Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.604 din 06.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 854 din 17 noiembrie 2015



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.049 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mânăstirea Sf. Spiridon din Ponor, judeţul Alba, în Dosarul nr. 1.457/175/2014 al Judecătoriei Aiud şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 227D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 421D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.049 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petrică Paşca şi Margareta Paşca în Dosarul nr. 1.151/175/2014 al Judecătoriei Aiud.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.7. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 421D/2015 la Dosarul nr. 227D/2015, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că din interpretarea dispoziţiilor art. 1.049 din Codul de procedură civilă rezultă că acestea se aplică tuturor cererilor prin înscrierea drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii, cereri introduse după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Or, în speţa de faţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni formulate după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. În continuare apreciază ca fiind neîntemeiate criticile raportate la art. 15 alin. (2) din Constituţie, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 225 din 2 aprilie 2015. De asemenea, apreciază ca fiind neîntemeiate şi criticile raportate la dreptul de moştenire şi dreptul de proprietate, deoarece în cauza de faţă instanţa este învestită cu o acţiune prin care se urmăreşte obţinerea unei hotărâri care să consfinţească învoiala dintre reclamantă şi pârâtă cu privire la un antecontract pentru un imobil care face obiect al uzucapiunii şi pentru care pârâta nu are încă un drept de proprietate înscris în cartea funciară.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin încheierile din 2 şi 16 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.457/175/2014, respectiv nr. 1.151/175/2014, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.049 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mânăstirea Sf. Spiridon Ponor, precum şi de Petrică Paşca şi Margareta Paşca în cauze având ca obiect soluţionarea acţiunilor privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 1.049 şi următoarele din Codul de procedură civilă sunt aplicabile numai uzucapiunilor guvernate de prevederile art. 931 şi următoarele din Codul civil, iar aplicarea acestor norme procedurale unor prescripţii achizitive împlinite cu mult timp înaintea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă încalcă normele constituţionale invocate. Posesia utilă asupra terenurilor în litigiu a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/1947 de punere în aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, această posesie fiind guvernată de Codul civil român. În acest context, termenul de împlinire a prescripţiei de 30 de ani prevăzute de art. 1890 din Codul civil s-a împlinit cel mai târziu în anul 1977. Se mai arată că drepturile dobândite prin efectul uzucapiunii rămân supuse dispoziţiilor sub care a început posesia, şi nu dispoziţiilor care au intrat ulterior în vigoare, respectiv noul Cod de procedură civilă, astfel încât procedura prevăzută de normele legale criticate este neconstituţională în condiţiile în care se aplică unor drepturi de proprietate deja dobândite.11. Judecătoria Aiud apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.13. Avocatul Poporului, în punctul său de vedere comunicat în Dosarul nr. 421D/2015, apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. Instituţia uzucapiunii, astfel cum a fost reglementată de noul Cod civil, trebuie conjugată cu procedura specială instituită de legiuitor în art. 1.050 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile legale criticare nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, din moment ce se aplică de la data intrării în vigoare a acestora. De asemenea, nu este nesocotit nici accesul liber la justiţie, din moment ce persoanele interesate se pot adresa instanţei de judecată şi pot beneficia de toate garanţiile pe care le presupune desfăşurarea unui proces echitabil.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 1.049 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că sunt criticate dispoziţiile legale care reglementează procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, respectiv art. 1.049-1.052 din Codul de procedură civilă. Se observă că, după sesizarea Curţii Constituţionale, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, iar după renumerotare art. 1.049-1.052 au devenit art. 1.050-1.053, cu păstrarea soluţiei legislative. Aşadar, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă cuprinse în cartea a VI-a - Proceduri speciale, titlul XII - Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii din Codul de procedură civilă, respectiv art. 1.050 - Domeniul de aplicare, art. 1.051 - Instanţa competentă. Cuprinsul cererii, art. 1.052 - Procedura de judecată. Căi de atac şi art. 1.053 - Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat.17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 46 privind dreptul la moştenire.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale din Codul de procedură civilă privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii au mai fost examinate prin Decizia nr. 225 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, prin care s-a reţinut că, făcând distincţia între normele de procedură, de imediată aplicare, şi normele de drept substanţial, la înscrierea dreptului dobândit trebuie să se ţină cont, în privinţa condiţiilor de fond ale uzucapiunii, de legea în vigoare la data începerii posesiei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora dispoziţiile noului Cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Prin urmare, condiţiile de fond ale uzucapiunii (referitoare la condiţiile posesiei) vor fi guvernate de legea în vigoare la data începerii posesiei, iar procedura aplicabilă înscrierii dreptului va fi cea prevăzută de art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă, atunci când cererea a fost formulată după intrarea acestuia în vigoare. În acest sens sunt şi dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.19. Având în vedere faptul că norma procedurală are o sferă de cuprindere foarte largă, în sensul că aceasta se aplică cererilor de constatare a dobândirii dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii formulate în temeiul unor acte normative diferite, revine instanţei de judecată să interpreteze şi să aplice în concret dispoziţiile legale criticate, evitându-se instituirea în sarcina uzucapanţilor a prezentării unor înscrisuri care nu au legătură cu dispoziţiile de drept substanţial aplicabile cererilor acestora. De altfel, Curtea a reţinut că este de principiu că valorificarea dispoziţiilor de drept substanţial se face prin intermediul normelor de drept procedural, iar dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, astfel încât să nu fie afectată însăşi substanţa dreptului.20. Distinct de cele reţinute în decizia amintită, Curtea reţine că prevederile criticate nu înfrâng principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, din moment ce îşi găsesc aplicabilitatea de la intrarea în vigoare a acestora.21. În continuare, Curtea constată că, atât timp cât persoanele interesate se pot adresa instanţei de judecată şi pot beneficia de toate garanţiile pe care le presupune desfăşurarea unui proces echitabil, accesul liber la justiţie nu este îngrădit.22. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate raportate la prevederile constituţionale ale art. 44 şi 46, Curtea observă că acestea nu sunt motivate şi, prin urmare, nu pot fi reţinute.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mânăstirea Sf. Spiridon din Ponor, judeţul Alba, şi de Petrică Paşca şi Margareta Paşca în dosarele nr. 1.457/175/2014, respectiv nr. 1.151/175/2014 ale Judecătoriei Aiud şi constată că dispoziţiile art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Aiud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 604/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 604 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 604/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu