DECIZIE Nr.
609 din 27 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind
societatile comerciale si ale art. 334 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 437 din 11 iunie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Tănase Victor în Dosarul nr. 4.736/4/2007 al Judecătoriei
Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţii, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că
textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate ca
fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 27 decembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 4.736/4/2007, Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Tănase Victor într-o cauză penală în
care acesta este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 281 din Legea nr. 31/1990 încalcă normele constituţionale referitoare la un proces
echitabil, pe cele referitoare la singularitatea şi legalitatea pedepsei şi pe
cele privind dreptul la apărare. In acest sens, arată că, în redactarea
actuală, art. 281 din Legea nr. 31/1990 „stabileşte o dublă/multiplă incriminare
a aceleiaşi fapte", astfel că există posibilitatea ca o faptă să
reprezinte în aceleaşi timp două sau mai multe infracţiuni, dintre care
reprezentantul parchetului sau instanţa de judecată să aleagă în timpul
urmăririi penale sau în timpul judecăţii. Autorul excepţiei consideră că
reglementarea contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin.
(12) din Constituţie, întrucât inculpatul „nu poate şti cu siguranţă pe
parcursul procesului penal ce infracţiune se presupune că ar fi săvârşit",
precum şi pentru faptul că „deschide posibilitatea ca, după ce acţiunea penală
pentru o infracţiune se stinge prin prescripţie sau în alte cazuri prevăzute de
lege, acţiunea penală să poată fi pornită din nou pentru o altă infracţiune,
deşi fapta penală dedusă judecăţii rămâne aceeaşi". In consecinţă, susţine
că, potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, „infracţiunile sunt
interschimbabile" şi nu poate avea loc un proces echitabil, iar persoana
cercetată nu se poate folosi în mod judicios de mijloacele de apărare puse la
dispoziţia sa de lege. In acest context, arată că, în speţă, inculpatul a
ridicat excepţia răspunderii prescripţiei penale referitoare la infracţiunea
prevăzută de art. 282 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, „iar reprezentantul
parchetului, folosindu-se de dispoziţiile art. 281 din aceeaşi lege, a
solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de
delapidare, tocmai că exercitarea în continuare a acţiunii penale era blocată
ca urmare a intervenirii prescripţiei".
In legătură cu neconstituţionalitatea art. 334 din
Codul de procedură penală, se invocă încălcarea art. 21 alin. (3) şi art. 23
alin. (11) şi (12) din Constituţie, constând în aceea că textul criticat „nu
stabileşte un termen până la care schimbarea încadrării juridice poate avea loc
şi nici nu impune reluarea cercetării penale cu privire la noua
infracţiune". In acest sens, autorul excepţiei arată că posibilitatea de a
schimba încadrarea juridică a faptei în orice moment al judecăţii vine în
contradicţie cu prezumţia de nevinovăţie pe care o transformă într-un principiu fără conţinut. Fapta unei
persoane capătă semnificaţie juridică sub aspect penal doar la momentul
încadrării sale ca infracţiune, aceasta din urmă fiind caracterizată nu atât de
anumite fapte materiale, ci mai mult de circumstanţierea juridică prevăzută de
lege, iar organul de urmărire penală şi instanţa de judecată „sunt ţinute şi
conduse în procesul de cercetare a faptei de modul în care fapta a fost
încadrată din punct de vedere juridic". In caz contrar, „dreptul la
apărare al inculpatului ar fi iluzoriu, având în vedere că acesta nu se poate
apăra împotriva unor acuzaţii ce nu sunt încadrate juridic, deoarece mijloacele
sale de apărare pot fi diferite în funcţie de calificarea juridică a
infracţiunii dată de legiuitor". De asemenea, mai susţine că
„posibilitatea legală de a schimba încadrarea juridică oricând în timpul
judecăţii şi de a pronunţa o sentinţă în legătură cu o infracţiune pentru care
nu s-au efectuat acte de cercetare penală încalcă normele constituţionale
prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11)-(13) din
Constituţie". Consideră că nu există proces echitabil de vreme ce instanţa
de judecată se poate pronunţa asupra unei infracţiuni, „în condiţiile în care
în tot cursul procesului penal cercetarea a fost efectuată, iar probele au fost
administrate raportat la o cu totul altă infracţiune", precum şi că
„schimbarea încadrării juridice de către instanţă cu privire la o infracţiune
pentru care nu s-a efectuat cercetarea penală face iluzorie prezumţia de
nevinovăţie stabilită de art. 23 alin. (11) din Constituţie."
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată. Astfel, în legătură cu prevederile art. 334 din Codul de procedură
penală, arată că schimbarea încadrării juridice a faptei „este un act
procedural necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o
anumită încadrare sau când în cursul judecăţii apar elemente noi de natură să
determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a
instanţei", ceea ce reprezintă „veritabile garanţii ale dreptului la
apărare şi ale dreptului la un proces echitabil". Textul de lege criticat
nu încalcă nici principiul prezumţiei de nevinovăţie, „întrucât prin schimbarea
încadrării juridice instanţa nu se pronunţă asupra existenţei faptei şi a
vinovăţiei inculpatului", astfel că „nu se poate vorbi de pronunţarea unei
soluţii în procesul penal".
Cu privire la susţinerile de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990, în esenţă, instanţa de judecată
consideră că textul „nu conţine o dublă incriminare, ci chiar exclude această
posibilitate, întrucât stabileşte faptul că, dacă o faptă care este sancţionată
şi de Legea nr. 31/1990 constituie potrivit Codului penal o infracţiune mai
gravă, se pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute de Codul
penal", astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor din
Constituţie invocate.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In acest sens,
arată că art. 281 din Legea nr. 31/1990 „reprezintă o normă de trimitere"
şi, „în situaţia în care vreuna din faptele incriminate în titlul VIII «Contravenţii şi infracţiuni» din Legea nr. 31/1990 ar constitui, potrivit Codului penal sau
altor legi, infracţiuni mai grave, făptuitorul va fi sancţionat în condiţiile
şi cu sancţiunile prevăzute de aceste legi, iar nu cu cele din Legea nr. 31/1990". De asemenea, susţine că reprezentantul
parchetului sau instanţa de judecată efectuează încadrarea juridică a faptei
„numai pe baza probelor administrate într-o procedură stabilită de lege şi cu
respectarea unor garanţii procesuale". Consideră că art. 281 din legea
criticată „nu limitează în niciun fel dreptul la apărare". Cât priveşte
criticile privind neconstituţionalitatea art. 334 din Codul de procedură
penală, arată că prevederile acestuia impun instanţei de judecată obligaţia de
a pune în discuţie noua încadrare juridică a faptei şi de a atrage atenţia
inculpatului că are dreptul să ceară acordarea răgazului necesar pentru a-şi
formula apărarea, ceea ce „reprezintă veritabile garanţii ale dreptului la
apărare şi ale dreptului la un proces echitabil". Mai apreciază că
principiul prezumţiei de nevinovăţie nu este încălcat, „întrucât prin
schimbarea încadrării juridice instanţa nu se pronunţă asupra existenţei faptei
şi a vinovăţiei inculpatului".
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
şi ale art. 334 din Codul de procedură penală sunt constituţionale,
neputându-se reţine contrarietatea acestora faţă de textele din Constituţie
invocate ca fiind încălcate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, text de
lege care are următorul cuprins: „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă
constituie - potrivit Codului penal sau unor
legi speciale - infracţiuni mai grave, se
pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute acolo", precum şi ale art. 334 - Schimbarea încadrării juridice - din Codul
de procedură penală, potrivit cărora: „Dacă în cursul judecăţii se consideră că
încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată,
instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia
inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual
amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea."
Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 281 din
Legea nr. 31/1990 contravin, în ordinea invocării lor, art. 21 alin. (3), art.
23 alin. (12) şi art. 24 din Constituţie, iar cele ale art. 334 din Codul de
procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi
ale art. 23 alin. (11)-(13).
Textele din Constituţie menţionate prevăd:
- Art. 21 alin. (3): „Părţile
au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil.";
- Art. 23 alin. (11)-(13): „(11)
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana
este considerată nevinovată.
(12) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau
aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi
decât de natură penală.";
- Art. 24: „(1) Dreptul la
apărare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din
oficiu."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, autorul excepţiei consideră că, potrivit
art. 281 din Legea nr. 31/1990, „infracţiunile sunt interschimbabile",
astfel că nu poate avea loc un proces echitabil, iar persoana cercetată nu se
poate folosi în mod judicios de mijloacele de apărare puse la dispoziţia sa de
lege, precum şi că posibilitatea prevăzută de art. 334 din Codul de procedură
penală de a schimba încadrarea juridică a faptei în orice moment al judecăţii
este în contradicţie cu prezumţia de nevinovăţie, pe care o transformă într-un
principiu fără conţinut.
Din analiza acestor susţineri, Curtea constată că s-a
mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 334 din Codul de procedură
penală, în legătură cu critici asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi
dispoziţii din Constituţie. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 124 din 1
martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005, respingând
excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, Curtea a reţinut că
schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în
cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau
atunci când în cursul judecăţii apar elemente noi, de natură să determine o
altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei.
Iniţiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în
faţa primei instanţe sau în judecarea căilor de atac, aparţine instanţei de
judecată, părţilor, precum şi procurorului. Acest drept al părţilor şi al
procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultă din
prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedură penală, normă de aplicaţie
generală, conform căreia, „In cursul judecăţii, procurorul şi oricare dintre
părţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii". De asemenea,
prin acea decizie s-a mai reţinut că art. 334 din Codul de procedură penală
stabileşte obligaţia instanţei de judecată de a pune în discuţie noua încadrare
şi de a atrage atenţia inculpatului că are dreptul să ceară acordarea răgazului
necesar pentru a-şi pregăti apărarea, ceea ce reprezintă veritabile garanţii
ale dreptului la apărare şi ale
dreptului la un proces echitabil. Tot astfel, Curtea a reţinut că instanţa de
judecată, în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 4 din Codul de
procedură penală, are obligaţia de a pune în discuţia părţilor o nouă încadrare
juridică, ori de câte ori în cursul judecăţii se consideră că încadrarea dată
faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată. Prin aceasta instanţa
nu-şi exprimă părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, ci
face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflării
adevărului, iar schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru
a se asigura o soluţionare corectă a cauzei, în cadrul unui proces echitabil.
In sfârşit, prin decizia menţionată s-a constatat că prevederile art. 334 din
Codul de procedură penală nu contravin nici principiului prezumţiei de
nevinovăţie, întrucât prin schimbarea încadrării juridice instanţa nu se pronunţă
asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului.
Cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr.
124 din 1 martie 2005 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât
nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea
jurisprudenţei.
Autorul excepţiei mai invocă şi neconstituţionalitatea
art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care prevede că „Faptele
prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie - potrivit
Codului penal sau unor legi speciale - infracţiuni
mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute acolo". Curtea constată că dispoziţia cuprinsă în acest text de lege
reprezintă, sub aspectul tehnicii legislative, o normă de trimitere, în sensul
căreia, dacă vreuna dintre faptele incriminate în titlul VIII al Legii nr.
31/1990 ar constitui, potrivit Codului penal sau unor legi speciale,
infracţiuni mai grave, făptuitorul va fi sancţionat potrivit acestor legi. Aşa
fiind, nu este vorba de o dublă incriminare a aceleiaşi fapte, ci, dacă fapta
comisă în condiţiile titlului VIII din legea criticată este prevăzută în Codul
penal, iar sancţiunea din Cod este mai aspră, se aplică acea sancţiune. Organul
de urmărire penală sau instanţa de judecată nu poate să aleagă în mod discreţionar
încadrarea juridică a faptei, aceasta făcându-se în baza probelor administrate
şi cu respectarea procedurii legale.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale
art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tănase Victor în
Dosarul nr. 4.736/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu