DECIZIE Nr. 600 din 9 noiembrie 2005
cu privire la constitutionalitatea Legii pentru reglementarea situatiei
juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1060 din 26 noiembrie 2005
Cu adresa nr. 2.098 din 30 iunie 2005 secretarul general al Senatului a
transmis Curtii Constitutionale sesizarea privind controlul de
constitutionalitate asupra "Legii pentru reglementarea situatiei juridice
a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I,
formulata, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, de
catre un numar de 28 de senatori, si anume: Vadim Tudor Corneliu, Aurel
Ardelean, Liviu Doru Bindea, Carol Dina, Valentin Dinescu, Viorel Senior Duca,
Gheorghe Viorel Dumitrescu, Gheorghe Funar, Constantin Gaucan, Ilie Ilascu,
Nicolae Iorga, Irina Loghin, Eugen Mihaescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisuc,
Ilie Petrescu, Petru Stan, Claudiu Tanasescu, Mihai Ungheanu, Verginia Vedinas,
Antonie Iorgovan, Doru Ioan Taracila, Lupoi Mihail, Aurel Gabriel Simionescu,
Otilian Neagoe, Ion Florescu, Ion Toma, Traian Novolan, Ion Radoi.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 4.320 din 1
iulie 2005 si formeaza obiectul Dosarului nr. 579A/2005.
Autorii sesizarii solicita Curtii Constitutionale exercitarea controlului
de constitutionalitate asupra "Legii pentru reglementarea situatiei
juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai
I", sustinand ca "legea prezinta grave vicii de
constitutionalitate" constand in incalcarea prevederilor art. 1 alin. (2) si
(3), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 44 alin. (1) si (2), art.
136 alin. (4) si ale art. 137 alin. (2) din Constitutie.
In esenta, motivele de neconstitutionalitate prevazute in sesizare sunt:
1. In legatura cu incalcarea art. 1 alin. (3) si art. 44 alin. (1) si (2)
din Constitutie se arata ca insusi titlul legii, in urma admiterii unui
amendament, face referire la "bunuri care au apartinut fostului
suveran" si nu la "bunuri care au fost proprietatea fostului suveran",
ceea ce atesta ca bunurile vizate de reglementare "au apartinut domeniului
coroanei, iar domeniul coroanei era proprietatea publica a statului si nu
proprietatea privata a fostului suveran". In consecinta, se considera ca
fostul rege Mihai I nu este indreptatit la acordarea unor reparatii, astfel ca
legea incalca dreptul de proprietate al statului, garantat de art. 44 alin. (1)
si (2) din Constitutie. Cu referire la incalcarea valorii constitutionale de
dreptate, prevazuta la art. 1 alin. (3), se arata ca si in ipoteza in care
fostul rege Mihai I era indreptatit sa pretinda anumite bunuri, acestuia i se
creeaza un regim special fata de cel al altor cetateni ale caror bunuri au fost
confiscate sau expropriate si sunt indreptatiti la reparatii.
2. Cu privire la incalcarea art. 1 alin. (2) si (3) coroborat cu art. 44
alin. (1) si (2) din Constitutie se arata: potrivit art. 1 alin. (2),
"forma de guvernamant in Romania este republica", iar intr-un stat
republican neexistand titluri nobiliare, acestea nu pot fi utilizate in
cuprinsul unei legi. Asadar, art. 4 lit. a) fraza a doua din legea criticata,
referitoare la "Principesa Margareta si Principele Radu", sunt
contrare art. 1 alin. (2) din Constitutie. Se mai arata ca aceleasi dispozitii
din lege incalca si alin. (3) al art. 1 din Constitutie, referitor la
"dreptate" ca valoare suprema si garantata, prin aceea ca, desi este
de notorietate faptul ca fostul rege Mihai I are si alti mostenitori
rezervatari, s-a recunoscut dreptul de mostenire doar fiicei sale Margareta si sotului
sau. Se considera ca legiuitorul nu era indreptatit sa confere anumite drepturi
si privilegii doar pentru unii dintre mostenitorii fostului suveran, facand o
selectie arbitrara si nelegitima in favoarea unor persoane care nu au nici o
calitate.
3. Cu privire la invocarea incalcarii prevederilor constitutionale ale art.
4 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1) si (2) se arata ca legea creeaza un regim
privilegiat pentru fostul suveran si o parte a familiei sale.
4. Autorii sesizarii apreciaza ca art. 3 din lege, potrivit caruia Vila
Cavaleri, care apartine domeniul public al statului, trece in domeniul privat
al statului si este retrocedata in natura fostului rege Mihai I, incalca
dispozitiile art. 136 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora proprietatea
publica a statului este inalienabila. O astfel de reglementare poate determina
ca statul sa piarda, treptat, proprietatea sa publica.
5. In legatura cu art. 4 din lege, "care confera un drept de folosinta
gratuita pentru fostul suveran si o parte a familiei sale" asupra
Palatului Elisabeta, Castelului Peles, Castelului Pelisor si Castelului Foisor,
se sustine ca este contrar art. 136 alin. (4) teza finala din Constitutie, care
prevede ca "bunurile proprietate publica pot fi date in folosinta gratuita
doar institutiilor de utilitate publica"; or, fostul rege Mihai I si o
parte a familiei sale nu reprezinta o astfel de institutie.
6. Art. 2 alin. (1) din Lege, prin care "se aproba plata unor
despagubiri banesti in suma de 30 milioane euro", contravine prevederilor
constitutionale ale art. 137 alin. (2) referitoare la moneda nationala, care
este leul. Autorii sesizarii apreciaza ca legiuitorul avea obligatia sa redea
atat in expunerea de motive, cat si in continutul legii modul de calcul al acestei
sume.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a
fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si
Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Guvernul Romaniei a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr.
5/216/C.P.T. din 12 iulie 2005, punctul sau de vedere in sensul ca sesizarea de
neconstitutionalitate este neintemeiata, pentru urmatoarele motive:
1. Cu referire la incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (3) si ale art. 44
alin. (1) si (2) din Constitutie.
Legea criticata, in forma trimisa spre promulgare, "se refera la
reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului
suveran al Romaniei, Mihai I, astfel incat critica referitoare la nepreluarea
amendamentului care a propus acest titlu este neintemeiata".
Este neintemeiata si sustinerea potrivit careia sintagma "bunuri care
au apartinut fostului suveran" este de natura sa induca ideea ca din sfera
bunurilor ce cad sub incidenta legii pot face parte si alte bunuri decat cele
asupra carora fostul rege Mihai I a avut drept de proprietate, intrucat
apartenenta implica existenta dreptului de proprietate.
In ceea ce priveste sustinerea referitoare la incalcarea dispozitiilor art.
44 din Constitutie, de asemenea, se arata ca este nefondata, deoarece obiectul
de reglementare al legii il formeaza stabilirea masurilor reparatorii pentru
imobilele cu privire la care nu va opera restituirea in natura. Celelalte
notificari depuse de fostul rege Mihai I vor fi solutionate potrivit procedurii
prevazute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
2. Cu privire la critica ce vizeaza incalcarea dispozitiilor art. 1 alin.
(2) coroborat cu cele ale art. 1 alin. (3) si art. 44 alin. (1) si (2) din
Constitutie.
Referirea la titlurile nobiliare nu impieteaza asupra formei de
guvernamant, pentru ca acestea nu confera atributii specifice unor autoritati
publice, prevazute de Constitutie.
Prevederile art. 4 lit. a) din lege nu incalca dispozitiile art. 1 alin.
(3) din Constitutie, deoarece ele nu au semnificatia exheredarii, ci au in
vedere conferirea unui drept de folosinta gratuita asupra unor imobile, in
temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi
persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman.
3. Referitor la critica potrivit careia legea criticata contravine
dispozitiilor art. 4 alin. (2) si art. 16 din Constitutie.
Se invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a
Drepturilor Omului, in care s-a retinut in mod constant ca "principiul
egalitatii nu inseamna uniformitate, numai similitudinea de situatii impunand
un tratament juridic similar, situatiile diferite facand necesar un tratament
juridic diferit".
Astfel, legea generala in materia restituirii unor imobile preluate abuziv
de stat in perioada 1945 - 1989 o constituie Legea nr. 10/2001, aplicabila
cetatenilor care au fost proprietari ai imobilelor la data preluarii abuzive de
catre stat.
Totodata, in scopul repararii unor injustitii si abuzuri savarsite in
regimul trecut, legiuitorul a adoptat acte normative cu caracter special,
aplicabile anumitor categorii de persoane, si anume: Legea nr. 290/2003 privind
acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile
proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina
de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii
Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate, semnat la Paris la 10
februarie 1947 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 505
din 14 iulie 2003), Legea nr. 9/1998 privind compensatiile cetatenilor romani
pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii
tratatului dintre Romania si Bulgaria (republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2002).
4. Privitor la incalcarea dispozitiilor art. 136 alin. (4) din Constitutie.
Regimul juridic al proprietatii publice este stabilit prin Legea nr.
213/1998 care in art. 10 alin. (2) prevede ca trecerea unui imobil din domeniul
public in domeniul privat se face prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, a
consiliului judetean sau a consiliului local. Trecerea unui bun in domeniul
privat este una dintre modalitatile de stingere a proprietatii publice
prevazute la art. 10 alin. (1) din Legea mentionata.
Dispozitiile art. 136 alin. (4) teza a doua din Constitutie nu prevad
"in mod limitativ institutiile de utilitate publica in calitate de
beneficiare ale dreptului de folosinta gratuita, ci ca aceste bunuri pot fi
date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica. Prin urmare,
nimic nu impiedica acordarea unor imobile in folosinta gratuita a altor
persoane fizice sau juridice, in cazul de fata, de altfel, aceasta posibilitate
fiind recunoscuta si prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 406/2001".
5. Cu referire la incalcarea dispozitiilor art. 137 alin. (2) din
Constitutie.
Dispozitiile art. 2 alin. (1) din legea criticata nu prevad ca plata
despagubirilor se va face in euro, ci suma la care se ridica despagubirea,
modalitate neinterzisa de lege si care este utilizata in reglementarile in
vigoare.
Valoarea despagubirilor se estimeaza tot in moneda euro si in cazul
hotararilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, impotriva
Romaniei, in ceea ce priveste cererea reclamantilor de satisfactie echitabila.
Aceasta curte hotaraste ca suma de bani, stabilita in valuta, cu titlu de
despagubire pentru prejudiciul moral si material suferit de acestia, sa fie
platita in lei, conform ratei de schimb aplicabile in momentul platii.
Presedintele Camerei Deputatilor si cel al Senatului nu au comunicat
punctele lor de vedere.
Fostul suveran al Romaniei, Mihai I, prin avocat, a depus la Curtea
Constitutionala un "memoriu-intampinare" inregistrat sub nr. 4.505
din 8 iulie 2005 referitor la sesizarea de neconstitutionalitate ce formeaza
obiectul dosarului, iar la data de 13 octombrie 2005 a trimis note scrise
inregistrate sub nr. 6.170 din 13 octombrie 2005; cu privire la aceeasi
sesizare de neconstitutionalitate, "Printul Paul al Romaniei" a depus
trei memorii inregistrate sub nr. 4.462 din 7 iulie 2005, nr. 5.446 din 1
septembrie 2005 si sub nr. 6.510 din 27 octombrie 2005, prin care isi prezinta
interesele sale patrimoniale in legatura cu bunurile ce fac obiectul
reglementarii prin legea supusa controlului de constitutionalitate.
Aceste materiale nu au relevanta in cadrul procedurii jurisdictionale a
controlului de constitutionalitate inainte de promulgarea legii.
CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului,
raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile criticate din Legea
pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut
fostului suveran al Romaniei, Mihai I, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit art. 146 lit. a)
din Constitutia Romaniei, precum si al art. 15 si 18 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa se pronunte
asupra constitutionalitatii legii criticate.
Obiectul sesizarii de neconstitutionalitate il constituie Legea pentru
reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului
suveran al Romaniei, Mihai I.
Analizand legea supusa controlului de constitutionalitate, temeiurile de
fapt si de drept ale sesizarii, punctul de vedere al Guvernului, raportul
judecatorului-raportor, dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
si functionarea Curtii Constitutionale, precum si raportarea acestora la
principiile si textele Constitutiei, care au fost incalcate, Curtea constata si
retine urmatoarele:
Reglementarea in cauza prezinta o serie de particularitati care ii confera
o fizionomie juridica proprie, diferita de aceea a actelor juridice de putere,
de rang egal si care se impun in mod necesar atentiei, in cadrul controlului de
constitutionalitate, datorita intrepatrunderii si conditionarii reciproce
dintre aceste particularitati si problemele de constitutionalitate stricto
sensu.
1. Chiar in absenta unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu
ca legea are, de regula, caracter normativ, natura primara a reglementarilor pe
care le contine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau
la cazuri individuale. Asa cum rezulta din chiar titlul sau, legea dedusa
controlului are ca obiect de reglementare situatia juridica a unor bunuri,
identificate nu doar prin nominalizarea lor in terminis ori prin enuntarea unor
criterii de identificare, cat mai ales prin precizarea apartenentei lor la
patrimoniul unei anumite persoane, fostul suveran al Romaniei, Mihai I.
Indicarea apartenentei bunurilor in chiar titlul legii nu are insa exclusiv
finalitatea unui criteriu de identificare, de vreme ce acestea ar fi putut fi
la fel de bine identificate prin simpla mentiune ca fac parte din domeniul
Peles, ci in primul rand pe aceea de evidentiere a ratiunii intuitu personae a
reglementarii. Or, in masura in care domeniul de incidenta a reglementarii este
astfel determinat, aceasta are caracter individual, ea fiind conceputa nu
pentru a fi aplicata unui numar nedeterminat de cazuri concrete, in functie de
incadrarea lor in ipoteza normei, ci, de plano, intr-un singur caz prestabilit
fara echivoc.
Potrivit chiar expunerii de motive, insasi ratiunea de a fi a acestei legi
o constituie adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul
comun constituit de Legea nr. 10/2001, in materie de restituire a imobilelor
preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care isi
gaseste aplicarea, totodata, - cu titlu de premiera - si in materie de
restituire a unor bunuri mobile.
Fara indoiala, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii
particulare intr-un mod diferit de cel utilizat in cadrul reglementarii cu
caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la
care, de altfel, s-a mai apelat in aceasta materie.
Subscriind acestei teze, Curtea tine sa precizeze ca o atare derogare de la
dreptul comun se poate realiza numai printr-o reglementare cu caracter
normativ, asa cum a fost cazul legilor speciale cu finalitate reparatorie care
aveau in vedere colectivitati de persoane, si anume pe cei ale caror bunuri
fusesera sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si
Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace
dintre Romania si Puterile Aliate (Legea nr. 290/2003), sau fusesera trecute in
proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si
Bulgaria (Legea nr. 9/1998). Instituirea unor asemenea reglementari derogatorii
era impusa si justificata de situatia juridica speciala, esential diferita de
aceea a marii majoritati a persoanelor indreptatite la masuri reparatorii
potrivit dreptului comun, in care se gaseau cei care urmau sa beneficieze de
prevederile acestor legi; mai mult, si esential din punctul de vedere care aici
intereseaza, indreptatita la masurile reparatorii era orice persoana aflata
intr-o atare situatie.
In ipoteza in care, insa, reglementarea speciala, diferita de cea
constitutiva de drept comun, are caracter individual, fiind adoptata intuitu
personae, ea inceteaza de a mai avea legitimitate, dobandind caracter
discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional.
Curtoazia si respectul pe care le impune o personalitate de amplitudinea
celei a fostului suveran al Romaniei nu pot fi convertite juridic in argumente
de natura sa impuna si sa justifice instituirea unui regim juridic reparatoriu
intuitu personae, in absenta consacrarii unui statut juridic privilegiat sau,
cel putin, diferit de acela al celorlalti cetateni, in ceea ce il priveste. Or,
Constitutia - singura care o putea face - nu numai ca nu prevede nimic in acest
sens, ci, dimpotriva, intelege sa prohibeasca o asemenea reglementare, asa cum
rezulta din prevederile art. 4 alin. (2), potrivit carora "Romania este
patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de
rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de
opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala", precum
si din cele ale art. 16 alin. (1), in termenii caruia "cetatenii sunt egali
in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara
discriminari".
Asa fiind, Curtea constata ca Legea pentru reglementarea situatiei juridice
a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I,
contravine principiului constitutional al egalitatii intre cetateni, astfel cum
isi gaseste expresie in art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Legea
fundamentala, avand caracter discriminatoriu si, ca atare, este, sub acest
aspect, in totalitate neconstitutionala.
2. Prin definitie, legea, ca act juridic de putere, are caracter
unilateral, dand expresie exclusiv vointei legiuitorului, ale carei continut si
forma sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de
relatii sociale si de specificul acestuia.
Solutia legislativa adoptata pe calea prezentei legi nu utilizeaza ca
premisa o anumita realitate sociala, asadar un "dat" obiectiv, ci o
prealabila intelegere, altfel spus, un acord de vointa intre fostul suveran si
Guvern, realizat practic pe cale de oferta si acceptare. In speta, oferta
consta in comunicarea pretentiilor fostului suveran fata de statul roman,
enuntate pe calea notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001, si
propunerea de solutionare amiabila a unora dintre acestea, avansata prin scrisoarea
din 12 decembrie 2003 a mandatarului fostului suveran, domnul Andrew Popper; in
ceea ce priveste acceptarea, aceasta isi gaseste expresie in chiar legea
adoptata care retine si reproduce, insa, numai obligatiile asumate de statul
roman fata de fostul suveran, caruia i se confera in exclusivitate calitatea de
titular al drepturilor corelative si, deci, de creditor al statului. Legea
dobandeste astfel fizionomia juridica a unui act unilateral nu doar prin prisma
genezei sale, ca produs al unei singure vointe, aceea a legiuitorului, ceea ce
este normal, ci si prin prisma efectelor sale juridice constand in instituirea
de obligatii numai in sarcina uneia dintre parti, si anume a statului.
Chiar daca in cuprinsul expunerii de motive este invocata oferta fostului
suveran, ca si intelegerea la care s-a ajuns, acestea sunt si raman extrinseci
continutului reglementarii.
Mai mult decat atat, nici oferta, ca prim termen al intelegerii -
tranzactie, si nici tranzactia finalizata, pe baza careia a fost adoptata
legea, nu sunt consemnate prin inscrisuri intocmite cu respectarea unor
exigente legale imperative.
Astfel, in ceea ce priveste oferta, intrucat implica o renuntare, nu poate
emana decat de la titular sau de la un mandatar al sau, imputernicit in mod
expres sa faca un asemenea act, pe cale de procura speciala autentica, cerinta
pe care domnul Popper nu a indeplinit-o sau nu a facut dovada in acest sens.
Cu referire la tranzactie, potrivit art. 1.705 din Codul civil, aceasta
trebuie incheiata intotdeauna in forma scrisa, in dovedirea ei nefiind admisa
proba testimoniala.
Nerespectarea acestor cerinte imperative de ordin formal lipseste de
eficienta juridica atat oferta, cat si pretinsa tranzactie si, pe cale de
consecinta, lipseste de suport reglementarea legala adoptata.
Aceeasi reglementare releva, totodata, si o serie de deficiente majore de
fond.
La momentul adoptarii prezentei legi, nici unul dintre bunurile cu privire
la care se convenise nu mai apartinea fostului rege, asa cum rezulta, de
altfel, din chiar titlul reglementarii, potrivit caruia aceasta priveste
"bunuri care au apartinut fostului suveran", deci care nu ii mai
apartineau. Or, nemaiavand calitatea de proprietar, acesta nu mai detinea nici
prerogativa dispozitiei, in exercitarea careia sa poata renunta la ele.
Redobandirea unei asemenea prerogative era in mod necesar subsecventa
redobandirii titlului de proprietate, care se putea realiza, eventual, in
maniera preconizata in scrisoarea mai sus mentionata a domnului Andrew Popper,
ca urmare a recunoasterii caracterului abuziv al preluarii de catre stat a
domeniului Peles si a restituirii in integrum a acestuia catre fostul
proprietar, ceea ce insa legea nu prevede. Asa fiind, si intrucat este de
principiu ca nu poti renunta la ceea ce nu iti apartine, despagubirile banesti
acordate, potrivit legii, nu au corespondent si nici justificare intr-o
asemenea renuntare, chiar valida fiind - ceea ce este discutabil -
constituindu-se astfel fie intr-o liberalitate, fie intr-un avans din eventuala
despagubire ce urma a-i fi acordata. O atare concluzie este impusa de
constatarea ca legea nu prevede in terminis un act de renuntare la domeniul
Peles, din partea titularului, ca o conditie prealabila obligatorie a acordarii
despagubirilor, o asemenea exigenta rezultand doar implicit din art. 2,
potrivit caruia se acorda despagubiri pentru bunurile care fac obiectul
intelegerii. Curtea observa insa ca o asemenea interpretare a articolului
mentionat vine in contradictie cu cele prevazute in art. 5 din aceeasi lege,
potrivit caruia stingerea oricaror obligatii reciproce dintre statul roman si
fostul suveran al Romaniei urmeaza sa intervina odata cu solutionarea
notificarilor si actiunilor in justitie prevazute in anexa nr. 4, in al carei
cuprins figureaza, la pozitiile 89, 91, 113 si 114, si domeniul Peles. Asa
fiind, este de conceput, cel putin ipotetic, pentru ca legea ii permite, ca,
primind despagubirile acordate, fostul suveran al Romaniei sa continue si sa
finalizeze procedura declansata potrivit dreptului comun, obtinand restituirea
in natura sau prin echivalent valoric a domeniului Peles, din care ar urma sa
se deduca suma primita cu titlu de despagubire, care astfel ar reprezenta numai
un avans din valoarea integrala a bunului revendicat. Chiar daca, tinand seama
de personalitatea celui in cauza, o asemenea varianta de conduita este practic
exclusa, in masura in care reglementarea legala in cauza o face posibila
juridic, aceasta - cel putin formal logic si juridic - vine in contradictie cu
insasi ratiunea in considerarea careia a fost adoptata si cu finalitatea
urmarita.
Curtea tine sa precizeze ca intreaga aceasta analiza, la prima vedere
extrinseca domeniului contenciosului constitutional, i-a fost impusa de
particularitatile reglementarii legale deduse controlului. Caracterul de act
individual al acesteia, ratiunea in considerarea careia a fost adoptata si
finalitatea urmarita converg in a conferi conceptiei de ansamblu a
legiuitorului, astfel cum rezulta din examinarea actului, o semnificatie
esentiala in aprecierea concordantei acestuia cu ordinea constitutionala.
Asa fiind, deficientele de forma si de fond evidentiate dau expresie si
unor vicii de constitutionalitate.
3. Prin definitie, tranzactia are ca finalitate prevenirea sau stingerea
unui proces si, ca atare, se incheie intre partile aflate in contrarietate de
interese. In speta, acestea sunt fostul suveran al Romaniei si statul roman,
reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.
In conditiile in care petentul declansase procedura de drept comun pentru
restituirea bunurilor care ii apartinusera, trecute in mod abuziv in
patrimoniul statului, prin formularea de notificari, prevenirea proceselor care
ar fi putut urma se putea realiza pe calea unei sau unor tranzactii intre
petent si Ministerul Finantelor Publice, de care urma sa se ia act printr-o
hotarare adoptata de Guvern, in cadrul competentei sale de administrare a
proprietatii statului si de organizare a executarii legii. Ca act de aplicare,
aceasta urma sa reglementeze in concret regimul juridic al unui anumit bun sau
al anumitor bunuri cu caracter litigios, ut singuli, asadar prin dispozitii cu
caracter individual. Guvernul a optat pentru o cu totul alta rezolvare
juridica, limitandu-si rolul la acela de initiator al unui proiect de lege,
procedeu ale carui carente au fost evidentiate. Dincolo si mai presus de cele
deja aratate, Curtea considera ca Parlamentul, arogandu-si competenta de
legiferare, in conditiile, domeniul si cu finalitatea urmarite, a incalcat
principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1
alin. (4) din Constitutie, viciu care afecteaza legea in ansamblu.
4. Curtea constata, de asemenea, ca procedeul utilizat, intrucat
legitimeaza interventia legiuitorului in derularea normala a procedurilor de
recuperare a unor bunuri preluate in mod abuziv de stat, proceduri instituite,
prin norme imperative, de reglementarea de drept comun in materie si pe care
petentul le declansase, le sustrage, astfel, controlului judiciar la care se
putea apela. Prin aceasta legea, in ansamblu, contravine principiului liberului
acces la justitie, in termenii in care este consacrat de art. 21 alin. (1) si
(2) din Constitutie.
5. Tinand seama de realitatea juridica de necontestat pe care prezenta lege
o consacra, in sensul ca bunurile apartenente domeniului Peles fac parte din
proprietatea publica a statului, Curtea considera ca atribuirea folosintei
gratuite a castelului Peles, castelului Pelisor si a castelului Foisor fostului
suveran al Romaniei, chiar cu circumstantierea instituita prin lit. b) a art. 4
din lege, incalca prevederile art. 136 alin. (4) teza a III-a din Constitutie,
potrivit carora bunurile proprietate publica pot fi date in folosinta gratuita
institutiilor de utilitate publica. Fie si acceptand sustinerea ca fostul rege
este abilitat legal sa desfasoare o activitate cu un asemenea caracter, aceasta
nu legitimeaza, in termenii textului constitutional de referinta, atribuirea
folosintei gratuite a imobilelor in cauza, de vreme ce titularul nu este o
institutie de utilitate publica.
Aceleasi ratiuni impun o concluzie similara si cat priveste dispozitia
avand ca obiect instituirea unui drept de folosinta viagera gratuita asupra
palatului Elisabeta in favoarea principesei Margareta si a principelui Radu.
Prezentele considerente, care converg in a evidentia neconstitutionalitatea
reglementarii legale deduse controlului, pe fondul unor deficiente majore de
ordin tehnic-juridic, afectand conceptia de ansamblu, precum si logica
interioara a acesteia, nu dau catusi de putin expresie unei pozitii aprioric si
principial ostile a Curtii fata de finalitatea declarata a legii, aceea a
repunerii fostului suveran al Romaniei in drepturile de care a fost deposedat
de fostul regim, ci, exclusiv, constatarii ca modalitatea juridica utilizata
pentru realizarea acestui deziderat este improprie.
Pentru cele expuse mai sus, in temeiul dispozitiilor art. 1 alin. (3) si
(4), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21, art. 136 alin. (4) si
ale art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si al prevederilor art. 11 alin.
(1) lit. A.a) si ale art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri
care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I, este
neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintelui Camerei
Deputatilor, presedintelui Senatului si primului-ministru si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 9 noiembrie 2005 si la aceasta au
participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru,
Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu si Serban Viorel
Stanoiu, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu