Decizia Nr.59 din 13.02.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi alin. (3), art. 7, art. 10 şi art. 11, cu excepţia tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.517/327/2016 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.863D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017, nr. 2.898D/2017 şi nr. 2.908D/2017, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţii ale Legii nr. 77/2016, excepţii ridicate de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 3.939/327/2016, nr. 4.516/327/2016 şi nr. 4.741/327/2016 ale Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală, precum şi de către Alexandru Viorel Burdea, Adriana Burdea si Tedy Crestin în Dosarul nr. 25.422/302/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.4. La apelul nominal, în Dosarul Curţii nr. 2.898D/2017, se prezintă autorii excepţiei de neconstituţionalitate, asistaţi de avocat Ioan Lungu, cu împuternicire depusă la dosar, precum şi, în calitatea de reprezentant al părţii Societatea Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, avocat Mihaela Ceauşescu, cu împuternicire depusă la dosar.5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017, nr. 2.898D/2017 şi nr. 2.908D/2017 la Dosarul nr. 2.863D/2017. Reprezentantul Ministerului Public şi avocaţii prezenţi sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017, nr. 2.898D/2017 şi nr. 2.908D/2017 la Dosarul nr. 2.863D/2017, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. Domnul avocat arată că destinatarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă sunt discriminaţi faţă de cetăţenii care au contractat credite în temeiul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Codului civil de la 1864 şi Codului civil, care reglementează împrumutul de consumaţiune şi contractul de credit, întrucât nu pot beneficia de teoria impreviziunii, aşa cum este aceasta reglementată de Legea nr. 77/2016. Domnul avocat susţine că şi consumatorii care au contractat credite în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 au dreptul de a beneficia de teoria impreviziunii, aşa cum este aceasta reglementată de Legea nr. 77/2016 şi că, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (4) ale acesteia sunt discriminatorii. La final depune şi concluzii scrise.7. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei părţii Societatea Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, care solicită respingerea excepţiei, pentru că debitorii care au contractat credite în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi economică cu debitorii care au contractat credite pentru achiziţia de locuinţe în temeiul altor acte normative. Astfel, creanţele rezultate din executarea silită a creditelor acordate prin Programul Prima Casă sunt creanţe bugetare, şi nu creanţe obişnuite, aşa cum sunt creanţele din celelalte acte normative în temeiul cărora se pot acorda credite pentru consumatori.8. Doamna avocat face trimitere la preambulul Legii nr. 77/2016, potrivit căruia aceasta reprezintă o implementare a Directivei 2014/17/UE care exceptează de la aplicare anumite categorii de credite cărora li se subsumează şi Programul Prima Casă, întrucât acesta a fost destinat facilitării accesului persoanelor la achiziţia de imobile, contractul de credit se încheie numai ulterior aprobării garanţiei de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi creditele respective vizează un public restrâns, format din persoane fizice care nu deţin în proprietate locuinţe cu suprafaţă mai mare de 50 m².9. Dacă, ipotetic, s-ar admite că pot fi date în plată şi bunurile achiziţionate în cadrul Programului Prima Casă, ar fi imposibil din punct de vedere juridic, având în vedere că banca nu este singurul titular al dreptului de ipotecă de rang I. Proprietarul ar trebui să transfere către stat proprietatea acestuia, având în vedere că statul, ca titular al ipotecii legale, este primul înscris în cartea funciară. Într-o atare situaţie, statul plăteşte băncii 50% din valoarea creditului, conform contractului de garantare, iar banca nu ar mai avea, în temeiul art. 3 din Legea nr. 77/2016, dreptul de a cere împrumutatului vreo compensaţie nici cu privire la restul de 50% din valoarea principalului sumei împrumutate şi nici a dobânzilor şi comisioanelor. Prin urmare, o asemenea eventualitate contravine dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituţie, precum şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.10. În încheiere, doamna avocat mai arată că beneficiarii programului Prima Casă se află şi din punct de vedere economic într-o situaţie diferită de cei care au contractat credite în baza altor acte normative, cum ar fi obligaţia de a achita un avans de numai 5% din suma împrumutată, faţă de avansul de minimum 15% dintr-un contract de credit ipotecar obişnuit şi dobânda care este jumătate din dobânda care se percepe într-un contract de credit ipotecar obişnuit. În aceste condiţii, nu se încalcă prevederile art. 16 din Constituţie şi, ca atare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. La final depune şi concluzii scrise.11. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu se creează discriminare între diferitele categorii de persoane care au contractat credite, acestea aflându-se în situaţii distincte.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:12. Prin sentinţele civile nr. 1.413 din 22 mai 2017, nr. 1.148 din 28 aprilie 2017, nr. 1.147 din 28 aprilie 2017 şi nr. 1.166 din 2 mai 2017, pronunţate în dosarele nr. 4.517/327/2016, nr. 3.939/327/2016, nr. 4.516/327/2016 şi nr. 4.741/327/2016, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi alin. (3), art. 7, art. 10 şi art. 11, cu excepţia tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile", din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţiile de neconstituţionalitate formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 2.863D/2017, nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017 şi nr. 2.908D/2017.13. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 25.422/302/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.898D/2017.14. Excepţiile au fost invocate de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti, în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016, iar, în Dosarul Curţii nr. 2.898D/2017, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, în faza apelului, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni formulate, în temeiul Legii nr. 77/2016, de către Alexandru Viorel Burdea, Adriana Burdea şi Tedy Crestin, în calitate de consumatori.15. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii, în totalitatea sa. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor.16. Autoarele excepţiei susţin că legea nouă adaugă raportului juridic născut sub imperiul legii vechi o instituţie juridică cu caracter de noutate faţă de dispoziţiile legale aplicabile la data încheierii raportului juridic avute în vedere de părţi. Prin aplicarea legii noi se ajunge, aşadar, la o altă consecinţă, la alte efecte ale contractului şi la un alt mecanism de stingere a obligaţiilor, decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate contractele. Atunci când s-a încheiat contractul de credit, părţile au convenit ca debitorul să se oblige să restituie sumele de bani primite cu titlu de împrumut. Ulterior, în viaţa contractului intervine legiuitorul şi, împotriva voinţei creditorului, conferă debitorului dreptul ca acesta să se libereze de obligaţia sa faţă de creditor printr-un alt bun decât cel la care s-a aşteptat şi se aşteaptă în mod legitim creditorul, fără să distingă după cum bunul este afectat sau nu de alte sarcini ori de stadiul în care acesta se găseşte, ori să solicite creditorului stingerea tuturor obligaţiilor în cazul în care bunul imobil afectat garanţiei creditorului a fost, deja, supus procedurii de executare silită.17. În continuare, se susţine că art. 6 alin. (6) din Codul civil a clarificat noţiunea de „situaţie juridică", valorificând experienţa doctrinară şi jurisprudenţială în materie, iar ipoteza reglementată de art. 3 din Legea nr. 77/2016 nu poate să fie calificată drept o situaţie juridică, respectiv un „statut" personal sau real. Prin urmare, în cazul în care contractele au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu se poate aplica art. 11 în forma actuală, adică nu se poate institui în sarcina profesionistului obligaţia de a prelua cu titlu de dare în plată imobilul afectat garanţiei, cu efect liberatoriu pentru întreaga creanţă, pentru că un asemenea efect al contractului nu era prevăzut de lege la data stabilirii obligaţiilor, respectiv la data încheierii contractului. Or, dacă art. 11 prevede că dispoziţiile noii legi se aplică inclusiv contractelor în curs de derulare, adică şi celor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, înseamnă că textul este neconstituţional pentru că înfrânge principiul neretroactivităţii legii noi. În concluzie, pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu pot fi avute în vedere alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate.18. Autoarele excepţiei apreciază că se încalcă şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prin Legea nr. 77/2016 se instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât acestea pun creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, situaţie de natură să îl plaseze într-o poziţie privilegiată pe debitor, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale.19. De asemenea, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 încalcă prevederile art. 16 din Constituţie. Astfel, prin excluderea creditelor acordate prin programul Prima casă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 77/2016, se creează o vădită discriminare între cetăţenii care au contractat credite prin acest program şi ceilalţi cetăţeni, care au contractat credite în baza altor acte normative, fără o justificare rezonabilă.20. Neconstituţionalitatea art. 7 din Legea nr. 77/2016 decurge, în primul rând, din încălcarea dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, având în vedere că obiectul contestaţiei este limitat strict la condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 - dispoziţii care sunt neconstituţionale în raport cu libertatea economică şi dreptul de proprietate. Practic, deşi creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanţiei, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare cu privire la drepturile sale şi cu privire la aspectele particulare ale speţei care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, faţă de condiţiile de admisibilitate prevăzute în lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanţe excepţionale, limitarea obiectului contestaţiei strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, care, în aceste condiţii, devin ineficace şi iluzorii. Aceasta reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.21. Autoarele excepţiei mai susţin că, prin dispoziţiile criticate, se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate, ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, creditorii deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus în garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire, şi nici nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii.22. În speţă, dreptul consumatorului este unul discreţionar, deoarece acesta poate alege în orice moment obligarea instituţiei creditoare la achiziţionarea imobilului. Privarea de bun nu are loc pe baza unui act al vreunei administraţii, ci pe temeiul voinţei unui particular, ceea ce face ca această ingerinţă să fie una arbitrară, întrucât particularul, respectiv consumatorul nu este obligat să urmărească vreun interes public, ci numai interesele sale private, atunci când solicită privarea instituţiei creditoare de bunul său.23. Limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie, pierderea dreptului de proprietate nefiind proporţională cu scopul urmărit, elementul de protecţie socială neregăsindu-se în condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.24. În consecinţă, prin instituirea dării în plată cu efect liberatoriu, în lipsa consimţământului creditorului, la deplina discreţie a consumatorului şi fără a fi prevăzute condiţii minime de admisibilitate care să se refere la dificultăţile financiare ale consumatorului, se încalcă dreptul de proprietate privată a creditorului.25. Deşi accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă sunt garantate prin art. 45 din Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale creditorilor, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un „vehicul imobiliar", deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar, prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor, va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată.26. Nu are relevanţă faptul că instituţia de credit a primit un bun imobil drept garanţie a obligaţiei de rambursare a creditului, ori, în cazul executării silite a bunului, preţul de adjudecare, întrucât intenţia de la momentul constituirii ipotecii nu este aceea de a dobândi acest imobil în proprietate, ci doar de a avea o preferinţă înaintea altor creditori în ceea ce priveşte sumele valorificate din vânzarea respectivul bun ipotecat, indiferent în mâinile cui s-ar afla la momentul valorificării. Dreptul de ipotecă, înţeles ca drept real accesoriu, nu schimbă obiectul creanţei pe care o garantează, în speţă, fiind un drept real garantând executarea unei obligaţii de a da o sumă de bani, ci îl pune pe creditor în poziţia unui creditor preferat. Este adevărat că aceste persoane juridice pot deţine imobile în proprietate, dar astfel de imobile sunt deţinute ca bază a exercitării comerţului lor specific şi nu ca un scop în sine al comerţului lor.27. Din prisma art. 45, în coroborare cu art. 135 din Constituţie, statul are obligaţia de a nu schimba sau altera scopul activităţii unui actor la viaţa economică, altfel se încalcă libertatea comerţului. Darea în plată potrivit Codului civil, respectiv preluarea în contul creanţei, potrivit Codului de procedură civilă, sunt situaţii de excepţie. Cât timp măsura se menţine în limitele unei excepţii este rezonabilă şi proporţională scopului executării obligaţiilor. Transformarea ei în regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ al consumatorului şi a unei obligaţii corelative a creditorului de a accepta darea în plată, sub sancţiunea pronunţării unei hotărâri de către instanţa de judecată, încalcă în mod evident libertatea economică a creditorului, care este silit să accepte o altă modalitate de valorificare a creanţei decât aceea care rezultă din scopul activităţii sale şi natura contractelor încheiate în realizarea acestuia (împrumuturi băneşti care, potrivit principiului nominalismului, presupun restituirea întocmai a sumelor împrumutate).28. Libera iniţiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfăşura activitatea economică în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-şi atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziţie. În desfăşurarea activităţii sale economice, persoana este liberă să îşi aleagă partenerii contractuali şi clienţii. Ca o consecinţă, deşi libertatea contractuală nu are valenţe constituţionale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă iniţiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viaţa economică este contractul ca formă de manifestare a libertăţii contractuale.29. Se mai susţine că, atunci când este vorba despre un raport dintre particulari, statul trebuie să reglementeze justa exercitare a drepturilor concurente şi nu să supună un particular la voinţa arbitrară a unui alt particular. Nu sunt prevăzute condiţiile în care libertatea prevăzută de art. 53 poate fi îngrădită prin instituirea dreptului consumatorului de a proceda la darea în plată, ceea ce înseamnă că dreptul consumatorului ce restrânge libertatea economică este discreţionar. Măsurile propuse sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit. Scopul este protejarea debitorilor aflaţi în dificultate financiară pe când Legea nr. 77/2016 - art. 4 alin. (1) - nu prevede o astfel de condiţie pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu.30. Protejarea consumatorilor şi simpla calitate de consumator a uneia dintre părţile contractului nu poate conduce la un asemenea efect drastic de încălcare a libertăţii economice şi contractuale, cu atât mai mult cu cât elementul de protecţie socială lipseşte cu desăvârşire din cadrul condiţiilor de admisibilitate din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Aceasta cu atât mai mult cu cât acordarea de drepturi generale unei categorii largi de consumatori, fără a exista criterii clare în ce priveşte necesitatea consumatorului de protecţie socială, poate da naştere la abuzuri din partea consumatorilor.31. În final, se afirmă că, întrucât Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)-(3), art. 45 şi art. 53 din Constituţie, este evidentă încălcarea art. 1 din Constituţie.32. Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.33. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.34. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.35. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile părţilor, precum şi pe cele depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:36. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.37. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi art. 11, cu excepţia tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.38. Se constată că motivarea autoarelor excepţiilor de neconstituţionalitate nu vizează, în fapt, şi dispoziţiile alineatului (4) al articolului 7 din Legea nr. 77/2016, ci exclusiv alineatele (1)-(3) şi (5)-(6) ale acestuia. Prin urmare, în soluţionarea prezentei cauze, Curtea constată că este învestită exclusiv cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1)-(3) şi (5) şi (6) din Legea nr. 77/2016, şi nu se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016.39. De asemenea, verificând dispozitivele actelor de sesizare ale Judecătoriei Tulcea –- Secţia civilă şi penală, Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă şi prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016, cu excepţia tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile". Prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 conţin, într-adevăr, două teze, respectiv teza potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare şi teza potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică contractelor încheiate după această dată. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat, însă, neconstituţionalitatea sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 şi nu a prevederilor tezei întâi a art. 11 din Legea nr. 77/2016. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie inter alia prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 şi nu se va considera sesizată şi cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi al Legii nr. 77/2016.40. Prevederile supuse controlului de constituţionalitate au, astfel, următorul conţinut:– Art. 1 alin. (4): „Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă", aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.";

– Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.";

– Art. 4: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:a)creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;b)cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;c)creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;d)consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi";

– Art. 5 alin. (1) şi (3): „(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4......... ................ ................ ................ ................ .........
(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia."

– Art. 7: „(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate......... ................ ................ ................ ................ .........
(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată";

– Art. 10: „(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.";

– Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit [...] prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată."41. În opinia autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei, art. 15 alin. (2), care prevede principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul de apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 care consacră libertatea economică, în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi a unor libertăţi, şi în art. 135 privind economia. 42. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea [...] unei dispoziţii dintr-o lege [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]". 43. Se observă, astfel, ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, aşa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv cea care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare"] şi cea care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. 44. Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în aceste dosare au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii, de asemenea din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 45. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. 46. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile menţionate în prealabil sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost publicată în Monitorul Oficial anterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) şi art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă. 47. În continuare, Curtea va examina pretinsa contrarietate dintre, pe de o parte, principiile şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi, pe de altă parte, celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate. 48. În analizarea acestor critici, vor fi avute în vedere considerentele reţinute de Curte în jurisprudenţa sa anterioară, în acest sens fiind, spre exemplu, deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, nr. 15 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 7 aprilie 2017, nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017, nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, nr. 94 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 4 august 2017, nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, nr. 238 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017, nr. 240 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 29 mai 2017, nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, nr. 359 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 1 noiembrie 2017, nr. 367 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017 şi nr. 391 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 31 octombrie 2017. 49. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează." [paragraful 115]. 50. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, pe lângă cele reţinute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituţional a prevederilor criticate, se observă şi că, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 [paragraful 64], Curtea a reţinut că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 51. Aşa cum, în mod repetat, a precizat Curtea Constituţională, tratamentul este discriminatoriu atunci când, unor situaţii care, din perspectiva criteriilor de relevanţă, sunt similare, se aplică o reglementare diferită, iar unor situaţii care, din perspectiva criteriilor de relevanţă, sunt distincte, li se aplică un tratament nediferenţiat. Totodată, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat" [A se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005]. 52. În analiza conformităţii prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, Curtea reţine, mai întâi, că problema pentru a cărei rezolvare a fost adoptată reglementarea criticată este indicată în prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 - „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit". Aceste riscuri reprezintă o particularizare a fenomenului general descris de prevederile art. 1.271 alin. (2) din Codul civil care fac referire la schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorilor la executarea obligaţiei. Legiuitorul ordinar a înţeles să echilibreze riscurile izvorând din contractul de credit prin instituirea, în favoarea consumatorului afectat de acestea, a dreptului de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului (art. 3 din Legea nr. 77/2016), precum şi a unor remedii judiciare, respectiv drepturile la acţiune reglementate de prevederile art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016. Toate aceste drepturi pot fi exercitate, însă, numai în condiţiile şi limitele astfel cum au fost stabilite de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precum şi în jurisprudenţa ulterioară prin care a verificat compatibilitatea cu Constituţia a Legii nr. 77/2016. 53. Odată clarificate scopul legiuitorului ordinar, precum şi modalitatea prin care a înţeles să îl urmărească, Curtea observă, pe de o parte, că, în fapt, şi beneficiarii Programului Prima Casă se pot confrunta, ulterior încheierii contractului de credit, cu „schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea lor la executarea obligaţiei", aşa cum dispune art. 1271 alin. (2) din Codul civil sau, în termenii Legii nr. 77/2016, cu dezechilibrarea riscurilor care izvorăsc din contractele de credit încheiate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 şi, pe de altă parte, că aceştia sunt excluşi de la aplicabilitatea Legii nr. 77/2016. Cu alte cuvinte, deşi beneficiarii programului Prima Casă se află în aceeaşi situaţie în care se află persoanele care au contractat credite în temeiul altor acte normative şi în întâmpinarea căreia legiuitorul a adoptat Legea nr. 77/2016, acesta le interzice, într-o manieră neechivocă, drepturile prevăzute de aceasta. Prin urmare, se ridică, în mod legitim, problema justificării excluderii beneficiarilor programului Prima Casă de la prevederile acesteia. Astfel, dacă se pot identifica raţiuni obiective în temeiul cărora legiuitorul ordinar a exclus de la folosinţa unui drept o categorie care, sub aspecte relevante, se află în aceeaşi situaţie cu titularii acestuia, atunci această excludere nu reprezintă o discriminare interzisă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 54. Curtea reţine că, deşi este indiscutabil că destinatarii programului Prima Casă se pot afla în acea situaţie care a determinat intervenţia legiuitorului ordinar, respectiv dezechilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, aceştia, în egală măsură, sunt beneficiarii unei protecţii speciale din partea statului. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, „Se aprobă programul «Prima casă», denumit în continuare Programul, ca program guvernamental care are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construirea unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat." Instituirea posibilităţii de a contracta credite garantate de stat îi transformă, deci, pe destinatarii acestui program guvernamental într-o categorie special protejată, prin raportare la categoria largă a persoanelor fizice care contractează credite, fără să se fi prevalat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009. În concluzie, garantarea de către stat a unor credite, solicitate de persoanele fizice în vederea achiziţiei sau construirii unei locuinţe reprezintă o deosebire suficient de relevantă încât să îndeplinească criteriile de raţionalitate şi obiectivitate necesare pentru a constata conformitatea cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie a măsurii legiuitorului de excludere a beneficiarilor Programului Prima Casă de la prevederile Legii nr. 77/2016. 55. Curtea mai observă că, în cauza soluţionată prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, a fost pusă în discuţie conformitatea cu art. 16 din Constituţie a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, potrivit cărora „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: [...] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.". 56. În stabilirea conformităţii prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, sunt aplicabile mutatis mutandis raţiunile reţinute de Curte în respingerea, în decizia antereferită, a excepţiei de neconstituţionalitate vizând prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016. Astfel, în ambele cauze sunt criticate dispoziţii care, în economia Legii nr. 77/2016, au aceeaşi natură, respectiv norme care instituie condiţii care trebuie îndeplinite în vederea aplicării, de către instanţele judecătoreşti, a prevederilor Legii nr. 77/2016, iar dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) şi, respectiv, art. 1 alin. (4) sunt criticate din perspectiva aceluiaşi standard constituţional, respectiv art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, s-a invocat instituirea unui privilegiu în favoarea destinatarilor Legii nr. 77/2016, iar în prezenta cauză se susţine că prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 instituie o vădită discriminare între cetăţenii care au contractat credite prin programul Prima Casă şi ceilalţi cetăţeni, care au contractat credite în baza altor acte normative, fără o justificare rezonabilă. 57. La paragrafele 18 şi 19 ale Deciziei nr. 571 din 19 septembrie 2017, Curtea a reţinut că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementării vechiului Cod civil sau a celei din actualul Cod civil, şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Aşadar, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit în forma agreată de părţi la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care instanţa o decide, fie încetarea sa. 58. Aşa fiind, a continuat Curtea, critica de neconstituţionalitate care vizează încălcarea principiului egalităţii în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidenţa art. 4 şi, implicit, a Legii nr. 77/2016, nu este întemeiată, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, având deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. 59. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea reţine că, în condiţiile în care destinatarii programului Prima casă au asigurat accesul la remediul impreviziunii de drept comun, excluderea acestora din câmpul de aplicare a prevederilor Legii nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată acestora de către Curtea Constituţională, nu are semnificaţia unei discriminări interzise de art. 16 alin. (1) din Constituţie. 60. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva art. 21 şi art. 24 din Constituţie, şi care vizează prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016, Curtea reaminteşte că, în paragraful 116 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reţinut că instituţia impreviziunii aplicabilă ope legis, pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu poate fi recunoscută, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 61. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 44 din Constituţie, Curtea reiterează cele reţinute în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. 62. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 [paragraful 65], că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.". 63. Cu privire la criticile formulate în această excepţie de neconstituţionalitate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, pentru identitate cu raţiunea avută în vedere de Curte în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 [paragraful 130], Curta reţine că acestea nu au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze. 64. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a doua, precum şi a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1) şi ale art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 4.517/327/2016, nr. 3.939/327/2016, nr. 4.516/327/2016 şi nr. 4.741/327/2016 ale Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală, precum şi de către Alexandru Viorel Burdea, Adriana Burdea şi Tedy Crestin în Dosarul nr. 25.422/302/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva