DECIZIE   Nr. 584 din 13 iunie 2007

referitoare la constitutionalitatea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu si Medicina Preventiva din subordinea Ministerului Apararii in subordinea Academiei Romane si pentru stabilirea unor masuri organizatorice aferente acesteia

ACT EMIS DE:                CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 457 din 6 iulie 2007

Cu Adresa nr. 51/2.403 din 28 mai 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia, formulată de un număr de 62 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P Ghiorghioni, Ion I. Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Maria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaş, Ilie B. Cristian, Valentin Adrian M. Iliescu, Gratiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olarean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Iustian M.S. Mircea Teodor, Constantin C. Amarie, Eugen A. Bejinariu, Niculae P. Mircovici, Dumitru D. Becşenescu, Dragoş V Ujeniuc, Mihail M. Sireţeanu, Viorel N. Oancea, Ion I. Stoica, Cornel H. Ştirbeţ, Vasile I. Pruteanu, Corneliu V Momanu, Cristian Alexandru R. Boureanu.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.261 din 29 mai 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 791A/2007.

In motivarea sesizării, se arată că, prin soluţia propusă, legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4), potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora". Or, „niciuna din cele trei condiţii prevăzute de textul constituţional nu este îndeplinită". In acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, prin care s-a statuat că „situaţia extraordinară" „este justificată de interesul public legat de caracterul anormal şi excesiv al unei astfel de situaţii", măsura putându-se fundamenta „numai pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public".

De asemenea, se arată că, prin Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, Curtea Constituţională „a precizat" că este competentă să efectueze controlul de constituţionalitate a legilor de aprobare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentală. Or, în cauză, nici din „motivarea inclusă în corpul ordonanţei", nici din „reglementarea în sine" nu reiese „existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată", aşa cum prevede art. 115 alin. (4) din Constituţie.

In sfârşit, autorii sesizării arată că, în sensul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 83 din 19 mai 1998 şi nr. 114 din 20 iulie 1999, existenţa caracterului obiectiv al situaţiei extraordinare „nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenţă", ci „depinde de necesitatea sau existenţa unor împrejurări care să justifice cazul excepţional", precum şi că „urgenţa reglementării trebuie să rezulte din nota de fundamentare sau din motivele prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare". Aşadar, se consideră că „ordonanţa de urgenţă nu este condiţionată de posibilitatea utilizării altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei în procedura legislativă obişnuită".

In consecinţă, se solicită Curţii să constate „neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007", deoarece aceasta nu îndeplineşte „niciuna din exigenţele Curţii Constituţionale".

In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, cu Adresa nr. 51/2.627 din 8 iunie 2007, a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, prin care arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi propune respingerea acesteia pentru următoarele considerente: termenul de „situaţie extraordinară" la care se referă art. 115 alin. (4) din Constituţie nu are un conţinut juridic, nu este definit într-o manieră sau formulare normativă.

Intrucât Constituţia nu a oferit o calificare juridică formală a termenului de „situaţie extraordinară", revine Parlamentului dreptul de a aprecia de fiecare dată şi în circumstanţe evaluabile dacă Guvernul a respectat sau nu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie.

Este adevărat că existenţa situaţiei extraordinare nu depinde de voinţa Guvernului. In acest sens, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998 a Curţii Constituţionale este corectă. Nu este mai puţin adevărat, însă, că este dreptul Guvernului să aprecieze dacă o anumită situaţie, în care se impune recurgerea la reglementarea normativă, are sau nu caracter extraordinar. In aceasta constă şi esenţa delegării legislative constituţionale.

Intreaga construcţie logică a art. 115 alin. (4) din Constituţie îndreptăţeşte Guvernul să emită cu rapiditate legislativă o ordonanţă de urgenţă. Urgenţa reglementării legislative este aspectul dominant care decurge din alin. (4) şi (5) ale art. 115 din Constituţie.

Nu rezultă din sesizarea făcută Curţii Constituţionale că autorii acesteia ar nega existenţa ca atare a unei situaţii extraordinare care a determinat Guvernul să emită Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007. Grupul de deputaţi semnatari ai sesizării se limitează doar la simpla afirmaţie că „din motivarea inclusă în corpul ordonanţei, cât şi din reglementarea în sine nu reiese sub nicio formă existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, care să fi justificat emiterea unei ordonanţe de urgenţă". Afirmaţia nu este, însă, însoţită sau întărită de vreun argument. Datorită acestei omisiuni, afirmaţia semnată de cei 62 de deputaţi echivalează cu o simplă opinie.

Grupul de deputaţi omite să ia în calcul dreptul suveran al Parlamentului de a aprecia cu adevărat caracterul extraordinar al unei anumite situaţii. Semnatarii sesizării au scăpat din vedere faptul că în procesul de dezbatere legislativă a unei ordonanţe de urgenţă, Parlamentul se pronunţă prin vot nu numai asupra conţinutului normativ al ordonanţei, ci şi asupra aprecierii şi chiar a existenţei situaţiei extraordinare. In final, Parlamentul decide prin autoritatea votului său dacă Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă într-o situaţie extraordinară sau, dimpotrivă, într-o situaţie de normalitate. In speţa dedusă Curţii Constituţionale Parlamentul, cu majoritate de voturi, a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 şi, prin aceasta, a confirmat existenţa situaţiei extraordinare.

Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul are exclusiv obligaţia formală de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţei. Lectura atentă şi obiectivă a întregului alineat al art. 115 din Constituţie relevă că Adunarea Constituantă a luat în considerare conceptul de „situaţie extraordinară" raportat strict la imposibilitatea amânării reglementării juridice a acesteia. Cu alte cuvinte, Legiuitorul Constituant nici nu a obligat Guvernul să demonstreze caracterul extraordinar al situaţiei care urmează să fie reglementată „fără amânare", ci doar să motiveze formal urgenţa.

Guvernul a recurs la adoptarea ordonanţei respective pentru asigurarea într-un termen cât mai scurt a unui cadru legal care să permită înfiinţarea unui complex unitar de sănătate la cel mai înalt nivel, compus din spital şi ambulatoriu.

Guvernul, în punctul său de vedere transmis Curţii Constituţionale, cu adresa nr. 5/2.836/C.P.T. din 8 iunie 2007, referindu-se la sensul conceptului de „caz excepţional/situaţie extraordinară" aşa cum acesta se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, menţionează următoarele: din jurisprudenţa Curţii Constituţionale se poate desprinde concluzia că, în exerciţiul atribuţiilor sale privitoare la conducerea generală a administraţiei publice, Guvernul dispune de un drept de apreciere asupra măsurilor pe care trebuie să le ia, fiind îndreptăţit, atunci când este confruntat cu o situaţie excepţională, să recurgă la adoptarea unei sau unor ordonanţe de urgenţă, atunci când un interes public major este periclitat şi nu este în măsură să facă faţă situaţiei prin celelalte mijloace pe care Constituţia le prevede pentru situaţii obişnuite.

In cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007, se face precizarea că „neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor prevăzute în prezentul act normativ ar putea avea consecinţe negative în ceea ce priveşte posibilitatea asigurării asistenţei medicale şi a protecţiei sanitare pentru demnitarii români şi străini, activităţi de importanţă deosebită pentru România în relaţiile cu statele ai căror demnitari solicită astfel de servicii pe teritoriul statului român". „Situaţia extraordinară" constituie o chestiune de fapt asupra căreia doar Guvernul este în măsură să se pronunţe.

Aprecierea de către Guvern a situaţiei ca fiind una „extraordinară", care să justifice intervenţia pe calea unei ordonanţe de urgenţă, a fost corectă câtă vreme Parlamentul -prin una din Camere - a adoptat această ordonanţă de urgenţă, chiar cu unele modificări care nu schimbă însă fondul reglementării.

Aşa fiind, Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 791A/2007 al Curţii Constituţionale este neîntemeiată.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constituţionalitate, aşa cum a fost formulat de autorii sesizării, il constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia.

In opinia autorilor sesizării, legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4), potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".

Aşadar, în cauză, controlul de constituţionalitate vizează atât legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007, cât şi, implicit, însăşi ordonanţa pe care o aprobă, ambele în integralitatea lor.

In esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că „atât din motivarea inclusă în corpul ordonanţei, cât şi din reglementarea în sine nu reiese sub nici o formă existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, care să fi justificat emiterea unei ordonanţe de urgenţă, aşa cum rezultă din prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României". In acest sens, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Deciziile nr. 65 din 20 iunie 1995, nr. 83 din 19 mai 1998, nr. 114 din 20 iulie 1999 şi nr. 95 din 8 februarie 2006, prin care se statuează cu privire la „situaţia extraordinară" care justifică emiterea ordonanţelor de urgenţă.

Examinând aceste susţineri, Curtea reţine că jurisprudenţa invocată de autorii sesizării se întemeiază pe prevederile constituţionale ale art. 114 alin. (4), în redactarea anterioară revizuirii Constituţiei, care condiţionau posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă exclusiv de existenţa unor „cazuri excepţionale".

Or, în prezentul dosar criticile formulate privesc aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea exigenţelor constituţionale în materie de delegare legislativă prevăzute după revizuirea Constituţiei de art. 115 alin. (4), potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora". Aşa fiind, Curtea constată că, în legătură cu adoptarea ordonanţelor de urgenţă, potrivit Constituţiei revizuite, situaţia extraordinară constă într-o stare de urgenţă în reglementarea unor relaţii sociale ce nu suportă în nici un fel amânarea. De asemenea, Curtea reţine că, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), determinarea concretă a „situaţiilor extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată" aparţine Guvernului, care are însă obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţei.

In cauză, din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007, precum şi din expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acesteia, rezultă că Guvernul a recurs la acest procedeu  legislativ „având în vedere necesitatea înfiinţării unui complex unitar de sănătate la cel mai înalt nivel, compus din spital şi ambulator [...]", „[...] realizându-se astfel posibilitatea acordării de asistenţă medicală integrată pentru pacienţi". Centrul medical urmează să asigure asistenţă medicală primară, de specialitate, de urgenţă pentru categorii de persoane aflate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. „Neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor prevăzute în prezentul act normativ" ar putea avea consecinţe negative cu privire la asigurarea asistenţei medicale şi a protecţiei sanitare pentru un important segment din populaţia ţării.

Din examinarea materialelor documentare, Curtea reţine că Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă a funcţionat ca unitate sanitară cu caracter ambulatoriu pe lângă spitalul „Elias" până în anul 1990, când, prin Decretul Consiliului Frontului Salvării Naţionale nr. 16 din 4 ianuarie 1990, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 2 din 5 ianuarie 1990, Spitalul „Elias" şi Oficiul farmaceutic nr. 3, împreună cu unităţile subordonate, au trecut din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. In cadrul prevederilor din programul de guvernare (2001-2004) referitoare la reforma sistemului sanitar din România şi la restructurarea Ministerului Apărării Naţionale, prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 251/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 9 mai 2002, Spitalul „Elias" a trecut din subordinea şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Academiei Române.

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă criticată în vederea creării la nivelul Academiei Române a unui complex unitar de sănătate, care să includă Spitalul „Elias" şi Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă, precum şi pentru a asigura într-un termen cât mai scurt posibil cadrul legal care să permită desfăşurarea activităţii celor două unităţi sanitare în regim de spital-ambulatoriu. Totodată, prin Hotărârea Guvernului nr. 493/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2007, imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă a fost transmis din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Academiei Române.

Potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, ulterior votului Parlamentului şi înainte de promulgarea legilor, asupra constituţionalităţii acestora, la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de text, se poate pronunţa Curtea Constituţională. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat în mod constant că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea ei de Parlament, prin lege. Aşa fiind, Curtea constată că în prezenta cauză atât legea de aprobare, cât şi ordonanţa ca atare nu conţin acel venin care să le facă neconstituţionale, întrucât, prin natura şi finalitatea lor, măsurile privind organizarea asistenţei medicale, ca şi cele de protecţie a sănătăţii, prevăzute de Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia au caracter de necesitate şi de urgenţă, fiind luate pentru protejarea unui interes social major. In materie de ocrotire a sănătăţii publice existenţa unei „situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată" se poate deduce din consecinţele negative, uneori ireparabile, pe care le poate avea neintervenţia la un moment dat a legiuitorului în domeniu.

Faţă de cele arătate, rezultă că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă criticată, cu respectarea exigenţelor constituţionale prevăzute de art. 115 alin.(4).

In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), ale art. 15 şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia, precum şi ordonanţa de urgenţă, sub aspectele criticate, sunt constituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 13 iunie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu