DECIZIE Nr.
587 din 20 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 si
2 si ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penala si ale art. 281
din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 459 din 19 iunie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262
pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 281 din Codul penal,
excepţie ridicată de Eva Szasz în Dosarul nr. 1.484/234/2007 al Judecătoriei
Gheorgheni.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
48D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată de
Marcel-Vasile Holunga în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi
1.051/2007) al Judecătoriei Zimnicea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că partea Baroul
Cluj a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1
şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art.
281 din Codul penal.
Curtea, având în vedere că
excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.859D/2007şi nr.
48D/2008 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării
cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune
conexării cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 48D/2008 la Dosarul nr.
1.859D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea penală nr. 1 din 12 decembrie 2007,
pronunţată în Dosarul nr. 1.484/234/2007, Judecătoria Gheorgheni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1
şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art.
281 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Eva Szasz cu ocazia soluţionării unei
cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea
infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, infracţiune
prevăzută de art. 281 din Codul penal, raportat la art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat.
Prin Incheierea din 23 noiembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007), Judecătoria
Zimnicea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262
pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 281 din Codul penal. Excepţia
a fost ridicată de Marcel-Vasile Holunga cu ocazia soluţionării unei cauze
penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de
exercitare fără drept a profesiei de avocat, infracţiune prevăzută de art. 281
din Codul penal, raportat la art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea
şi exercitarea profesiei de avocat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 171 alin. 2 din Codul
de procedură penală, potrivit cărora asistenţa juridică este obligatorie în
cazul în care organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul
sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, contravin dispoziţiilor
art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare, întrucât, în situaţia în
care Uniunea Naţională a Barourilordin România este parte în procesul penal,
„este evident că avocatul desemnat din oficiu nu îl va apăra pe inculpat
împotriva uniunii", având în vedere că toţi avocaţii din România fac parte
din respectiva uniune. Astfel, „textul de lege criticat permite magistraţilor
să îi numească inculpatului un avocat din oficiu care, în unele cazuri, să nu
îi susţină cauza în mod corect".
Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 183 alin.
1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează mandatul de aducere,
înfrâng dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2), care
garantează inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei,
permiţând doar percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane, în
cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. In acest sens, arată că aducerea,
realizabilă inclusiv prin constrângere, a învinuitului sau a inculpatului în faţa
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată reprezintă o privare
de libertate, fără a fi nici reţinere, nici arestare, în condiţiile în care în
Legea fundamentală nu este prevăzută instituţia mandatului de aducere. Pentru
aceleaşi raţiuni, consideră că art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură
penală încalcă şi prevederile art. 5 par. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 9 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 9 par. 1 din Pactul internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice, texte ce reglementează dreptul
persoanei la libertate şi la siguranţă. Intrucât dispoziţiile art. 183 alin. 1
şi 2 din Codul de procedură penală nu prevăd nicio cale de atac împotriva
încheierii de şedinţă prin care s-a dispus emiterea mandatului de aducere,
apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 5 par. 4 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul
persoanei lipsite de libertate la un recurs în faţa unui tribunal. Autorii
excepţiei susţin că textul de lege criticat înfrânge şi prevederile art. 14
par. 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice, prevederi referitoare la dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de
a nu se autoincrimina, întrucât „declaraţia în procesul penal este o armă în apărare, ca atare, inculpatul poate să
refuze acest drept, poate alege să nu declare nimic".
De asemenea, consideră că art. 262 pct. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din
Constituţie privind dreptul la apărare. Autorii excepţiei arată că, atât în
cazul unuia, cât şi în cazul celuilalt, procurorul a dat rechizitoriu prin care
a pus în mişcare acţiunea penală şi a dispus trimiterea în judecată după o
lună, respectiv după 3 luni de la prezentarea materialului de urmărire penală,
fără a mai proceda la o nouă chemare a învinuitului în vederea înştiinţării
despre soluţia dată în dosar, fiind astfel încălcat art. 6 par. 1 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră
principiul contradictorialitătii şi dreptul la un proces echitabil. In
sprijinul susţinerilor, citează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a
statuat că „este [...] necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea
învinuitului şi după înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii
penale, în prezenţa apărătorului său, care, alături de cel în cauză, poate
determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de natură să excludă
trimiterea în instanţă a dosarului" (Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 136 din 1 aprilie 1999).
In fine, autorii excepţiei susţin că sintagma „legea
specială" din art. 281 al Codului penal este neconstituţională prin
raportare la dispoziţiile Legii fundamentale cuprinse în art. 73 alin. (1)
privind categoriile de legi şi în art. 115 alin. (1) referitor la delegarea
legislativă. Consideră că „Parlamentul nu poate adopta decât o singură lege
specială - legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanţe în
domenii care nu fac obiectul legilor organice". Prin urmare, legea
specială la care face trimitere art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întrucât „legea
avocaturii este lege organică, nu specială".
Judecătoria Gheorgheni apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate
referitoare la prevederile art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale
art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 281 din Codul
penal.
Judecătoria Zimnicea consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că autorul
excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate cu
privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, ci îşi
bazează susţinerile pe presupusa încălcare a regulilor deontologiei
profesionale de către apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, consideră că
aducerea inculpatului în faţa instanţei, în modalitatea reglementată de art.
183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, îi permite acestuia exercitarea
efectivă a dreptului la apărare, prin expunerea propriei versiuni asupra
situaţiei de fapt. Apreciază că măsura este conformă şi cu prevederile actelor
internaţionale invocate, ce reglementează posibilitatea lipsirii de libertate a
persoanei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului având o bogată jurisprudenţa
în această materie. Totodată, face trimitere la Decizia nr. 885 din 16
octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, prin care Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 183 din Codul de
procedură penală nu încalcă principiul libertăţii individuale. In ceea ce
priveşte dispoziţiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală,
instanţa arată că, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de
aplicare a legii de către procuror în speţa sa. In fine, referitor la critica
de neconstituţionalitate a art. 281 din Codul penal, consideră că aceasta
denotă o gravă confuzie cu privire la distincţia dintre diferitele categorii de
legi penale, distincţie necesară pentru interpretarea şi aplicarea legilor
respective.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă. In acest sens, consideră
critica de neconstituţionalitate a art. 171 alin. 2 din Codul de procedură
penală ca neîntemeiată, vizând cel mult o problemă de incompatibilitate,
reglementată de art. 48 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală. Mai
arată că, în exercitarea profesiei, avocatul este independent şi se supune
numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. In ceea ce priveşte
art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, apreciază că, de fapt,
autorii excepţiei au avut în vedere art. 184 alin. 31 din acelaşi cod, text de lege care
nu are însă legătură cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care critica de
neconstituţionalitate este inadmisibilă. Referitor la dispoziţiile art. 262
pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, arată că, în realitate, autorii
excepţiei sunt nemulţumiţi de modul de aplicare a legii de către procuror în
cazurile lor, critica de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, iar în subsidiar,
neîntemeiată, întrucât art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu
limitează în niciun fel dreptul la apărare. In fine, consideră neîntemeiată
critica de neconstituţionalitate a art. 281 din Codul penal faţă de
dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea fundamentală, arătând că autorii
excepţiei fac o confuzie între categoriile de legi prevăzute de Constituţie şi
clasificarea legilor penale în legi generale şi speciale. Apreciază că art. 115
alin. (1) din Legea fundamentală nu este incident în cauză.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că art. 171
alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art. 24 din Legea
fundamentală, întrucât dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la
asistenţă juridică gratuită, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel
de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care
consideră că este necesar. In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală faţă de
dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, apreciază că
textul constituţional invocat nu este incident în cauza de faţă. De asemenea,
arată că art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu aduce
atingere dreptului la apărare, întrucât partea care consideră că procurorul a
emis în mod discreţionar rechizitoriul are posibilitatea de a arăta
judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă. In fine, referitor la critica
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Codul penal, apreciază că
dispoziţiile art. 73 alin. (1)şi ale art. 115 alin. (1) din Constituţie nu sunt
incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel
cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
677 din 7 august 2006, respectiv dispoziţiile art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art.
262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art.
281 din Codul penal. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală: „Asistenţa
juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat
într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este
reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă
măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical
chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază
că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în
alte cazuri prevăzute de lege.";
- Art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală: „O persoană poate fi adusă în faţa
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de
aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citată
nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.
Invinuitul sau
inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin
citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în
interesul rezolvării cauzei se impune această măsură. ";
-Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: „Dacă procurorul constată că au fost respectate
dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală
este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează,
după caz, astfel:
1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de
învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal:
a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în
cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea
penală şi dispune trimiterea în judecată;"
- Art. 281 din Codul penal: „Exercitarea
fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea
cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale,
dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează
potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu
amendă".
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege
sunt neconstituţionale, astfel:
- art. 171 alin. 2 din Codul de
procedură penală contravine prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la
dreptul la apărare;
- art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală
încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2) referitoare
la libertatea individuală, precum şi prevederile art. 5 par. 1 şi 4 privind
dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 9 cu privire la dreptul
persoanei de a nu fi arestată, deţinută sau exilată în mod arbitrar din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 9 par. 1 privind dreptul
la libertatea şi la securitatea persoanei şi ale art. 14 par. 3 lit. g)
referitoare la dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu se
autoincrimina din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice;
- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură
penală înfrânge dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul
la apărare, precum şi prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un
proces echitabil;
- art. 281 din Codul penal contravine dispoziţiilor
constituţionale ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi ale
art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
I. Autorii excepţiei nu
formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la
dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală, respectiv ale art. 281 din Codul penal. Astfel, emit supoziţii
legate de posibila nerespectare a legii de către avocaţii desemnaţi în baza
art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală să asigure asistenţa juridică
din oficiu în cauzele în care organul de urmărire penală sau instanţa apreciază
că învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, în condiţiile
în care Uniunea Naţională a Barourilor din România este şi ea parte în
respectivele procese penale. Totodată, autorii excepţiei critică modul de
aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală,
respectiv a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal de către organele de
urmărire penală şi de către instanţa de judecată. Or, aceste aspecte nu intră
sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de
competenţa instanţei învestite cu soluţionarea litigiului.
II. In ceea ce priveşte
critica de neconstituţionalitate a art. 183 alin. (1) şi (2) din Codul de
procedură penală, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor art. 183 din Codul de procedură penală, în integralitatea
acestora, prin raportare la o serie de texte din Constituţie şi din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi
în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 885 din
16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, Curtea a
reţinut că regulile procedurale instituite prin dispoziţiile art. 183 din Codul
de procedură penală sunt menite să asigure buna desfăşurare a procesului penal,
fără întârzieri determinate de absenţa sau refuzul persoanelor a căror
ascultare sau prezenţă este apreciată ca fiind necesară de către instanţa de
judecată. Prin dispoziţiile criticate nu se încalcă libertatea individuală,
întrucât instituţia mandatului de aducere nu este echivalentă cu cea a
sancţiunilor privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din
Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns pentru
desfăşurarea instrucţiei penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a
se prezenta în faţa instanţei de judecată, atunci când aceasta din urmă
apreciază că se impune acest lucru, nu aduce nici o atingere principiilor
statului de drept. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că, prin prevederile
art. 183 din Codul de procedură penală, nu este încălcat nici dreptul la un
proces echitabil, având în vedere că persoanele aduse cu mandat nu pot rămâne
la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor,
în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a
acestora. De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului
acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu contribui la propria incriminare,
întrucât acesta nu este constrâns în niciun fel să facă vreo declaraţie în
acest sens.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
de principiu ale deciziei menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză. Pentru considerentele arătate, prevederile art. 183 alin. 1 şi
2 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 23
alin. (1) şi (2) din Constituţie, ale art. 5 par. 1 şi 4 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 9 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cu prevederile art. 9
par. 1 şi ale art. 14 par. 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca fiind inadmisibilă,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi ale art.
262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 281 din Codul
penal, excepţie ridicată de Eva Szasz în Dosarul nr. 1.484/234/2007 al
Judecătoriei Gheorgheni şi de Marcel-Vasile Holungaîn Dosarul nr.
12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007) al Judecătoriei Zimnicea.
II. Respinge, ca fiind
neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 183 alin.
1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în
aceleaşi dosare.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică