Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.602 din 12.06.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 496 din 19 iulie 2012



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 6 şi 10 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Emilian Roşca în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.260D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.955/255/2009, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 6 şi 10 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.Excepţia a fost ridicată de Emilian Roşca cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei hotărâri penale pronunţate de judecătorie în primă instanţă. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, care desfiinţează calea de atac a apelului în cauzele penale soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât inculpatul beneficiază de o singură cale de atac, şi anume recursul.Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate sunt în acord cu Legea fundamentală.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră doar dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Mai mult, textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII pct. 6 şi 10 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Eroarea materială este însă evidentă, întrucât din considerentele încheierii reiese că, în realitate, autorul excepţiei critică pct. 4 şi 9 ale art. XVIII din Legea nr. 202/2010, care elimină apelul împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă şi reglementează competenţa curţilor de apel ca instanţe de recurs, iar nu dispoziţiile similare ale punctelor 6 şi 10 ale art. XVIII din Legea nr. 202/2010, dispoziţii care se referă la instanţele militare. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010, având următorul cuprins:Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 4. La articolul 27, punctul 2 se abrogă. [...] 9. La articolul 281, punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege; Articolul 27 pct2 din Codul de procedură penală, abrogat de art. XVIII pct. 4 din Legea nr. 202/2010, avea următorul cuprins: „Tribunalul: [...] 2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă;“. Art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală, modificat de art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, reglementează competenţa în materie de recurs a Curţii de Apel. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 2 mai 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, reţinând că dispoziţiile art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010, care elimină apelul împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă şi instituie competenţa curţilor de apel ca instanţe de recurs, nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorii excepţiei. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]. Astfel, Curtea a statuat că dispoziţiile art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010 nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu presupune obligativitatea parcurgerii, în materie penală, a unui număr de trei grade de jurisdicţie. Astfel, textele de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi cea în recurs) în materie penală, drept reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Emilian Roşca în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 602/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 602 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 602/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu