Decizia Nr.598 din 28.09.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 120¹ alin. (1) şi ale art. 124¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea „Skytower Building" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.761/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 292D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că problemele ridicate de autorul excepţiei ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa judecătorească.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 30 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.761/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 120¹ alin. (1) şi ale art. 124¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea „Skytower Building" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind un act administrativ-fiscal.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care permit determinarea termenului de plată a obligaţiei de plată a obligaţiei fiscale şi, deci, calcularea de accesorii anterior stabilirii creanţei fiscale de către organul fiscal, conform legii.6. Se arată că neclaritatea prevederilor criticate lasă loc unor interpretări injuste şi neconstituţionale. Neprevăzând expres condiţia stabilirii creanţei fiscale şi modul concret de efectuare a acestei operaţiuni, textele de lege criticate pot duce la sancţionarea contribuabilului în lipsa oricărei culpe, pentru că nu a efectuat o plată în termenul prevăzut de lege, deşi la acel termen creanţa nu fusese încă stabilită printr-un act opozabil contribuabilului, conform obligaţiei care revine în baza legii organului fiscal. În esenţă, statul angajează răspunderea contribuabilului pentru inacţiunea organelor fiscale. Se mai arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în repetate rânduri, a reţinut că, în materie fiscală, prevederile legale incerte se interpretează în contra autorităţilor fiscale, iar nu a contribuabililor. Acest principiu este cu siguranţă încălcat în cazul în care statul pretinde plata creanţei fiscale anterior stabilirii acesteia.7. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată în Cauza Serkov împotriva Ucrainei, paragraful 42.8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât determină sancţionarea contribuabilului ce nu a efectuat plata în termenul prevăzut de lege, deşi creanţa nu fusese încă stabilită printr-un act opozabil contribuabilului.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Acesta arată că dificultăţile de interpretare şi, implicit, criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la textele legale, au fost generate de „omisiuni" ale reglementării. Prin urmare, aceasta nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, practic, completarea actului normativ.11. De asemenea, se mai arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a învederat că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât pot fi „interpretate abuziv" de organele fiscale, ceea ce nu reprezintă un adevărat motiv de neconstituţionalitate, ci o problemă de interpretare şi aplicare a legii.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 120¹ alin. (1) şi art. 124¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţiile care au următorul cuprins:– Art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003: „Impozitul/taxa pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv."

– Art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează."

– Art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere."

– Art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv."

– Art. 120¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispoziţiile art.

120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător."– Art. 124¹ alin. (1): „Prin excepţie de la prevederile art. 119 alin. (1) şi art. 120¹, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere."15. Curtea constată că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, iar Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauză. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată, în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se mai referă şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional privind protecţia proprietăţii, art. 1 din Protocolul nr. 12 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la art. 17 privind dreptul de proprietate din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Din modul cum este formulată excepţia de neconstituţionalitate, se poate deduce în mod rezonabil că autoarea acesteia a înţeles să se refere şi la art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind claritatea şi previzibilitatea legii. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, Curtea constată că, în realitate, criticile autoarei acesteia vizează chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ce sunt de competenţa instanţelor de judecată. Faţă de cele prezentate, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre exemplu Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Curtea a statuat că interpretarea şi aplicarea normelor legale la speţa dedusă judecăţii este atributul instanţelor de judecată şi nu intră în competenţa sa de soluţionare şi având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă. 18. Curtea reaminteşte, însă, că atâta timp cât legea nu prevede în mod expres obligaţia calculării impozitului datorat pentru clădiri şi terenuri de către contribuabil, nu se poate accepta ideea că aceasta se presupune. În consecinţă, calculul impozitelor pe clădiri şi terenuri se face de către organul fiscal. Comunicarea acestui cuantum se face printr-o înştiinţare de plată care, în cazul acesta, este un act administrativ-fiscal ce trebuie transmis în condiţiile art. 44 din Codul de procedură fiscală. De asemenea, pct. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004, statuează, în explicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Codul de procedură fiscală că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii (a se vedea, mutatis mutandis şi Decizia nr. 784 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017). 19. Mai mult, Curtea reţine că prevederile art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscal sunt foarte clare: „Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel: a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare."20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 120¹ alin. (1) şi ale art. 124¹ alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea „Skytower Building" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.761/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae