DECIZIE Nr.
593 din 21 septembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 6 alin. 2 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 856 din 19 octombrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 916 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureş.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat este în concordanţă
cu dispoziţiile constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.037/2004, Tribunalul Mureş a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 916 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Pop în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate se susţine că art. 916 din Codul de procedură penală
încalcă prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, privind dreptul la viaţa
intimă, familială şi privată, deoarece „dă posibilitatea oricui să-şi
preconstituie mijloace de probă pe care să le folosească la discreţie în
funcţie de interesele sale, în lipsa unei autorizaţii din partea instanţei de
judecată". Pe de altă parte, mai susţine autorul excepţiei, dispoziţiile
legale criticate încalcă şi dreptul persoanei la respectarea vieţii sale
private şi de familie, consacrat prin art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, text conform căruia orice persoană are
dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi
a corespondenţei sale, iar amestecul unei autorităţi publice în exercitarea
drepturilor fundamentale este permis numai dacă este prevăzut prin lege şi dacă
acesta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară
securităţii naţionale, siguranţei publice, bunăstării economice a ţării,
apărării ordinii şi prevenirii infracţiunilor, protecţiei sănătăţii sau a
moralei, protecţiei drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
Tribunalul Mureş apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege
criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 916 alin. 2 din Codul de procedură penală, modificate şi completate
prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „Inregistrările
prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane,
constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări
pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace
de probă dacă nu sunt interzise de lege."
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale
sunt neconstituţionale, deoarece sunt contrare prevederilor art. 26 din
Constituţie, privind viaţa intimă, familială şi privată, precum şi
dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private
şi de familie.
Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, raţiunea reglementării în conţinutul
art. 916 alin. 2
din Codul de procedură penală a posibilităţii ca înregistrările prezentate de
părţi să poată „constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege" este aceea ca oricine care are o probă ce
poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispoziţiile respective
fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau
întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor
astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în
concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea
unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv ale
exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile
publice a vieţii intime, familiale şi private - invocat în motivarea excepţiei
-, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale
importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor
penale.
Mai mult, legislaţia procesual-penală prevede
suficiente garanţii în vederea înlăturării unor eventuale abuzuri, dispoziţiile
art. 916 alin. 2
din Codul de procedură penală aplicându-se numai în cazul săvârşirii unei
infracţiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse
expertizei tehnice (art. 916 alin. 1), părţile având posibilitatea contestării lor potrivit
prevederilor art. 64, 67 şi 68 din Codul de procedură penală.
Se constată, de asemenea, că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaţionale aplicabile în
materie. Astfel, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale admite, prin prevederile art. 8 paragraful 2, amestecul unei
autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale
a persoanei, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, „în măsura în care
acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o
societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa
publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor
penale [...]". Culegerea de informaţii şi date cu privire la pregătirea săvârşirii unor
infracţiuni sau la derularea acţiunilor cu caracter infracţional se realizează,
fără îndoială, în scopul "desfăşurării instrucţiei penale"(chiar
dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) şi constituie unul
dintre cele mai eficiente mijloace de „prevenire a
faptelor penale".
Art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
adoptată şi promulgată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 217 A
(III) din 10 decembrie 1948, prevede că „Nimeni nu
va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa
sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al
unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la
protecţia legii împotriva unor astfel de
imixtiuni sau atingeri". Acelaşi document
internaţional prevede însă, la pct. 2 al art. 29, că „In exercitarea
drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai
îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii
şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea
satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale,
într-o societate democratică".
In examinarea excepţiei de neconstituţionalitate,
trebuie avută în vedere, de asemenea, şi jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului care, în cauza „P.G. şi J.H. contra Regatului Unit",
2001, a apreciat că, în cazul în care „înregistrările nu au constituit
singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste
atât autenticitatea, cât şi folosirea ei", nu s-a adus atingere dreptului
la un proces echitabil.
In ceea ce priveşte invocarea de către autorul
excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume cauza „Burzo contra României", 2002, se constată că aceasta nu numai că nu confirmă
neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, dar nici nu are
incidenţă în cauză. Astfel, în cauza amintită, Curtea europeană a reţinut că
susţinerile privind încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale nu se sprijină pe niciun element din
dosar, respingând cererea ca inadmisibilă.
In legătură cu constituţionalitatea prevederilor de
lege criticate în prezenta cauză, sub aspectul altor critici de
neconstituţionalitate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 3
februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159
din 17 aprilie 2000, precum şi prin Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie
2005, reţinând că acestea nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanţă şi
cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Prin aceleaşi decizii s-a constatat, de asemenea, că dispoziţiile
menţionate respectă condiţiile stabilite de Constituţie pentru restrângerea
exerciţiului unor drepturi.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 916 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu