Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Johanna Goth în Dosarul nr. 34.419/3/2014** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.900D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar un punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, în cuprinsul căruia apreciază că aceasta este neîntemeiată.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că îşi menţin valabilitatea cele deja statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 34.419/3/2014**, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Johanna Goth într-o cauză civilă având ca obiect anularea unei decizii de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor pentru un imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, având în vedere faptul că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, era beneficiara unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor era obligată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, instituţie care, în opinia sa, ar fi trebuit să soluţioneze dosarul de despăgubire în conformitate cu normele legale în vigoare la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, respectiv dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Autoarea excepţiei apreciază că soluţionarea dosarului său de despăgubire în temeiul Legii nr. 165/2013 determină o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, arătând că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, era începută procedura executării silite, astfel încât nu i se mai putea aplica legea nouă. Face referire la Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/ dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele sau pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Cât priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, apreciază că sunt contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât stabilesc soluţionări diferite pentru subiecţii de drept, titulari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv între cei pentru care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire într-un anumit cuantum şi pentru care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează să emită titluri de plată care se achită în termen de 5 ani şi cei care sunt titulari ai unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlului de despăgubire, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmând să soluţioneze dosarele în temeiul art. 21 din lege, adică prin compensare în puncte.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, în opinia sa, textele de lege criticate nu au caracter retroactiv, aplicându-se efectelor viitoare ale unor situaţii juridice născute anterior intrării lor în vigoare, şi nici discriminatoriu, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în sprijinul acestei opinii invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile supuse controlului în cauza de faţă.9. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, având în vedere că intervenţia legiuitorului asupra modalităţii de acordare a despăgubirilor nu are caracter retroactiv, deoarece în această materie este opţiunea exclusivă a puterii legiuitoare de a decide în privinţa modului de reparare a injustiţiilor. Nici critica privind încălcarea principiului egalităţii în faţa legii apreciază că nu se poate reţine.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele transmise la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării contestaţiei formulate de autoarea acesteia împotriva unei decizii de compensare în puncte emise în condiţiile Legii nr. 165/2013, rezultă că, în ceea ce priveşte art. 4 din această lege, sunt incidente prevederile tezei întâi, dosarul de despăgubiri neaflându-se, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe rolul unei instanţe judecătoreşti, ci fiind în faza administrativă de cerere nesoluţionată de autoritatea competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii deciziei corespunzătoare. Prin urmare, în ce priveşte art. 4 din Legea nr. 165/2013, obiect al excepţiei îl reprezintă doar teza întâi a acestuia. Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 4 teza întâi: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).";
– Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).";
– Art. 17 alin. (1) lit. a): „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.";
– Art. 21 alin. (5), (6) şi (8): „(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. [...](8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";
– Art. 24 alin. (2): „În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).";
– Art. 41 alin. (5): „Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile, iar prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor pentru un imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist. Autoarea excepţiei a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat măsuri reparatorii pentru un teren preluat în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist printr-un decret de expropriere, pentru care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus în anul 2009 acordarea de despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 247/2005. Întrucât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a procedat la soluţionarea dosarului, autoarea excepţiei s-a adresat instanţei de judecată, iar Curtea de Apel Bucureşti, printr-o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă în anul 2011, a obligat Comisia Centrală la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor. Autoarea excepţiei a procedat la punerea în executare silită a acestei hotărâri, Comisia Centrală formulând contestaţie la executarea silită, admisă iniţial, şi apoi respinsă prin admiterea recursului autoarei excepţiei. Între timp, în iulie 2014, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis o decizie de compensare în puncte în favoarea acesteia. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării contestaţiei formulate de autoarea acesteia împotriva deciziei de compensare în puncte al cărei titular este, argumentată pe ideea că ar fi trebuit aplicate prevederile Legii nr. 247/2005, iar nu cele ale Legii nr. 165/2013. 15. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, se observă că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a apreciat că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, Curtea a observat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Curtea a observat, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Prin aceeaşi decizie, Curtea a făcut referire şi la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României (paragraful 127), prin care instanţa de la Strasbourg a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului. 16. Totodată, Curtea a constatat că, în cauză, nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. De asemenea, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective" (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit, tempus regit actum. 17. În ce priveşte atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) şi de art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut, prin mai multe decizii, ca de exemplu Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, şi Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, că aceasta nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut, al cărui scop îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi şi litigii, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care prevăd că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi şi că valoarea obţinută se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu, Curtea a reţinut, de pildă prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a observat că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 - referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Dar legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii. Or, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referinţă al evaluării. 19. Totodată, prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, Curtea a constatat că situaţia în care autorul excepţiei are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a stabilit în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită şi suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma unei evaluări efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea imobilului nu a fost efectuată şi nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi retroactiv şi discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc. Nici în cauza de faţă nu sunt incidente cele statuate prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, invocată de autoarea prezentei excepţii, în speţă nefiind vorba despre o decizie/dispoziţie a unei entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa să se fi pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, mai sus amintită, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 din Legea fundamentală, pentru argumente similare celor mai sus enunţate referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută potrivit opţiunii sale exclusive, ţinând seama de impactul economic şi social specific. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 21. Cât priveşte prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc modul de calcul al punctelor ce se pot acorda cesionarilor dreptului de proprietate asupra bunului imobil, se poate constata că nu au legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât din conţinutul dosarului rezultă că autoarea acesteia nu se încadrează în această categorie de persoane, ci în cea a titularilor dreptului de proprietate, foşti proprietari sau moştenitori legali ori testamentari ai acestora. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, ridicată de Johanna Goth în Dosarul nr. 34.419/3/2014** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu