DECIZIE Nr. 56
din 14 ianuarie 2009
cu privire la
constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 46 din 27 ianuarie 2009
Cu Adresa nr. 3.132 din 23 decembrie 2008, Preşedintele
României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate
asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945- 22 decembrie 1989. Sesizarea, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din
Constituţie, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.233 din
23 decembrie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr. 2.726A/2008.
In sesizare se solicită
constatarea neconstituţionalităţii Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
în ansamblul ei şi, în subsidiar, neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale legii.
1. In ceea ce priveşte motivele referitoare la neconstituţionalitatea
extrinsecă a legii criticate, se arată că aceasta a fost adoptată cu
încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi
anume a principiului constituţional al bicameralismului consacrat de art. 61
alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi a competenţelor stabilite pentru cele
două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie. Se
precizează că propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în
calitate de Cameră decizională, însă cu un conţinut diferit faţă de cel al
propunerii de lege iniţiale,
care a fost respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Astfel,
„propunerea legislativă avea ca obiect completarea dispoziţiilor art. 20 din
Legea nr. 10/2001 prin introducerea a trei noi alineate ce vizau măsuri
protecţioniste pentru asigurarea urgentă a fondului de locuinţe pentru
chiriaşii de bună-credinţă evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor
proprietari, ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul
Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive
şi irevocabile". Or, „în raport de forma legii trimisă spre promulgare,
varianta legii adoptată de Camera decizională se îndepărtează în mod
substanţial atât de la textul propunerii legislative, cât şi de la obiectul
avut în vedere de iniţiatori".
II. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă a
legii criticate, se arată că aceasta „conţine prevederi ce nu corespund
exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi
predictibilitatea normei juridice"şi nu respectă principiul preeminenţei
dreptului şi al separaţiei puterilor în stat. In Hotărârea pronunţată la 9
decembrie 2008 în cauza Viaşu
împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului „ a identificat o disfuncţionalitate a legislaţiei române şi o practică
administrativă care a afectat, şi poate încă afecta, şi pe viitor, un număr
mare de oameni", cadrul legal naţional fiind inadecvat. Prin ratificarea
Convenţiei, statul român şi-a
asumat obligaţia de a stabili un cadru juridic intern compatibil cu aceasta; or
modificările aduse Legii nr. 10/2001 nu sunt de natură să asigure un asemenea
cadru.
1. Prevederile art. 1 pct. 10 din legea criticată, care modifică art. 45 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001, încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15
alin. (2) din Constituţie.
Textul legal modifică, pentru trecut, condiţiile de
existenţă a sancţiunii nulităţii unor acte juridice, restrângându-i astfel
sfera de aplicare, cu scopul de a valida înstrăinările unor imobile preluate
fără titlu, făcute în baza Legii nr. 112/1995, şi exclude, implicit, controlul
judecătoresc asupra unor contracte de vânzare-cumpărare, „dar fără a se stabili
ce se întâmplă cu hotărârile pronunţate anterior".
Totodată, prevederile criticate nu respectă cerinţele
de precizie şi previzibilitate specifice noţiunii de „legalitate", în
înţelesul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece nu stabilesc cu claritate sensul noţiunii de „imobile
preluate fără titlu valabil" înainte de intrarea în vigoarea Legii nr.
213/1998. Astfel, se aduce o gravă atingere securităţii juridice şi
stabilităţii raporturilor juridice, sens în care sunt indicate Decizia nr. 6
din 11 noiembrie 1992 a Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene
a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru împotriva României).
2. Dispoziţiile art. I pct. 11 din legea criticată contravin, de asemenea, prevederilor art. 15
alin. (2) din Constituţie, deoarece conţin dispoziţii retroactive, ce vizează
situaţii trecute şi nu în curs de derulare sau care se vor naşte în viitor.
Norma legală criticată este, totodată, echivocă, imprecisă şi contrară
principiilor preeminenţei dreptului şi al securităţii juridice, deoarece face
imposibile interpretarea şi aplicarea ei unitară în sensul stabilirii
conţinutului noţiunii de „titlu valabil".
3. Prevederile art. I pct. 5 din aceeaşi lege încalcă dispoziţiile art. 15 şi ale art. 16 din
Legea fundamentală, întrucât „exclud de la restituirea în natură terenurile
aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr.
112/1995 şi preluate de stat fără titlu valabil"; or, „în forma actuală a
legii, nu a fost reglementat regimul juridic al acestor bunuri, astfel că au
putut fi restituite în natură".
4. Abrogarea, prin art. I pct. 2, a alin. (2) al art. 2 din forma anterioară a Legii nr. 10/2001
are ca efect negarea implicită a calităţii de proprietar a persoanelor cărora
le-au fost preluate imobile fără titlu valabil, calitate ce anterior fusese
recunoscută în mod explicit. Referitor la obiectul de reglementare al Legii nr.
10/2001, se arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit în
mod constant că imobilele preluate de stat fără titlu nu pot face obiect al
dreptului de proprietate al acestuia, statul exercitând doar atributele
posesiei şi folosinţei bunului.
5. Prevederile art. I pct. 13 din legea criticată încalcă, pe de o parte, principiul
legalităţii, stabilit în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, îngrădesc accesul liber
la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie. Textul criticat este
susceptibil de interpretări diverse prin aceea că stabileşte obligaţia
persoanei îndreptăţite de a urma calea prevăzută de prezenta lege, precum şi
aplicarea cu prioritate a aceleiaşi legi, însă nu arată «condiţiile şi limitele
de aplicare „prioritară" a Legii nr. 10/2001». Totodată, „persoana
îndreptăţită, care nu a fost lipsită decât de atributele posesiei şi
folosinţei, păstrând prerogativa dispoziţiei, putea uza de calea dreptului
comun pentru readucerea în patrimoniu a bunului aflat în posesia unui
neproprietar, iar în contextul abrogării art. 2 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, caracterul neconstituţional al prevederilor art. I pct. 13 apare ca fiind şi mai
evident".
Se mai susţine că buna-credinţă, consacrată ca o cauză
de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate
fără titlu valabil, „nu poate avea semnificaţia juridică a unui fine de neprimire a cererii de
revendicare a proprietarului iniţial", deoarece „ar însemna o lipsire de
eficienţă a art. 2 alin. (2) din lege, ceea ce încalcă principiul fundamental
potrivit căruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de
efecte juridice şi nu în acela al lipsirii lui de orice efect".
Legea criticată creează totodată situaţii
discriminatorii, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie,
deoarece, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, există două situaţii
diferite, şi anume persoane care până în prezent au obţinut hotărâri definitive
şi irevocabile, prin care s-a constatat că nu au pierdut calitatea de
proprietar, respectiv persoane ale căror litigii sunt în curs de judecată, şi
care nu vor mai putea obţine această recunoaştere. „Mai mult, legea nu
reglementează situaţia juridică a acestei categorii de persoane, respectiv
modalitatea concretă în care acestea vor beneficia de măsuri reparatorii".
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
Guvernul a transmis
Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/8.042/2009 din 12 ianuarie 2009, punctul
său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate a
prevederilor legii criticate este întemeiată, în esenţă, pentru
următoarele motive:
Referitor la motivele de
neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că
legea a fost adoptată cu încălcarea art. 61 alin. (2) şi a art. 75 alin. (1)
din Constituţie, deoarece forma proiectului de lege adoptat de Camera
Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, diferă în mod substanţial de
„obiectul de reglementare avut în vedere de iniţiatori". Se susţine că în
cadrul procedurii de legiferare, Camerele Parlamentului, examinând un proiect
de lege, îl pot adopta cu sau fără amendamente, îl pot respinge, însă ele nu
pot propune un alt text decât cel prezentat de iniţiatori. In acest sens evocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
In ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate
intrinsecă:
Legea criticată este contrară dispoziţiilor art. 20
alin. (1) şi (2) din Constituţie, raportate la dispoziţiile Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât normele
juridice nu sunt accesibile şi previzibile, ceea ce creează un climat general
de incertitudine şi nesiguranţă juridică. Modificările aduse Legii nr. 10/2001
vor genera noi condamnări ale statului român prin hotărâri ale Curţii Europene
a Drepturilor Omului, în special datorită încălcării prevederilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. In sprijinul punctului său de vedere,
primul-ministru menţionează hotărâri pronunţate de Curtea Europeană împotriva
României.
Cu privire la instituirea prin legea criticată a
sancţiunii nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare încheiate în
temeiul Legii nr. 112/1995, se susţine că astfel se „modifică pentru trecut
condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, validând înstrăinările unor
imobile preluate fără titlu valabil", contrar dispoziţiilor art. 15 alin.
(2) din Constituţie, aducându-se atingere şi principiilor stabilităţii
raporturilor juridice şi al securităţii juridice.
Prin conferirea caracterului autentic al actelor de
vânzare-cumpărare, legea criticată le exclude de la controlul judecătoresc,
contrar dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. De asemenea, abrogarea art. 2
alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efect constitutiv de drept de proprietate
al statului, având semnificaţia exproprierii, contrar prevederilor art. 44 din
Constituţie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului
nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul
României şi dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945- 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constituţiei României
şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15,
16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii
prevederilor de lege criticate.
Obiectul sesizării de neconstituţionalitate priveşte
două categorii de aspecte, ce ţin, pe de o parte, de constituţionalitatea
extrinsecă a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, iar pe de altă parte, de constituţionalitatea
intrinsecă a acestei legi.
A. In privinţa criticii privind neconstituţionalitatea
extrinsecă a legii:
Potrivit criticii de
neconstituţionalitate, legea supusă controlului a fost adoptată cu încălcarea
dispoziţiilor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume
a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie,
precum şi a competenţelor ce revin celor două Camere ale Parlamentului,
potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, Senatul, în calitate
de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă pentru completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar Camera Deputaţilor, în
calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă, având însă un
conţinut diferit fată de cel al legii adoptate de Senat. Prin urmare, legea
adoptată de Camera decizională diferă substanţial faţă de conţinutul propunerii
legislative şi faţă de obiectul avut în vedere de iniţiatori.
Curtea Constituţională constată că legea criticată a
fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, consacrat de
dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2) din Constituţie, potrivit
căruia „Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat", şi
ale art. 75 alin. (1), având următorul cuprins: „Se
supun spre dezbatere şi adoptare Camerei
Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile
legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale
şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau
acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31
alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2),
articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), I), n), o), articolul 79 alineatul
(2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117
alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul
(2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5).
Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi
adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului."
Analizând evoluţia procesului de adoptare a legii,
Curtea reţine că propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 10/2001,
prin care la art. 20 se introduc trei alineate noi, a fost dezbătută şi
respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Din cuprinsul art. 75
alin. (1) din Constituţie rezultă că Senatul este competent ca, în calitate de
primă Cameră sesizată, să dezbată o lege ce reglementează materia proprietăţii.
In conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol din Constituţie, în speţă,
după respingerea propunerii legislative, Senatul, în calitate de Cameră de
reflecţie, a trimis propunerea Camerei Deputaţilor pentru a decide definitiv în
calitate de Cameră decizională. Această Cameră a adoptat însă legea cu unele amendamente. Ulterior, legea astfel
adoptată a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României, care, în
temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie a cerut Parlamentului reexaminarea
acesteia. In cadrul procedurii de reexaminare a legii, Senatul, în şedinţa din
8 septembrie 2008, a adoptat proiectul de lege cu acelaşi conţinut cu cel
adoptat de Camera Deputaţilor, astfel încât, după încheierea procesului
legislativ de reexaminare, ambele Camere au adoptat acelaşi proiect de lege.
In aceste condiţii, Curtea Constituţională constată că
nu este încălcat art. 61 din Constituţie, ce consacră principiul
bicameralismului, şi nici art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, care
stabileşte competenţele ce revin celor două Camere ale Parlamentului.
B. In privinţa criticii privind neconstituţionalitatea
intrinsecă a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989:
1. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. I punctul 10 din legea criticată, care are următorul cuprins: «Alineatul (2)
al articolului 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele
făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate
fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în
afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă."»
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prevăd
următoarele:
- Art. 15 alin. (2): „Legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
Prin critica de neconstituţionalitate se susţine că
prevederile menţionate contravin acestor dispoziţii constituţionale, deoarece
modifică, pentru trecut, condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, cu
scopul validării actelor de înstrăinare a imobilelor, preluate fără titlu, în
temeiul Legii nr. 112/1995, ceea ce are ca efect restrângerea sferei actelor
juridice de înstrăinare considerate nule. Astfel, se aduce atingere securităţii
juridice şi stabilităţii raporturilor juridice, fără a se arăta ce se întâmplă
cu hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior. In jurisprudenţa sa, Curtea
Constituţională a statuat că Parlamentul nu are dreptul să intervină în
procesul de realizare a justiţiei.
Examinând susţinerea, Curtea constată că aceasta este
neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu au caracter retroactiv.
Instituţia nulităţii este o sancţiune civilă ce se aplică în cazul în care la
momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispoziţiile legale sau sunt
încălcate condiţiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui
act juridic are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu se poate
susţine că norma juridică ce instituie sancţiunea nulităţii contravine
dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Curtea reţine ca fiind neîntemeiată şi critica de
neconstituţionalitate ce priveşte atingerea adusă stabilităţii raporturilor
juridice, deoarece dispoziţia legală privind instituirea sancţiunii nulităţii
vizează doar actele juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legii.
Nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate
nu prevăd nicio soluţie juridică cu privire la hotărârile judecătoreşti
pronunţate anterior nu este întemeiată, deoarece, în temeiul principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul are obligaţia de
a respecta principiul autorităţii de lucru judecat, fără a împiedica
instanţele judecătoreşti să-şi exercite funcţia de realizare a justiţiei. Or,
modificarea, prin lege, a efectelor unor hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile ar avea semnificaţia unei imixtiuni nepermise a Parlamentului în
sfera de activitate a autorităţii judecătoreşti, ceea ce ar avea drept consecinţă destabilizarea echilibrului
constituţional dintre aceste autorităţi publice. De aceea, o atare reglementare
legală ar fi neconstituţională. In acelaşi sens s-a pronunţat Curtea
Constituţională prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie
1993.
Curtea Constituţională constată că dispoziţia de lege
criticată pentru neconstituţionalitate nu pune în pericol securitatea juridică
şi stabilitatea raporturilor juridice, ci, dimpotrivă, un asemenea efect l-ar
avea tocmai modificarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile. In
acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 737 din 30 octombrie 2008, şi a constatat
neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001.
2. Cu privire la critica referitoare la dispoziţiile art. I punctul 11 din lege, al cărui
cuprins este următorul: „Contractele de vânzare-cumpărare, încheiate în
temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi
constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."
Prin sesizare se susţine că această dispoziţie este
retroactivă şi are caracter imprecis, ceea ce contravine principiilor
preeminenţei dreptului şi al securităţii juridice.
Curtea Constituţională constată că textul criticat nu
conţine norme retroactive, ci precizează că la data încheierii contractelor de
vânzare-cumpărare acestea au forţa juridică de titluri de proprietate şi sunt
opozabile erga omnes. Acest
text a fost introdus în lege tocmai pentru claritatea reglementării, cerinţă
impusă de normele de tehnică legislativă.
3. Referitor la critica privind dispoziţiile art. I punctul 5 din lege, potrivit cărora: «După alineatul (4) al articolului 7 se introduce un nou
alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
„(5) Nu se restituie în natură terenurile aferente
imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr.
112/1995, cu modificările ulterioare."»
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cuprinse la art. 15 referitor la universalitate şi la art. 16 privind egalitatea în
drepturi.
In motivarea sesizării se susţine că în forma actuală a
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 nu a fost reglementat
regimul juridic al terenurilor aferente imobilelor preluate de stat fără titlu,
întrucât textul criticat le exclude de la restituirea în natură.
Curtea constată că sesizarea
este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea fondului
funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, „Terenurile proprietate de stat,
situate în intravilanul localităţilor,
atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata
existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate
personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec,
la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora,
integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie", iar, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, se prevede că „atribuirea
în proprietate a terenurilor prevăzute de alin.
(2)-(5) se va face,
prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării
situaţiei juridice a terenurilor." Prin
urmare, odată cu imobilele - clădiri înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995
- au fost înstrăinate şi terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot
face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin
echivalent. In acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în Cauza Viaşu împotriva României, din care rezultă că suma ce
trebuie plătită reclamantului de către statul român corespunde valorii
terenului ne restituit în natură.
Pentru celelalte categorii de terenuri se vor aplica
dispoziţiile legii criticate, acordându-se măsuri reparatorii în aceleaşi
condiţii ca şi pentru locuinţe.
4. Cu privire la criticile ce vizează prevederile art. I punctul 2 din lege, prin care se
abrogă art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ce prevedea că persoanele ale
căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de
proprietar avută la data preluării.
Curtea constată că motivarea sesizării nu conţine
referiri la încălcarea vreunui articol din Constituţie sau a vreunui principiu
constituţional. Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit
cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", urmează
ca această critică să fie respinsă ca fiind inadmisibilă, Curtea neputându-se
substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea unui motiv de
neconstituţionalitate. De altfel, asupra acestor dispoziţii Curtea s-a
pronunţat prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie
2008.
5. In ceea ce priveşte
criticile ce vizează prevederile art. I punctul 13 din lege, prin care, «După alineatul (3) al articolului 46 se introduce un nou alineat,
alineatul (4), cu următorul cuprins:
„persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea
prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile
prezentei legi se aplică cu prioritate."»
Potrivit criticii de neconstituţionalitate, textul
supus controlului încalcă liberul acces la justiţie al fostului proprietar,
garantat de art. 21 din Constituţie, deoarece împiedică persoana îndreptăţită
să acţioneze pentru revendicarea bunului pe calea dreptului comun.
Or, faţă de aceste critici, Curtea s-a pronunţat prin
Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, reţinând că «legea nu obstrucţionează
accesul la justiţie al celor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, ci prevede
doar calea administrativă, calea legală pentru acordarea de reparaţii în natură
sau prin echivalent. Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede că decizia sau dispoziţia
de respingere a
notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de
persoana care se pretinde îndreptăţită la instanţa de judecată, iar art. 19
din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 653 din 22 iulie
2005, prevede că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004. De altfel, Curtea observă că atât Legea nr.
10/2001, cât şi legea criticată sunt legi reparatorii speciale. In acest sens
este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în care s-a statuat că, „în cazul concursului dintre legea specială şi
legea generală, se aplică legea specială, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar
dacă aceasta nu este prevăzut în legea specială."»
Totodată, în sesizare se susţine că dispoziţiile art. I pct. 13 din legea criticată sunt
susceptibile de interpretări diverse şi încalcă principiul legalităţii în
sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece nu arată condiţiile şi limitele de aplicare
„prioritară" a Legii nr. 10/2001. Or, din aceleaşi considerente reţinute
de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, mai sus
redate, rezultă că aplicarea legii criticate se face cu respectarea
principiului specialia generalibus derogant. Aşadar, nici această critică de neconstituţionalitate nu poate fi
reţinută ca fiind întemeiată.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este constituţională.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 14 ianuarie 2009 şi la
aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan,
Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu