct de vedere, cu alte cuvinte recunoaşte Parlamentului competenţa de a emite legi interpretative, iar Guvernului competenţa de a emite hotărâri interpretative şi ordonanţe interpretative numai în privinţa ordonanţelor aprobate prin legi de Parlament, fără modificări sau completări, în condiţiile în care până şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au posibilitatea, în optica legii, de a emite acte normative de interpretare, dar nu şi Guvernul în privinţa ordonanţei neaprobate încă. În consecinţă, nu există niciun temei constituţional care să excludă competenţa Guvernului de a emite ordonanţe interpretative în privinţa ordonanţelor care nu au fost încă aprobate de Parlament. De altfel, în dreptul pozitiv, Curtea reţine că a fost adoptată chiar o ordonanţă de urgenţă interpretativă a unei ordonanţe de Guvern, emise în baza art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, înainte ca acest din urmă act să fi fost aprobat prin lege de Parlament [a se vedea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru interpretarea unor prevederi legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 4 septembrie 2014, raportat la art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 6 august 2014]. 60. De asemenea, art. 16 din lege este neconstituţional şi prin prisma criteriului ales de legiuitor cu privire la organul competent să emită acte normative de interpretare a unei ordonanţe aprobate prin lege. Potrivit jurisprudenţei Curţii, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, sau Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015, paragraful 27]. Cu alte cuvinte, ordonanţa îşi pierde caracterul de act mixt [act administrativ prin prisma emitentului/act legislativ prin prisma conţinutului său] şi devine lege. 61. În ceea ce priveşte conceptul de „lege", Curtea, prin Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, a reţinut că acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării", cu prevederile art. 76, 77 şi 78 din aceasta, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea a reţinut că, elaborând astfel de acte normative, autoritatea executivă exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material. 62. De asemenea, Curtea a reţinut că ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, sub aspect material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii. Mai mult, potrivit art. 115 alin. (3) din Legea fundamentală, „dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative", iar, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, ordonanţele de urgenţă „cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printro lege (...)" [Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 63]. 63. Prin urmare, o lege nu poate fi interpretată - autentic - printr-un act normativ care emană de la un organ administrativ care exercită el însuşi o competenţă prin atribuire. De aceea, art. 16 din lege este contrar art. 61 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Curtea mai reţine că, în condiţiile constatării neconstituţionalităţii art. 16 din lege, art. 17 şi 18 din lege trebuie, în mod evident, corelate cu această soluţie a Curţii. (2.8) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 21 alin. (1) teza întâi şi art. 23 alin. (1) teza întâi din lege 64. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 21 alin. (1) teza întâi şi art. 23 alin. (1) teza întâi din lege, prin care se arată că din conţinutul lor normativ ar rezulta că, odată sesizat, organul administrativ vizat este obligat să emită un proiect de act normativ de interpretare, ceea ce ar duce la încălcarea art. 102 alin. (1), respectiv art. 120 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că acestea nu pot fi supuse analizei sale în condiţiile în care a constatat deja neconstituţionalitatea art. 3 alin. (1) prin raportare la art. 20-24 din lege. (2.9) Criticile de neconstituţionalitate privind legea în ansamblu 65. În condiţiile în care Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) prin raportare la art. 20-24, precum şi ale art. 6, 10, 11, 12, 13, 14 teza a doua, art. 15, 16 şi 19 din Legea privind procedura interpretării actelor normative, a necesităţii corelării art. 17 şi 18 din lege cu soluţia de neconstituţionalitate privind art. 16 din lege, se ridică problema respectării art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 51 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „Conţinutul proiectului de act normativ se sistematizează în următoarea ordine de prezentare a ideilor: a)dispoziţii generale sau principii generale; b)dispoziţii privind fondul reglementării; c)dispoziţii tranzitorii; d)dispoziţii finale."66. Or, constatându-se neconstituţionalitatea procedurii de interpretare a legilor pe motiv că această procedură ţine de regulamentele parlamentare, a procedurii de interpretare a legilor de aprobare a ordonanţelor, care la rândul ei ţine de regulamentele parlamentare, precum şi a procedurii de interpretare a actelor administrative normative, pe motiv că o atare procedură contravine în sine art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea observă că obiect de reglementare unic al legii ar deveni definirea metodelor de interpretare, astfel cum aceasta a fost realizată la art. 7-9 ale legii. Or, obiectul reglementării astfel cum este definit la art. 1 din lege [a se vedea şi art. 52 din Legea nr. 24/2000] şi menţionat în titlul legii [cu privire la importanţa acestuia, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 89, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 28] se referă la procedura interpretării actelor normative, nu şi la metodele de interpretare. Acestea, deşi reprezintă elemente componente ale părţii dispozitive a actului normativ, nu pot forma obiect exclusiv al unei legi, dispoziţiile generale având rolul de a orienta întreaga reglementare, de a determina obiectul şi principiile acesteia, şi nu de a deveni ele însele dispoziţii de fond ale actului normativ în sensul art. 53 din Legea nr. 24/2000. 67. Prin urmare, întrucât dispoziţiile legale ce ţin de fondul reglementării au fost constatate ca fiind neconstituţionale, şi anume procedura de elaborare şi adoptare a actelor normative interpretative, rezultă, în mod firesc, concluzia irefragabilă potrivit căreia legea, în sine, nu mai poate reglementa doar dispoziţii generale sau principii generale. Practic, dispare unul dintre elementele fundamentale ale legii, ea nemaiputând reglementa relaţiile sociale care transpar încă din titlul şi obiectul său, redactate la rândul lor într-un mod deficitar, având în vedere conţinutul normativ concret al actului normativ analizat. Or, o lege care cuprinde numai principii generale, respectiv, în cauza de faţă, definirea metodelor de interpretare, nu se înscrie în conceptul de lege pe care Curtea l-a definit prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, potrivit căreia „legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia", astfel că nu justifică o existenţă normativă de sine stătătoare a unei asemenea legi. 68. În consecinţă, legiuitorul nu poate adopta un act normativ de bază având ca obiect de reglementare numai metodele de interpretare, întrucât acestea nu pot avea o existenţă izolată sau singulară, ele relevându-şi raţiunea normativă doar dacă sunt integrate într-un act normativ al cărui conţinut vizează regulile/principiile şi metodele de interpretare. Prin urmare, legiuitorul, dacă apreciază necesar ca totuşi din punct de vedere normativ să le conceptualizeze, le poate reglementa într-un articol distinct în cuprinsul Legii nr. 24/2000. De asemenea, Curtea reţine că şi în lipsa normativizării exprese a acestora, ele se impun cu aceeaşi forţă şi valoare, întrucât metodele de interpretare nu depind de o existenţă normativă în sine, ele fiind operaţiuni raţionale, şi nu dispoziţii normative. Curtea a subliniat prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, că „interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative". 69. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă încălcarea cerinţelor de calitate a legii privesc legea în substanţa şi în integralitatea sa, Curtea va constata neconstituţionalitatea legii în ansamblul său [Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 49]. De asemenea, atunci când, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, Curtea a constatat neconstituţionalitatea unei legi în ansamblul său, pronunţarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări. Prin urmare, opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o obiecţie de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea din nou a tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Reexaminarea, mai exact punerea de acord a deciziei, se aplică numai atunci când Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale acesteia, şi nu atunci când neconstituţionalitatea vizează actul normativ în ansamblul său, în caz contrar încălcându-se art. 147 alin. (2) din Constituţie [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragrafele 45-48, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 50]. 70. În cauza de faţă, Curtea constată că viciile de neconstituţionalitate au atât natură extrinsecă [încălcarea art. 58 alin. (3), art. 64 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. t) coroborat cu art. 142 alin. (5) şi art. 146 lit. l) din Constituţie], cât şi intrinsecă [încălcarea art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 65, art. 74 alin. (1), art. 77 alin. (2) şi art. 124 din Constituţie], iar prin gravitatea şi amploarea lor vizează legea în ansamblul său. În aceste condiţii, devin aplicabile considerentele mai sus enunţate din jurisprudenţa Curţii, procesul legislativ derulat cu referire la legea analizată urmând a înceta. 71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii privind procedura interpretării actelor normative sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly



COMENTARII la Decizia 61/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 61 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 30 2016
    Aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau de a vă plăti datoria contact Dl Kellie Wilson acum pentru credite autentice prin e-mail: Oceanicfinance113@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 17 2017
    Bună, acesta este pentru a vă informa că Banca Mondială este El a fost de acord să ajute fiecare persoană Sau guvernamentale, pentru a obține un împrumut de încredere cu Rata minimă a dobânzii de 3% din regiunea de 3000 până la regiunea de 50 de milioane Aveți nevoie urgentă de bani? * Foarte rapid și ușor de a comuta la contul dvs. bancar. * Rată scăzută a dobânzii de 3% * Rambursări pe termen lung (1-30 ani). * Împrumutul este plătit lunar și este flexibil. * Cât durează să finanțezi? După depunere cerere de împrumut Vă puteți aștepta la primul răspuns în mai puțin de 24 de ore. Finanțarea este de 72 până la 96 de ore de la primirea informațiilor Avem nevoie. Luați legătura cu împrumutul băncii mondiale cu licența aprobată aprobată. Ajutor economic pentru alte țări. Pentru mai multe informații și formulare de cerere, contactați-i credite. E-mail: worldbankloanservices@gmail.com Ceapă: +2348134357220 Telefon: +2349069932410 Sincer, dle Charles Xavi
ANONIM a comentat Decizia 687 2016
    împrumut! împrumut!! împrumut!!! Căutați o companie de credit privată cu renume și acreditate, care oferă împrumuturi oportunității de viață. Noi oferim tot felul de împrumut într-un mod foarte rapid și ușor, împrumut personal, împrumut auto, împrumut de acasă, împrumut student, împrumut de afaceri, împrumut de investiții, consolidarea datoriilor, și mai mult. Ați fost respinsă de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Nu căutați mai mult, deoarece suntem aici pentru a face toate problemele dvs. financiare un lucru de trecut. Noi împrumutăm fonduri persoanelor fizice și întreprinderilor care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2%. Nu este necesar un număr de asigurări sociale și nu este necesară verificarea creditului, 100% garantată. Vreau să folosesc acest suport pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și vă vom oferi cu plăcere un împrumut. Prin urmare, trimiteți-ne un e-mail astăzi la: (fernandohenrietta@gmail.com) pentru a aplica acum pentru un împrumut.
ANONIM a comentat Decizia 68 2017
    If you have been spending time searching for where to get an affordable loan with a reasonable interest,short or long time payment.this is your opportunity to get a better and saver loan for your business expanssion,start up your own business,to get yourself a befitting home,for your personal reasons.dont existate to contact us aaronclacky101@gmail.com
ANONIM a comentat Decizia 68 2017
    Do you need a loan? Do you need financial help? Does your firm, company or industry need financial assistance? Do you need finance to start your business? Do you need finance to expand your business? Do you need personal loan? Please, contact us for more information: EMAIL: scotmorrison45@gmail.com
ANONIM a comentat Decizia 68 2017
    Are you currently employed or unemployed. Are you a business personnel. Do you want to start your own business or expand your business. Do want to buy a house or rennovate your house,here are the opportunities to fulfil your dreams.apply for your loan by contacting us at georgyrobort1010@gamil.com
ANONIM a comentat Ordin 3124 2017
    Oferim împrumut la o rată scăzută a dobânzii de 3%. Aplicați pentru un împrumut rapid și convenabil pentru a achita facturile și pentru a începe o nouă afacere sau pentru a vă refinanța proiectele la o rată mai redusă de dobândă de 3%. Aveți un scor scăzut de creditare și sunteți gata să obțineți împrumut de capital de la autoritățile locale Bănci și alte instituții financiare? Iată șansa dvs. de a obține un împrumut de la Organizația noastră. Oferim împrumuturi persoanelor fizice pentru următoarele scopuri și multe altele. Împrumut personal, extindere de afaceri, start-up de afaceri, educație, consolidarea datoriilor, împrumuturi cu bani grași. Contactați-ne astăzi prin e-mail: kate_solution@outlook.com
ANONIM a comentat Decizia 687 2016
     Sunteți într-o situație financiară proastă? Ai nevoie de un împrumut? Aveți nevoie de finanțare pentru afacerea dvs.? Serviciile noastre sunt rapide și foarte fiabile pe măsură ce vă garantăm obținerea împrumutului odată ce aplicați, împrumuturile sunt aprobate în termen de 30 de minute de la aplicare. Contactați-ne acum la (Freemanloanfinance@gmail.com) și obțineți-vă împrumuturile astăzi. Mulțumiri, Jamie Freeman. www.freemanfinance.webs.com
ANONIM a comentat Legea 86 2017
    VREAȚI UN UN ÎMPRUMUT Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de împrumut pentru a-ți plăti datoriile sau pentru a-ți plăti facturile sau pentru a începe o afacere frumoasă? Aveți nevoie de fonduri pentru finanțarea proiectului dvs.? E-mail: (larryellisonfinance@gmail.com) Oferim servicii garantate de împrumut de orice valoare și în orice parte a lumii pentru persoane fizice, companii, agenți imobiliari și corporații la rata superioară a dobânzii de 2%. Pentru cerere și mai multe informații trimiteți răspunsuri la următoarea adresă de e-mail: larryellisonfinance@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 17 2017
    Ați trecut prin momente dificile în obținerea unui împrumut acum îngrijorați nomore pentru că Lucas Loan Împrumut Compania oferă toate tipurile de împrumut și de asemenea, oferim împrumut securizat acasă, precum și împrumut pentru a investi în afacerea dvs. cpntact noi acum: LUCASLOANLENDINGCOMPANIA@YAHOO.COM Site-ul web: lucasloanlendingcompania.webs.com Telefon mobil: +16026337400
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 61/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu