Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 562 din 29 aprilie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si art. 3041 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 418 din 23 iunie 2010



Ioan Vida                                - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                   -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                        -judecător

Ion Predescu                          -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                       -judecător

Augustin Zegrean                   -judecător

Carmen-Cătălina Gliga          - procuror

Ioana Marilena Chiorean       - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Ion în Dosarul nr. 5.046/107/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 268D/2010 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 269-274D/2010, nr. 397D/2010 şi nr. 420D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Nicoleta Claudia Bălşan, de Dumitru Sârb, de Simion Dadu, de Nicolae Cibu, de Maria Botoacă, de Remus Boncuţ şi de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 5.027/107/2008, nr. 4.984/107/2008, nr. 6.282/107/2008, nr. 5.050/107/2008, nr. 5.093/107/2008 şi nr. 5.104/107/2009 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi în dosarele nr. 134/109/2009 şi nr. 3.544/109/2008 ale Tribunalului Argeş - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 269-274D/2010, nr. 397D/2010şi nr. 420D/2010 la Dosarul nr. 268D/2010, având în vedere că acestea au un obiect parţial identic.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 269-274D/2010, nr. 397D/2010 şi nr. 420D/2010 la Dosarul nr. 268D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarelor,   constată următoarele:

Prin încheierile din 7 ianuarie 2010 şi din 11 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.046/107/2008, nr. 5.027/107/2008, nr. 4.984/107/2008, nr. 6.282/107/2008, nr. 5.050/107/2008, nr. 5.093/107/2008 şi nr. 5.104/107/2009, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a    sesizat    Curtea    Constituţională    cu    excepţia    de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Ion, de Nicoleta Claudia Bălşan, de Dumitru Sârb, de Simion Dadu, de Nicolae Cibu, de Maria Botoacă, de Remus Boncuţ în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri civile.

Prin încheierile din 6 ianuarie 2010 şi 20 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 134/109/2009 şi nr. 3.544/109/2008, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect drepturi salariale.

In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate din Codul muncii sunt neconstituţionale, deoarece angajatul este discriminat şi nu beneficiază de un proces echitabil, atunci când, în cadrul unui litigiu de muncă, deşi majoritatea înscrisurilor care pot duce la aflarea adevărului se află la angajator, acesta nu le depune în faţa instanţei, pronunţându-se astfel o soluţie greşită. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece creează discriminări între „cei ale căror litigii au şi calea de atac a apelului şi cei ale căror litigii prevăd şi calea de atac a recursului."

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Argeş - Secţia civilă şi-au exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:

- Art. 287 din Legea nr. 53/2003: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.";

-Art. 3041 din Codul de procedură civilă: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Referitor la prevederile art. 287 din Codul muncii, Curtea a statuat prin numeroase decizii că acestea nu contravin prevederilor constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 18 ianuarie 2005, Curtea, respingând excepţia, a reţinut că dispoziţiile art. 287 din Codul muncii reprezintă norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se stabilesc prin lege, precum şi că salariatul şi angajatorul sunt două părţi ale conflictului de muncă, situate pe poziţii opuse şi cu interese contrare, situaţia lor diferită justificând, în anumite privinţe, şi tratamentul juridic diferenţiat. Angajatorul este cel care deţine documentele şi toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului şi pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic de muncă, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.

In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestora prin numeroase decizii. Spre exemplu, prin Decizia nr. 1.004 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 7 noiembrie 2008, Curtea a statuat că recursul constituie în această ipoteză o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca şi în cazul apelului, instanţa de recurs judecă însăşi cauza, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub acela al temeiniciei, nelimitându-se să examineze doar hotărârea pronunţată de prima instanţă, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile Constituţiei.

Intrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Ion, de Nicoleta Claudia Bălşan, de Dumitru Sârb, de Simion Dadu, de Nicolae Cibu, de Maria Botoacă.,de Remus Boncuţ în dosarele nr. 5.046/107/2008, nr. 5.027/107/2008, nr. 4.984/107/2008, nr. 6.282/107/2008, nr. 5.050/107/2008, nr. 5.093/107/2008 şi nr. 5.104/107/2009 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 134/109/2009 şi nr. 3.544/109/2008 ale Tribunalului Argeş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


COMENTARII la Decizia 562/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 562 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    nu prea inteleg nimic,noi personalul nedidactic unde ne regasim, pt noi nu se calculeaza separat sporul de vechime,sau sa beneficiem si noi de un spor,de stabilitate sau pt conditii de munca.am impresia ca chiar se greseste, sau se face cu intentie,oricum o sa contest nivelul salariului stabilit adaugand sporul de vechime,este dreptul meu si trebuie sa apare separat.trebuia sa-mi adauge sporul de conditii vatamatoare ca o compensatie tranzitorie la salariul de baza
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 562/2010
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania