DECIZIE Nr. 56 din 22 februarie 2001
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin.
1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 154 din 29 martie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal,
exceptie ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 224/1999 al Judecatoriei
Sectorului 1 Bucuresti.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare este legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate, considerand ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din
Codul de procedura penala privind punerea in miscare a actiunii penale la
plangerea prealabila a persoanei vatamate nu contravin prevederilor art. 16
alin. (1) din Constitutie, referitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor
in fata legii si a autoritatilor publice, deoarece nu contin dispozitii
discriminatorii sau privilegii. Se considera ca si dispozitiile art. 207 din
Codul penal referitoare la proba veritatii sunt conforme cu prevederile
constitutionale, intrucat nu se incalca prezumtia de nevinovatie, prevazuta la
art. 23 alin. (8), libertatea constiintei, consacrata prin art. 29, libertatea
de exprimare, garantata de art. 30, si nici dreptul la informatie, prevazut la
art. 31 alin. (1) din Constitutie, libertati care, potrivit art. 30 alin. (6)
si art. 54 din Constitutie, trebuie exercitate cu buna-credinta, fara a se
incalca drepturile si libertatile celorlalti.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 19 septembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 224/1999,
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de
procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu
Traian Filip.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt
neconstitutionale in raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie
privind egalitatea in drepturi, intrucat, ca urmare a "plangerii
prealabile a persoanei vatamate, actiunea penala se pune in miscare, persoana
chemata in judecata devenind <<inculpat>>" si pentru ca prin
aceste dispozitii legale "se creeaza posibilitatea, pentru partea
vatamata, la exercitarea abuziva a dreptului sau procesual". Se mai sustine
ca drepturile procesuale ale partii vatamate sunt mai largi decat ale
presupusului faptuitor, "devenit si citat ca inculpat in cauza, desi legea
il prezuma <<nevinovat>> pana la momentul in care hotararea
pronuntata de instanta de judecata va deveni definitiva". In ceea ce
priveste dispozitiile art. 207 din Codul penal autorul exceptiei considera ca
acestea "sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 23 alin.
(8), ale art. 29, 30 si 31 din Constitutia Romaniei". In acest sens se
arata ca "proba veritatii se aplica, in egala masura, si faptelor si
opiniilor, judecatilor de valoare", situatie in care ea "reprezinta o
masura restrictiva a libertatii de exprimare si a libertatii presei in egala
masura atunci cand se refera la infractiunea de insulta, dar si in cazul in
care vizeaza infractiunea de calomnie. Ea este in egala masura imposibil de
realizat, din aceasta perspectiva inutila, si ea isi vadeste caracterul
demagogic, specific regimului totalitar in care a fost instituita". Se mai
arata ca legea nu defineste continutul "interesului legitim", lasand
astfel o marja de libertate nepermisa, discretionara, autoritatilor care aplica
legea, "atat in ceea ce priveste organul de cercetare si urmarire penala,
cat si autoritatea judecatoreasca".
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, exprimandu-si opinia, apreciaza ca
dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu incalca
prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat "nu se face nici o
discriminare a inculpatului pe criterii de rasa, nationalitate, origine etnica,
limba, religie, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala",
iar "punerea in miscare a actiunii penale nu echivaleaza cu solutionarea
in fond a cauzei". In opinia instantei dispozitiile art. 207 din Codul penal
sunt, de asemenea, constitutionale, deoarece "Cerinta interesului legitim
apare in lege tocmai pentru a nu permite o exercitare abuziva a probei
veritatii".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura
penala este nefondata, intrucat aceste dispozitii nu incalca art. 16 alin. (1)
din Constitutie, "text care trebuie interpretat in legatura cu art. 4 din
Constitutie, in care sunt prevazute criteriile egalitatii in drepturi, si
anume: rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie,
apartenenta politica, avere si origine sociala. In raport cu aceste criterii
constitutionale art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu creeaza nici
privilegii, nici discriminari, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitatii
in drepturi enumerate in art. 4 din Constitutie". In ceea ce priveste
exceptia de neconstitutionalitate a art. 207 din Codul penal se arata ca acest
text de lege "nu poate aduce nici o atingere principiului prezumtiei de
nevinovatie, avand in vedere obiectul de reglementare diferit". Referitor
la criticile privind incalcarea art. 29, 30 si 31 din Constitutie se arata, in
aceeasi opinie exprimata de Guvern, ca acestea sunt nefondate, intrucat
"libertatea constiintei trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si
respect reciproc", iar "libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria
imagine, drepturile si libertatile constitutionale, inclusiv libertatea de
exprimare si dreptul la informatie, trebuie sa fie exercitate cu buna-credinta,
fara a fi incalcate drepturile si libertatile celorlalti". Se considera
ca, dimpotriva, "art. 207 din Codul penal asigura posibilitatea promovarii
drepturilor mentionate".
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor
de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, care
au urmatorul cuprins:
Art. 279 alin. 1
"Punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea
prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea
prevede ca este necesara astfel de plangere.";
Art. 207
"Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca
afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim.
Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea
de insulta sau calomnie."
Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au
urmatoarea redactare:
Art. 16 alin. (1)
"Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari.";
Art. 23 alin. (8)
"Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata.";
Art. 29 alin. (1) si (2)
"(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea
credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi
constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare
convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in
spirit de toleranta si de respect reciproc.";
Art. 30 alin. (1)
"Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor
si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt
inviolabile.";
Art. 31 alin. (1)
"Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes
public nu poate fi ingradit."
Autorul exceptiei considera ca este neconstitutionala institutia plangerii
prealabile, prevazuta la art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala ca o
conditie necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, deoarece
persoana impotriva careia se formuleaza o astfel de plangere devine inculpat, fara
existenta vreunei probe care sa ateste vinovatia sa. Se mai sustine ca
"drepturile procesuale ale partii vatamate sunt mult mai largi decat ale
presupusului faptuitor, devenit si citat ca inculpat in cauza, desi legea il
prezuma nevinovat pana in momentul in care hotararea pronuntata de instanta de
judecata va deveni definitiva".
1. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279
alin. 1 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca sub acest aspect nu
pot fi retinute criticile formulate, avand in vedere urmatoarele considerente:
Conditionarea punerii in miscare a actiunii penale de existenta plangerii
prealabile a persoanei vatamate reprezinta o exceptie de la regula generala a
oficialitatii procesului penal, inscrisa in art. 2 alin. 2 din Codul de
procedura penala. Cazurile in care este necesara plangerea prealabila se impart
in doua categorii: in cazul anumitor infractiuni, prevazute expres si limitativ
de lege, plangerea prealabila se depune direct la instanta de judecata, iar in
cazul altor infractiuni, determinate, de asemenea, prin lege, plangerea trebuie
adresata organului de urmarire penala competent, sesizarea instantei urmand sa
se faca prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din
Constitutie "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de
lege". Stabilirea infractiunilor in cazul carora este necesara plangerea
prealabila, a acelora in care trebuie efectuata urmarirea penala, precum si a
celor in cazul carora sesizarea instantei de judecata se face prin plangerea
prealabila directa a persoanei vatamate este lasata de Constitutie la libera
optiune a legiuitorului.
Curtea observa ca in orice proces penal, incepand din momentul declansarii
sale (inceperea urmaririi penale sau sesizarea instantei de judecata), sunt
implicate diferite parti: invinuit, inculpat, parte vatamata, parte civila,
parte responsabila civilmente, parti care au drepturi si obligatii egale. Norma
procedurala penala criticata nu prevede privilegii sau ingradiri ale exercitarii
drepturilor procesuale pentru nici una dintre partile procesului penal, iar
distinctiile facute intre calitatea partilor nu inseamna nici privilegii si
nici discriminari. Totodata Curtea retine ca prevederile art. 16 alin. (1) din
Constitutie referitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii
si a autoritatilor publice nu sunt incalcate nici prin faptul ca textul de lege
mentionat nu contine privilegii sau discriminari de natura celor prevazute la
art. 4 din Constitutie, si anume: de rasa, de nationalitate, de origine etnica,
de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau
de origine sociala.
Curtea retine, de asemenea, ca nu pot fi primite nici criticile referitoare
la incalcarea, prin art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, a
dispozitiilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, deoarece calitatea procesuala
de inculpat, definita la art. 23 din Codul de procedura penala ca fiind
"Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala", nu reprezinta
o prejudecare a cauzei si nu rastoarna prezumtia de nevinovatie prevazuta de
acest text constitutional, in conformitate cu care, "Pana la ramanerea
definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata
nevinovata". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale
persoanei inculpate care, la fel ca si oricare parte din procesul penal, isi
poate exercita dreptul la aparare si poate solicita administrarea oricaror
probe legale pentru combaterea sustinerilor formulate in acuzare. In vederea
apararii impotriva unor inculpari vadit nefondate sau sicanatoare inculpatul
are la dispozitie si mijloace de drept penal, existand posibilitatea tragerii
la raspundere penala a celor care l-au reclamat, pentru savarsirea infractiunii
de denuntare calomnioasa, prevazuta la art. 259 din Codul penal.
Curtea Constitutionala a mai fost sesizata cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura
penala, retinandu-se, spre exemplu, prin Decizia nr. 162 din 21 septembrie
2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 544 din 2
noiembrie 2000, ca aceasta este neintemeiata, dispozitiile legale fiind
constitutionale, deoarece "nu aduc atingere acestor drepturi fundamentale
ale omului, obiectul reglementarii constituindu-l doar procedura de punere in
miscare a actiunii penale numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate,
in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de
plangere".
Considerentele si solutia adoptata isi pastreaza valabilitatea si in
prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa determine
reconsiderarea jurisprudentei Curtii.
2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207
din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neintemeiata, intrucat
dispozitiile legale criticate sunt conforme cu prevederile constitutionale
invocate de autorul exceptiei.
Autorul exceptiei considera ca art. 207 din Codul penal incalca art. 23
alin. (8) din Constitutie, deoarece nu permite proba veritatii decat in cazul
in care "afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui
interes legitim", fara a se defini sintagma "interes legitim",
si in acest mod inculpatul nu poate proba lipsa de temeinicie a acuzatiilor.
Curtea constata ca textul de lege criticat nu este de natura sa contravina
prezumtiei de nevinovatie prevazute la art. 23 alin. (8) din Constitutie, ci,
dimpotriva, ofera posibilitatea efectuarii probei veritatii in cazul in care a
existat un interes legitim care sa justifice afirmarea sau imputarea adresata
persoanei vatamate, caz in care fapta nu constituie infractiunea de insulta sau
calomnie. Textul de lege circumscrie in acest mod insasi latura obiectiva a
celor doua infractiuni la acele fapte care nu sunt justificate de un interes
prevazut, ocrotit sau garantat de lege. Totodata Curtea retine ca opereaza
prezumtia de nevinovatie, prevazuta de textul constitutional amintit, si cu
privire la inculpatii trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor de
calomnie si insulta, dispozitiile legale criticate nefacand o astfel de
distinctie.
In ceea ce priveste pretinsa incalcare a art. 29 din Constitutie, si anume
a alin. (1) si (2), referitoare la libertatea constiintei si la garantarea
acesteia, Curtea constata ca reglementarea probei veritatii in cazul
infractiunilor de insulta si calomnie, prin art. 207 din Codul penal, nu aduce
nici un fel de atingere libertatii constiintei, garantata de Legea
fundamentala, ci, dimpotriva, asigura exercitarea cu buna-credinta a libertatii
gandirii si a opiniilor, fara sa se incalce drepturile si libertatile
fundamentale ale celorlalti, in spiritul art. 54 din Constitutie. In acelasi
timp, potrivit alin. (2) al art. 29 din Constitutie, libertatea constiintei
"trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect
reciproc". Or, faptele de insulta si calomnie demonstreaza tocmai o lipsa
de respect, care numai in cazul existentei unui interes legitim ce le-a
determinat, interes dovedit prin proba veritatii, nu constituie infractiuni.
Incriminarea unor asemenea fapte este insa in competenta legiuitorului, iar nu
in competenta contenciosului constitutional.
Curtea constata ca nu este intemeiata nici critica referitoare la incalcarea
art. 30 alin. (1) din Constitutie, deoarece libertatea de exprimare, ca orice
alta libertate sau drept fundamental, trebuie sa fie exercitata cu
buna-credinta, potrivit art. 54 din Constitutie, "fara sa incalce
drepturile si libertatile celorlalti", iar conform art. 30 alin. (6),
"Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata
particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".
Referitor la critica privind incalcarea, prin art. 207 din Codul penal, a
prevederilor art. 31 alin. (1) din Constitutie, referitoare la dreptul la
informatie, Curtea retine ca nici aceasta critica nu poate fi primita, deoarece
nici acest drept fundamental nu este lezat de restrictiile privind
admisibilitatea probei veritatii.
De altfel, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat cu privire la
constitutionalitatea dispozitiilor art. 207 din Codul penal, respingand
exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii. Astfel, prin Decizia
nr. 134 din 6 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a stabilit ca art. 207 din Codul penal nu
incalca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din
Constitutie, deoarece el "nu reglementeaza stabilirea vinovatiei in cazul
infractiunilor de insulta si de calomnie. In realitate acest text de lege
instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau
imputarilor facute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a
caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, daca fapta a fost
savarsita pentru apararea unui interes legitim". S-a mai retinut ca
"Apararea drepturilor si a libertatilor cetatenilor impune, in unele
situatii, sanctionarea penala a afirmarilor si imputarilor, chiar daca acestea
se refera la fapte adevarate, dar nu au fost facute pentru apararea unui
<<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta
din prevederile art. 30 alin. (6) din Constitutie". Prin aceeasi decizie
Curtea a constatat si faptul ca textul art. 207 din Codul penal "Este in
deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale", precum si cu
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Considerentele si solutia adoptate prin decizia citata isi pastreaza
valabilitatea si in prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine
reconsiderarea jurisprudentei Curtii.
Curtea considera, de asemenea, ca invocarea jurisprudentei Curtii Europene
a Drepturilor Omului cu privire la distinctia dintre fapte si judecati de
valoare (si anume, hotararea in cazul "Lingens impotriva Austriei",
1986) nu este concludenta in cauza, intrucat art. 207 din Codul penal se refera
la fapte determinate privitoare la o persoana, deci elemente concrete care pot
fi dovedite, iar nu la judecati de valoare a caror dovedire nu este posibila.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1
din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie
ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 224/1999 al Judecatoriei
Sectorului 1 Bucuresti.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Marioara Prodan