DECIZIE Nr.
598 din 19 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 577 din 22 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Marinela Mincă - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, excepţie
invocată de Ilinca Gherasim în Dosarul nr. 3.398/204/2006al Tribunalului
Prahova - Secţia penală.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal,
precum şi partea Constantin Neagu. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Având cuvântul, autorul excepţiei solicită admiterea
acesteia, arătând că prevederile art. 220 din Codul penal contravin protecţiei
constituţionale a dreptului de proprietate privată. Solicită modificarea
textului de lege criticat, în sensul introducerii sintagmei „imobil aflat în
proprietatea altuia", faţă de actuala formularea a textului de lege,
„imobil aflat în posesia altuia".
Partea Constantin Neagu solicită respingerea excepţiei,
invocând aspecte de fapt ce ţin de fondul cauzei deduse soluţionării instanţei
de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu
contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin încheierea din 5 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.398/204/2006, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal.
Excepţia a fost invocată de Ilinca Gherasim într-o
cauză având ca obiect acţiunea penală privind săvârşirea infracţiunii de
tulburare de posesie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă
dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea
proprietăţii, deoarece „are un caracter echivoc în privinţa condiţiei posesiei",
neprecizând durata acesteia. De asemenea, se apreciază că prevederea legală
este eliptică, în sensul că nu menţionează dreptul de proprietate, ce include
posesia ca stare de fapt.
Tribunalul Prahova - Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,
arătând că incriminarea tulburării de posesie este realizată de către legiuitor
în scopul apărării prin mijloace de drept penal a dreptului de proprietate
privată, astfel încât textul de lege criticat constituie o concretizare a
dispoziţiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii
private.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul
criticat nu încalcă dreptul de proprietate, ci reprezintă unul dintre
mijloacele de drept penal prin care este apărat dreptul de proprietate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, susţinerile părţilor prezente, dispoziţiile legale
criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 220 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Ocuparea,
în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia,
fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile
legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseşte cu închisoare de la 1
la 5 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin
violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de
marcare, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7
ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de
două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15
ani.
Impăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală."
Autorul excepţiei susţine că textul legal criticat
încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi
[devenit art. 44 alin. (2) teza întâi după revizuirea Constituţiei în anul
2003] privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.
Examinând excepţia, Curtea
constată că, potrivit art. 1.846 alin. (2) din Codul civil, „Posesiunea este
deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de
noi înşine sau de altul în numele nostru".
In sistemul Codului civil posesiunea constituie baza drepturilor reale şi este semnul exterior al existenţei
lor. Este, aşadar, o instituţie deosebit de importantă, ocrotirea sa
constituind, în primul rând, garantarea dreptului de proprietate. Se explică astfel
ocrotirea posesiei atât prin mijloace de drept civil - acţiunile posesorii -,
cât şi prin sancţionarea penală a actelor de tulburare de posesie, în
condiţiile prevăzute de art. 220 din Codul penal.
Faptul că însuşi proprietarul bunului poate fi subiect
activ al infracţiunii de tulburare de posesie nu încalcă prevederile art. 44
alin. (2) teza întâi din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea în mod
egal de lege a dreptului de proprietate privată, indiferent de titular, aşa cum
fără temei susţine autorul excepţiei, ci constituie aplicarea consecventă a
principiului ordinii de drept, potrivit căruia nimănui nu-i este permis să-şi
facă singur dreptate.
In acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 442 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 81 din
25 ianuarie 2005, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.
In ceea ce priveşte criticile privind lipsa de
claritate a prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, precum şi solicitarea
completării dispoziţiei penale, acestea nu intră în competenţa Curţii,
întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, excepţie invocată de Ilinca Gherasim în
Dosarul nr. 3.398/204/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 19 iunie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie