Decizia Nr.569 din 29.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4), art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi celor ale art. 87 şi art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Alexandru Ştefan Dumitrescu în Dosarul nr. 28.850/197/2010 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.286D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 28.850/197/2010, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4), art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi celor ale art. 87 şi art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Alexandru Ştefan Dumitrescu într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravenţională în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, prin „stabilirea nejudiciară a vinovăţiei contravenţionale“, înfrâng prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, accesul la un judecător independent şi imparţial şi afectează viaţa privată.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cele ale art. 87 şi art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.Avocatul Poporului arată că, deoarece textele de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, îşi menţine punctul de vedere exprimat şi „reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 216/2008, nr. 69/2009, nr. 514/2009, nr. 922/2009, nr. 1.142/2009, respectiv în deciziile nr. 669/2008, nr. 1.258/2008 şi nr. 213/2009“.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (4), art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 87 şi art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5 alin (4), art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (4): „Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.“;

– Art. 15: „(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.“;

– Art. 21: „(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea. (2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.“ Art.87 și art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au următorul cuprins: – Art. 87: „(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.(3) Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.(5) Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.“;

– Art. 88: „(1) Recoltarea probelor biologice se face în unităţile de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale şi se efectuează numai în prezenţa unui reprezentant al poliţiei rutiere. (2) Stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.(3) Stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.(4) Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.(5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic certificat şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unităţile sau instituţiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge. (6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un mijloc tehnic certificat ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.(7) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testaţi în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indică prezenţa, în produsele biologice, a unor substanţe sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recoltează obligatoriu probe biologice.“În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă prevederile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ale art. 87 şi art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fără a formula o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Cât priveşte dispoziţiile art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat constituţionalitatea acestora în raport cu critici similare, statuând că acestea nu încalcă prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, criticate împreună cu alte texte din acelaşi act normativ, reţinând că pe tot parcursul soluţionării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate să îşi exercite fără nicio restricţie dreptul la apărare. Totodată, instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie. De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, respectiv prin Decizia nr. 520 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011, că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4), art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi celor ale art. 87 şi art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Alexandru Ştefan Dumitrescu în Dosarul nr. 28.850/197/2010 al Judecătoriei Braşov. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman